Antena 3 CNN Actualitate Reacția lui Cătălin Tolontan, după ce numele său a fost invocat de ministrul de Interne pe lista jurnaliștilor care au încurajat protestele

Reacția lui Cătălin Tolontan, după ce numele său a fost invocat de ministrul de Interne pe lista jurnaliștilor care au încurajat protestele

2 minute de citit Publicat la 14:22 02 Feb 2017 Modificat la 14:22 02 Feb 2017

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a făcut o listă a personalităților publice care au promovat protestele de miercuri seara.

"Ieri, în data de 1 februarie, acțiunile de protest au fost promovate prin intermediul rețelelor de socializare, în special pe pagina grupului Corupția Ucide, prin evenimente sub titulatura „Nu legii grațierii și amnistiei”. Cu această ocazie am remarcat implicarea unor personalități publice, formatori de opinie sau membri ai unor formațiuni politice, pentru susținerea acestor proteste în stradă. Vă pot da și câteva exemple: Mircea Marian, Emilia Șercan, Ovidiu Vanghele, Robert Turcescu, Lucian Mândruță, Nicușor Dan, Clotilde Armand, Cătălin Tolontan sau Andrei Gheorghe. Ne-am confruntat cu situații în care pe site-urile de socializare au fost postate adrese de domiciliu ale unor lideri politici și numerele de telefon ale miniștrilor, ceea ce a accentaut și mai mult presiunea străzii și a crescut gradul de emoție negativă. Respectivele informații erau protejate de legea datelor cu caracter personal, cu toate acestea ele u devenit publice. Și eu am fost una dintre persoanele care am avut telefonul blocat din cauza acestor mesaje și telefoane repetate", a declarat Carmen Dan, într-o conferință de presă.

Jurnalistul Cătălin Tolontan a explicat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că ministrul de Interne este plătit de români să îi găsească pe huligani, nu să urmărească jurnaliștii pe Facebook.

"Eu zic să tragem adânc energie și să fim calmi, pentru că lucrurile nu se vor termina prea repede, probabil. Trăgând aer în piept, cred totuși, că ministrul de Interne este plătit de români ca să-i găsească pe huligani în piață, nu pe jurnaliști pe Facebook. Cât despre ideea că cineva îi poate scoate pe oameni în piață, asta este o insultă la adresa lor, a cetățenilor și proba unei concepții a Guvernului prin care îi infantilizează pe români. În realitate, oamenii au propriile speranțe, probleme, idealuri și nevoi și ce scrie un simplu jurnalist precum Tolontan e ultima lor problemă. Un ministru de Interne poate să închidă Facebook, nu să stea să conspecteze ce scriu jurnaliștii pe Facebook. Susțin orice manifestare democratică, nu aceste proteste în mod special. Însă, o chestiune de principiu, un jurnalist nu se manifestă ca un protestatar, ca un ultras, altfel cine mai scrie despre ultrași?"

"Încă o dată, cunoașterea și informația privind ultrașii din România și privind manifestările de aseară se află la MAI. SRI nu are informațiile Jandarmeriei. Oamenii care cunosc cu adevărat aceste structuri, cine se deplasează cu ei, cum se îmbracă, când se duc și unde, sunt la minister. Sunt oameni foarte valoroși."

"Noi avem informații că aseară au fost oameni din trei galerii, atenție, nu galeriile, nu suporterii, nici măcar ultrașii, ci cei mai violenți dintre ei. Într-un fel, chiar cei care nu au treabă cu această meserie, ci cu haosul în general", a explicat Cătălin Tolontan.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole