Antena 3 CNN Actualitate Locale Reacția ministrului Pintea după ce un chirurg a uitat un pansament în abdomenul pacientei

Reacția ministrului Pintea după ce un chirurg a uitat un pansament în abdomenul pacientei

S.T.
1 minut de citit Publicat la 23:47 29 Ian 2019 Modificat la 23:47 29 Ian 2019

Colegiul Medicilor ar fi trebuie să se autosesizeze în cazul fetiţei care a ajuns în stare gravă la spitalul din Braşov, după ce un chirurg de la spitalul din Sinaia ar fi uitat un pansament în corpul său, susţine ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

„Surprinzător şi neplăcut (cazul fetiţei de la Sinaia - n.r.). Nu este normal să se întâmple astfel de lucruri. Am întrebat despre starea fetiţei - fetiţa este bine şi va fi externată. Era singurul lucru care m-a interesat. Pe de altă parte, există Colegiul Medicilor, care cred că trebuie să se autosesizeze în acest caz. Nu este de competenţa Ministerului Sănătăţii acest caz. Pe de altă parte, nu putem rămâne indiferenţi. Mâine dimineaţă, la întâlnirea pe care o voi avea cu preşedintele Colegiului Medicilor, dr. Borcean, am să-i comunic acest aspect”, a declarat Sorina Pintea, marţi, la un post de televiziune.

O fetiţă din Sinaia a fost operată la Spitalul Clinic de Copii din Braşov pentru îndepărtarea unui tifon uitat în timpul unei alte intervenţii chirurgicale, efectuată în urmă cu un an. Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Marcel Albean, a anunţat marţi că fetiţa, care în prezent se află la Terapie intensivă, se simte bine şi va fi externată în următoarele zile.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole