Antena 3 CNN Actualitate Reacția lui Frans Timmermans pentru Antena 3

Reacția lui Frans Timmermans pentru Antena 3

1 minut de citit Publicat la 22:21 01 Oct 2018 Modificat la 22:21 01 Oct 2018

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3, că va face un raport după dezbaterea de luni seară în Comisia LIBE din Parlamentul European și că va vedea dacă va găsi un "teren comun împreună cu Guvernul României".

Timmermans a refuzat să răspundă la întrebarea trimisului special Antena 3 la Strasbourg, Sabina Iosub, în legătură cu activarea Articolului 7 pentru încălcarea regulilor democratice.

Citește și: Tudorel Toader, răspuns-fulger pentru Frans Timmermans: I-am cerut și îi voi cere și mâine să depășim stadiul îngrijorărilor și să discutăm punctual

Sabina Iosub: Dacă ne puteți face un scurt comentariu despre ceea ce urmează în plenul Parlamentului?

Frans Timmermans: Vom vedea. O să fac raportul meu, așa cum am făcut și astăzi și vom vedea dacă găsim un teren comun împreună cu Guvernul României.

Sabina Iosub: Ce înseamnă acest teren comun? Ce trebuie să facă?

Frans Timmermans: Să respecte recomandările pe care le-am făcut în raportul MCV.

Sabina Iosub: Se pune în discuție activarea Articolului 7?

Frans Timmermans: Era vorba doar de un scurt comentariu...

Citește și: Frans Timmermans amenință România cu instanța

În intervenția pe care a avut-o la începutul reuniunii, Frans Timmermans a ameninţat România cu trimiterea în faţa instanţelor internaţionale din cauza justiției.

"S-au ridicat întrebări legat de colaborarea dintre servicile de informații și parchetul anticorupție. Sunt întrebări legitime, dar ține de Parlament să supravegheze activitatea serviciilor. (...)

Dacă se adoptă fără modificări legile justiției și codurile, s-ar afecta capacitatea de combatere a corupției. Ar însemna un regres grav față de evaluarea Comisiei, din ianuarie 2017. Comisia face apel la România să regândească cursul pe care l-a luat. Comisia va evalua cu foarte mare atenție legile adoptate și compatibilitatea lor cu legislația europeană", a subliniat Frans Timmermans.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole