"Conducerea Forțelor Navale Române a dispus în regim de urgență intensificarea măsurilor de supraveghere a spațiului maritim al României. În acest sens, puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu" a ieșit luni, 21 martie, din portul militar Constanța, pentru a executa misiuni de cercetare în raioane maritime din apele teritoriale românești. Până la acest moment, nu au fost observate mine în aria de patrulare și nici nu au fost primite informații de la nave comerciale în acest sens.
În situația în care se vor constata astfel de situații, Forțele Navale Române sunt pregătite să acționeze cu mijloace de contracarare adecvate. În ultimii ani, Statul Major al Forțelor Navale a acționat pentru dezvoltarea de capabilități de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, prin dotarea cu tehnică și aparatură performantă (Nava Maritimă Hidrografică „Cdor. Alexandru Cătuneanu"), prin dezvoltarea procedurilor operaționale și a deprinderilor unor echipe de militari (scafandri EOD, echipajele dragoarelor maritime, puitorului de mine), precum și prin participarea unor structuri specializate la misiuni și exerciții internaționale de luptă împotriva minelor marine și a amenințărilor subacvatice", precizează MApN, în comunicat.
Alertă în Marea Neagră! Mine cu risc de explozie ar putea ajunge pe teritoriul României și al Bulgariei
Mai multe mine neexplodate care provin din zona portului Odesa plutesc în derivă și pun în pericol traficul maritim.
Direcția Hidrografică Maritimă din România, aflată în subordinea Forțelor Navale Române, a emis un avertisment cu privire la prezența acestor mine în zona de nord-vest a Mării Negre. Aceste mine erau amplasate de către armata ucraineană în zona portului Odesa pentru a contracara atacurile navale ale armatei ruse.
„Pericol de mine în zona de nord – vest a Mării Negre. În situația în care descoperiți obiecte plutitoare asemănătoare minelor raportați imediat la nr. tel. 0040.241.651.040”, se arată în avertismentul semnat de șeful Direcției Hidrografice Maritime, Nicolae Vatu.
Cablurile cu care minele erau ancorate pe fundul mării s-au rupt, cel mai probabil din cauza furtunilor. Riscul ca acestea să ajungă în zona României sau a Bulgariei este ridicat.
Autoritățile din Bulgaria estimează că în 10 zile minele ar putea ajunge pe teritoriul bulgăresc și au transmis avertizări către toți comandanții de nave să supravegheze atent marea.
„Cei care locuiesc în apropierea ţărmului sunt îndemnaţi să anunţe la numărul de urgenţă 112 dacă descoperă obiecte sferice suspecte, în apă sau pe coastă”, se menţionează în comunicatul oficialilor de la Sofia.
Autoritățile din Odesa acuză forțele rusești că luni dimineața au declanșat un atac asupra unor clădiri rezidențiale din apropierea orașului. Este primul atac asupra portului de la Marea Neagră.
Consiliul orașului a anunțat că nu au fost victime în urma loviturilor care au provocat mai multe incendii.
„Este vorba despre clădiri rezidențiale unde locuiesc oameni pașnici”, a spus primarul orașului Odesa, Gennadiy Trukhanov.
Rusia a negat faptul că atacă obiective civile, informează Mediafax.
Orașul Odesa este considerat a fi o țintă cheie pentru forțele lui Vladimir Putin în condițiile în care portul este principala poartă de intrare a mărfurilor în Ucraina.