Antena 3 CNN Politică Reacția miniștrilor demisionari, după ce Guvernul le-a transmis că cererile de retragere sunt fără obiect

Reacția miniștrilor demisionari, după ce Guvernul le-a transmis că cererile de retragere sunt fără obiect

<1 minut de citit Publicat la 16:02 22 Iun 2017 Modificat la 16:02 22 Iun 2017

Miniştrii demisionari susţin că demisia devine irevocabilă abia când preşedintele ia act şi semnează decretul de vacantare, conform articolului 8 al Legii 90/2001, scrie stiripesurse.ro.

Reacția miniștrilor vine după ce Guvernul României, prin purtătorul de cuvânt, a anunțat că cererile de retragere a demisiilor sunt lipsite de obiect, demisiile lor fiind irevocabile.

În sprijinul opiniei lor, tabăra miniştrilor invocă şi decretul prin care preşedintele a luat act de demisia lui Florin Iordache. Documentul face trimitere la articolul 8, nu la articolul 6, invocat de Guvern.

„(1) În cazul în care încetarea calităţii de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilităţii, a decesului şi în alte situaţii prevăzute de lege, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, ia act de aceasta şi declară vacantă funcţia de membru al Guvernului” - ART 8. Legea 90/2001.
 

Etichete: guvern
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole