Antena 3 CNN Life Travel Răzvan Pascu: Oamenii deja își rezervă vacanțe pentru Revelion sau pentru primăvara anului viitor, mai ales pentru destinații exotice

Răzvan Pascu: Oamenii deja își rezervă vacanțe pentru Revelion sau pentru primăvara anului viitor, mai ales pentru destinații exotice

Răzvan Pascu, consultant în turism, critică anunțul făcut de Guvern, care a anunțat prelungirea suspendării zborurilor de pe o zi pe alta. Sunt turiști care au cumpărat bilete și au rămas cu ele, mai spune el.

de Claudia Simion    |   

"Lucrurile încep să se miște și oamenii vor dori să călătorească. Nu avem, însă, un orizont de timp pentru cursele aeriene. E strigător la cer să vii la 23.30 să anunți că de a doua zi se prelungește suspendarea zborurilor pentru alte 14 zile. Sunt turiști care au cumpărat bilete. Numai mie câti oameni mi-au scris că au cumpărat biletele și au rămas cu ele. Dacă nu știm când se reiau zborurile, nici turismul nu știm când se va relua".

Răzvan Pascu spune că țări precum Grecia sau Turcia au venit deja cu un plan concret de măsuri privind primirea turiștilor străini.

"Sunt țări din Europa apreciate de români, cum e Grecia, care anunță concret ce urmează să facă. Știm că din iulie putem călători acolo. Acum vedem că și Turcia a venit cu un plan de măsuri. Se vorbește de testarea tuturor turiștilor care ajung în stațiuni din Turcia. Israel- din 3 mai a deschis turismul intern".

Răzvan Pascu recomandă să nu ne grăbim să plecăm în vacanțe în Europa mai devreme de 1 iulie.

"Au început, timid, oamenii să sune din nou la agenții și să întrebe de destinații externe. Se fac rezervări de revelion sau pentru primăvara anului viitor, mai ales pentru destinații exotice. Dar vorbim 2-3% față de cum era înainte, dar e mult mai mult decât 0.

Pentru destinații din Europa, hai să mai rămânem în expectativă pentru că nu știm ce se întâmpla cu zborurile. Nu știm după data de 1 iunie ce va urma. Între 1 si 15 iunie, începeți să cautați! Dar  lăsați-i pe cei mai curajoși să călătorească! Eu, personal, nu aș pleca din țară până la 1 iulie!".

Răzvan Pascu: Oamenii deja își rezervă vacanțe pentru Revelion sau pentru primăvara anului viitor, mai ales pentru destinații exotice

Subiecte în articol: Răzvan Pascu
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile