Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt IGPR a oferit o reacție oficială a Poliției Române, în direct la Antena 3 CNN, în cazul bebelușului ucis ieri de tată, în Alba Iulia. Acesta susține că acum, când toată situația este mai bine conturată, concluziile cazului ar putea fi altele.
"Acum, post eveniment, având tot tabloul conturat, cu siguranță altele sunt concluziile care pot fi trase însă analiza, ar trebui puțin axată și pe datele existente la acel moment al sesizării, datele transmise de către familie și datele culese de polițiștii care au intervenit la fața locului. Din datele transmise de colegii de la IPJ Alba, cazul a fost coordonat de un ofițer cu funcție din cadrul Poliției Alba Iulia.
Au fost derulate activități permanent de la momentul sesizării", a spus purtătorul de cuvânt IGPR.
El a menționat că în momentul în care această tragedie a avut loc, nu a existat nici un semn că toată situația ar putea fi de fapt un pericol iminent.
"Datele de la acel moment, potrivit IPJ Alba, nu au relevat o stare de pericol iminent la acel moment, iar în toate mesajele transmise de către bărbat, mamei bebelușului nu transmitea vreo amenințare.
După fiecare intervenție, polițiștii analizează modul de intervenție, ce s-a făcut bine, ce se putea face mai bine. Cu siguranță vor fi și niște concluzii ulterioare. Dacă ne referim fix la acel moment, înainte de intervenție, conform legii 192, polițiștii pot interveni în forță. În ceea ce privește acest caz nu existau indicii unde se afla acest bărbat", a declarat Georgian Drăgan.