Tânărul se afla la volanul unui autoturism marca Kia când, la un moment dat, din cauza vitezei, a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a izbit violent de un copac.
În urma impactului, maşina s-a rupt în două, iar şoferul a fost proiectat câţiva metri pe şosea şi a murit. Martori la cumplitul accident din Constanţa, câţiva oameni care se aflau în apropiere, au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la locul accidentului s-au deplasat poliţiştii Serviciului Rutier, dar şi un echipaj SMURD.
[GAL layout="5"]Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe şofer.
Acul vitezometrului a rămas blocat la peste 120 de km/h, semn că tânărul conducea cu o viteză foarte mare, însă doar o expertiză tehnică va stabili cu exactitate viteza pe care maşina o avea înainte de accident.
"La data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul Aurel Vlaicu, din municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 21 de ani, ar fi condus un autoturism, și, din motive care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac.
În urma accidentului rutier, conducătorul auto a decedat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală", se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.