Incidentul s-a petrecut la Satu Mare, cazul fiind făcut public de un ONG pentru drepturile animalelor.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, a spus că polițiștii s-au autosesizat și că ar fi vorba de un grup de minori.
”Pe str. Botizului din Satu Mare un câine maidanez, care trăiește din mila locuitorilor zonei, a fost dus la veterinar după ce un grup de minori ar fi aruncat petarde spre zona în care se afla animalul. Polițiștii s-au autosezizat și fac verificări în acest caz. S-a luat legătura cu Asociația FreeLife, iar membrii acesteia urmează să se prezinte joi la Poliția municipiului Satu Mare pentru a oferi mai multe detalii despre incident. În urma verificărilor va trebui să se stabilească dacă fapta se încadrează la infracțiune sau contravenție”, a spus Paula Gabor, potrivit Mediafax.
Citește și: Caz revoltător. Un câine a fost grav rănit după ce o petardă i-a explodat în gură!
”Din păcate acesta este rezultatul PETARDELOR. A început "show-ul , distracție cu petarde pe seama câinilor..." Acest suflet își ducea traiul din mila câtorva persoane, care îi ofereau mîncare și apă, ba chiar e și sterilizata, dar câțiva nemernici s-au găsit să se distreze pe seama ei, și nu oricum....ci i-au băgat petardă în gură...( să fie siguri că au de ce râde)...”, a scris Asociația pe contul de Facebook pe 30 decembrie.
Cățelușa a supraviețuit, iar după intervenția chirugicală se află sub tratament. Între timp s-au făcut mai multe plângeri, potrivit Asociației.
ONG-ul Free Life a anunțat că va cere verificarea camerelor de supraveghere din zona în care a avut loc accidentul și face apel la cetățeni în cazul în care au informații.