Antena 3 CNN Show Showbiz Răzvan Ciobanu e în stare de șoc. „Am fost jefuit. Paguba e de mii de euro”

Răzvan Ciobanu e în stare de șoc. „Am fost jefuit. Paguba e de mii de euro”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 11:54 13 Ian 2019 Modificat la 11:54 13 Ian 2019

Răzvan Ciobanu a suferit un șoc, după ce a descoperit că a fost jefuit, iar paguba se ridică la câteva mii de euro.

Atelierul creatorului de modă a fost prădat de hoți, care au reușit să se facă nevăzuți cu un televizor, mai multe smartphone-uri și un ceas foarte scump, care aparținea fostului iubit al designerului.

„Mă scuzați că sunt în stare de șoc. (…). Nu este o pagubă materială mare, doar că e destul de neplăcut. (…). Ieri am fost la o prietenă în afara Bucureștiului și când m-am întors în oraș, m-am dus până la atelier ca să las ceva. (…). Am intrat în bucătărie, mi s-a părut foarte dezordine, tot ce era în dulapuri era în mijlocul bucătăriei (…) și geamul era deschis. Există camere pe toată strada, există camere în curtea imobilului în care se. Nu știu cum au scăpat nevăzuți de portarul de vizavi. Ei au furat un televizor, niște telefoane, un ceas, care nici măcar nu îmi aparținea, era al unui fost prieten. (…). Cred că nu au ajuns până în spate, în atelier… Ceasul a valorat vreo 7.000 de euro la vremea lui (…). Sunt câteva mii de euro paguba, dar nu asta e cel mai supărător… Nu, ușa nu a fost spartă, au intrat pe geamul din bucătărie. În ultima perioadă sunt oameni care mă amenință cu tot felul de lucruri. Am trei oameni pe listă, dar nu vreau să dau nume. (…). Poliția a stat la mine în birou multe ore, vom relua în această dimineață. Astăzi, vor relua cercetările”, a declarat creatorul de modă în cadrul emisiunii „Star Matinal de Weekend”.

Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole