Antena 3 CNN Actualitate Reacția Kaufland după ce nouă persoane care lucrează la un depozit al retailer-ului au fost confirmate pozitiv cu coronavirus

Reacția Kaufland după ce nouă persoane care lucrează la un depozit al retailer-ului au fost confirmate pozitiv cu coronavirus

2 minute de citit Publicat la 17:28 20 Mai 2020 Modificat la 17:28 20 Mai 2020

Kaufland România precizează, prin intermediul unui comunicat, că depozitul logistic Kaufland din Turda este complet sigur și toți angajații prezenți la serviciu sunt sănătoși.

"Respectăm cu strictețe toate procedurile autorităților și suntem în permanentă legătură cu acestea. Avem măsuri sporite de protecție, dispuse încă de la începutul pandemiei și intensificate imediat ce ne-a fost semnalat primul caz, am acționat prompt pentru siguranța colegilor, conform procedurilor.

În acest moment, ancheta epidemiologică a fost închisă. Au fost izolați toți contacții direcți și au fost realizate aproximativ 200 de teste, iar pentru a acționa cât mai rapid, am dispus o testare suplimentară și voluntară a colegilor, apelând la un laborator privat de testare, cu acoperirea integrală a costurilor, în urma căreia vă asigurăm că toți colegii sunt sănătoși.

Prin măsurile implementate asigurăm 100% trasabilitatea epidemiologică. Avem o preocupare constantă pentru sănătatea angajaților noștri, starea lor de sănătate este monitorizată zilnic, marfa este 100% protejată și sigură.

Mai mult: Depozitul este cel mai tehnologizat din România, iar procesele sunt aproape în totalitate automatizate, astfel că permit un contact minim om-produs, extrem de redus; 
Zilnic, toate spațiile sunt frecvent dezinfectate si igienizate, personalul este dotat cu echipamente de protecție, dezinfectant de mâini gratuit, au mănuși de unică folosință, măști și, după caz, viziere și respecta toate regulile de prevenție;

În depozit marfa este complet sigură, fiind recepționată și stocată în ambalaje primare, secundare și terțiare, care sunt înlăturate, ca parte a procedurii pentru protecția în alimentația publică, care include și alte norme riguroase de manipulare, păstrare și transport, în linie cu cele mai riguroase standarde internaționale de sănătate publică;

Angajații lucrează în ture și există un sistem de triaj la fiecare intrare în tură. Rămânem alerți și suntem pregătiți și mai departe să luăm toate măsurile care se impun, în funcție de evoluția fenomenului, cu cea mai mare responsabilitate", precizează comunicatul Kaufland România.

Un turdean a fost primul caz depistat cu coronavirus, în rândul angajaților de la depozitul logistic al Kaufland, de lângă Turda, după cum a scris Antena 3 AICI.

Numărul de persoane din Turda infectate cu cornavirus este de 261. Reprezentanții DSP Alba au transmis că 186 de persoane au fost declarate vindecate.
Coronavirus în România

În România, de la debutul pandemiei de COVID-19 şi până duminică, 17 mai, s-au înregistrat 16.871 de cazuri de coronavirus şi 1.097 de decese.

La ATI, în acest moment, sunt internați 205 de pacienți.

Din totalul bolnavilor, aproape 10.000 sunt vindecaţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.055 de persoane.

Alte 15.854 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

 

Etichete: Kaufland coronavirus
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole