Antena 3 CNN Politică Reacția lui Cătălin Tolontan, după condamnarea Elenei Udrea

Reacția lui Cătălin Tolontan, după condamnarea Elenei Udrea

<1 minut de citit Publicat la 17:28 28 Mar 2017 Modificat la 17:28 28 Mar 2017

Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Redactorul șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Tolontan, a comentat decizia judecătorilor, după ce publicația pe care o conduce a scris ani de zile despre abuzurile din acest caz.

"După 6 ani de articole, de zbucium și de răfuieli, ”postacii nu sunt suficient de harnici, au doar 91 de comentarii pe zi!”, reclamă într-un email aflat la dosar șeful acestora către Elena Udrea, credem că e bine să tăcem azi. Justiția a vorbit și victimelor li s-a făcut dreptate. Deși inaudibil, glasul celor înșelați e cel care vibrează acum. Victimele sunt cetățenii României, fie că sunt plătitori de taxe sau copiii și vârstnicii deposedați de banii cuveniți lor  din cauza unui sistem care vămuia cu 10% contractele Ministerului Dezvoltării Teritoriale și Turismului. Iar banii se făceau șpagă. Pentru cine? De mită au profitat, spune sentința de azi, ministrul Elena Udrea, apropiații săi, PD-L și postacii plătiți să vă bată la cap vreme de 6 ani cum că, ”în cazul Gala Bute, nu există nicio probă”!", scrie Cătălin Tolontan, pe blog.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole