Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina | Rusia ameninţă că va considera transporturile NATO care livrează arme drept "ţinte"

Război în Ucraina | Rusia ameninţă că va considera transporturile NATO care livrează arme drept "ţinte"

Redacția Antena 3 CNN
6 minute de citit Publicat la 22:25 04 Mai 2022 Modificat la 23:05 04 Mai 2022

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Primarul orașului ucrainean a transmis că cel puțin 290 de cadavre de civili au fost găsite în Irpin după retragerea rușilor.
  • Prima Doamnă a Americii, Jill Biden, va veni săptămâna aceasta în România ca un gest de sprijin pentru familiile ucrainene în nevoie
  • Volodimir Zelenski îi răspunde ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, după ce acesta a declarat că evreii sunt cei mai mari antisemiți
  • Avionul nuclear al lui Putin a fost văzut zburând în apropiere de Moscova
  • Rușii au deportat aproape 40.000 de persoane din Mariupol în Rusia sau în regiunile controlate de Rusia, a anunțat primarul orașului asediat, potrivit CNN.
  • Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care răspunde sancțiunilor impuse de Occident. Acesta prevede sancţiuni împotriva statelor care au adoptat măsuri "inamicale" în contextul invaziei militare ruse în Ucraina.
  • Premierul britanic Boris Johnson a anunțat un nou ajutor miltar de 300 de milioane de euro pentru Ucraina și a spus parlamentului ucrainean că țara „va câștiga” împotriva Rusiei.

Update 4 mai ora 23:00 Forțele ucrainene au recucerit un alt sat din nordul regiunii Harkov, situat la doar 21 de kilometri de granița dintre Ucraina și Rusia, în timp ce continuă contraofensiva împotriva forțelor rusești în această zonă, potrivit CNN.

Update 4 mai 22:30 Uzina siderurgică Azovstal încă "rezistă", în ciuda atacurilor neîncetate ale forțelor rusești, a declarat miercuri ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, citat de CNN.

Update 4 mai, ora 21:25 Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că „nu va fi de acord cu un conflict înghețat" cu Rusia. Declarația a fost făcută în timpul unui discurs video la Summitul Consiliului CEO al Wall Street Journal, potrivit BBC.

Update 4 mai, ora 20:45 Trupele ruse au intrat în combinatul Azovstal din Mariupol. Anunţul a fost făcut de deputatul ucrainean, David Arahamia.

Update 4 mai, ora 19:30 Joe Biden spune că ia în considerare un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Update 4 mai, ora 18:45 Adevărul despre atacul asupra Teatrului din Mariupol, dezvăluit de Associated Press

Dintre toate atrocitățile despre care presa internațională a relatat de la începutul războiului din Ucraina, bombardamentul rusesc asupra Teatrului Dramatic din Mariupol, din 16 martie, iese în evidență drept cel mai letal atac împotriva civililor, până în prezent.

O investigație Associated Press (AP) a identificat dovezi conform cărora atacul a fost mult mai letal decât estimat, ucigând aproape 600 de persoane în interiorul și în afara clădirii.

Update 4 mai, ora 18:15 Primii 156 de civili, femei și copii, au fost evacuați din uzina Azovstal, din Mariupol, și au fost duși la Zaporojie, a anunțat președintele ucreainean Volodimir Zelenski.

Update 4 mai, ora 17:10 Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a ameninţat din nou: "Orice transport NATO în Ucraina, ţintă clară"

Update 4 mai, ora 16:37 Oficialii de la Kiev susțin că Belarus s-ar putea alătura Rusiei în războiul împotriva Ucrainei.

În acest timp, armata lui Lukașenko a început exerciții militare la scară largă.

Update 4 mai, ora 15:25 Se duc lupte grele în continuare la uzina din Mariupol. Primarul orașului spune că s-a pierdut contactul cu militarii ucraineni aflați în interior, potrivit Sky News.

Zona este ultimul bastion al forțelor de apărare ucrainene din regiune, iar aproximativ 200 de civili ar fi încă ascunși în buncărele subterane.

Marți, 156 de civili au reușit să părăsească uzina și au ajuns în siguranță în Zaporojie.

Cu toate acestea, primarul orașului, Vadym Boichenko, a declarat că s-a pierdut contactul cu luptătorii ucraineni din interiorul oțelăriei.

Update 4 mai, ora 13:50 Directorul Gazprom care a fugit din Rusia după invadarea Ucrainei cere judecarea și executarea lui Vladimir Putin. 

”Trebuie să fie judecat și spânzurat, dar doar în conformitate cu legea” a declarat Igor Volobuyev  pentru The Telegraph. 

Înalt oficialul Gazprom a apărut la Kiev săptămâna trecută declarând că a fugit din Rusia pentru a lupta alături de soldații ucraineni. 

Numărul oligarhilor care au legătură cu Gazprom și care au murit în condiții suspecte în ultimele săptămâni a ajuns la 5. 

Update 4 mai, ora 13:30 Afirmații interesante au apărut din partea Ministerului rus de Externe în această dimineață. 

Moscova a afirmat că mercenarii israelieni luptă alături de regimentul de extremă dreapta Azov din Ucraina, scrie SkyNews. 

 Acest lucru vine după ce Rusia a sugerat că Adolf Hitler avea „sânge evreu”. 

 „Mercenarii israelieni sunt practic umăr la umăr cu militanții Azov în Ucraina”, a declarat Maria Zakharova la radio Sputnik. 

Regimentul Azov este o unitate militară de infanterie de extremă-dreapta, formată exclusiv din voluntari, ai cărei membri sunt adesea acuzați că adăpostesc ideologia neo-nazistă. 

În 2014, Regimentul Azov a pus mâna pe arme pentru a lupta împotriva separatiștilor pro-ruși din regiunea Donbas de est. 

Acesta se luptă cu trupele rusești alături de forțele de apărare ucrainene de când invazia a fost lansată la sfârșitul lunii februarie. 

Update 4 mai, ora 12:00 Ministerul Apărării din Belarus a confirmat că a lansat exerciții militare în nordul Ucrainei. 

Deși Belarus susține că aceste mișcări la scară largă nu reprezintă o amenințare pentru țara vecină, acestea reprezintă o amenințare pentru Ucraina. 

În această dimineață, Serviciul ucrainean de Frontieră de Stat a declarat că nu poate exclude posibilitatea ca aliatul Rusiei, Belarus, să intre în război. 

Purtătorul de cuvânt Andriy Demchenko a declarat: „Nu excludem ca Federația Rusă să poată folosi la un moment dat teritoriul Belarus, forțele armate ale Republicii Belarus, împotriva Ucrainei. Prin urmare, suntem pregătiți”, scrie SkyNews.

Update 4 mai, ora 11:05 Rusia a lovit patru depozite de arme din Ucraina, anunță Ministerul rus al Apărării. 

Potrivit Kremlinului, armele de înaltă precizie au distrus alte șase centrale electrice din apropierea unor gări importante, inclusiv în Lviv, din vestul Ucrainei și în Piatykhatky, din centrul Ucrainei.  

Moscova susține că acestea sunt zonele prin care ”armele și munițiile fabricate în SUA și țările europene” sunt furnizate Ucrainei. 

Ministerul a adăugat că 40 de „bunuri militare” ale Ucrainei ar fi fost lovite, inclusiv o trecere cu ponton în apropiere de Protopopovka și „34 de zone de forță de muncă și echipament militar ucrainean”, scrie SkyNews

Update 4 mai, ora 09:30 Rusia a desfășurat 22 de grupuri tactice de batalioane în apropierea orașului Izium din estul Ucrainei, în efortul de a avansa de-a lungul axei nordice a regiunii Donbas, a declarat miercuri Marea Britanie.

Într-o actualizare pe Twitter, serviciile de informații militare britanice au declarat că este foarte probabil ca Rusia să intenționeze să se deplaseze dincolo de Izium pentru a captura orașele Kramatorsk și Severodonetsk, anunță Reuters, citat de Mediafax

Update 4 mai, ora 08:50 Trei explozii urmate de un incendiu au avut loc în centrul și vestul orașului Liov. Clădirile bombardate au fost cuprinsă de flăcări și în acest moment nu se știe dacă există, sau nu, oameni răniți. 

Primarul din Liov a anunțat că anumite părți din oraș au rămas fără curent. 

”Toată lumea rămâne în adăposturi”,  a spus el într-un scurt mesaj video transmis pe Telegram. 

Oficialii ucraineni au raportat atacuri cu rachete în mai multe regiuni ale țării. Două dintre aceste rachete au fost doborâte. 

Update 4 mai 2022, ora 08:15 Cel puțin 21 de persoane au fost ucise și alte 27 au fost rănite în timpul atacurilor rusești din regiunea Donețk, în estul Ucrainei, a afirmat guvernatorul regional.

Pavlo Kirilenko a precizat că cifra include 10 persoane care au murit la o fabrică din orașul Avdiivka, conform Sky News, citat de Mediafax. 

Acesta a marcat cel mai mare număr zilnic de morți în regiune de la atacul asupra unei gări din orașul Kramatorsk de luna trecută, care a ucis 50 de persoane.

Update 3 mai 2022, ora 22:43 Cel puțin 290 de cadavre de civili au fost găsite în orașul Irpin după retragerea rușilor, spune primarul localității

Cadavrele acestora au fost recuperate în orașul Irpin, aflat în apropierea Kievului, de la retragerea forțelor rusești, a declarat marți primarul Oleksandr Markushin. Într-o postare pe Facebook, Markushin a spus că 185 dintre morți au fost identificați, majoritatea fiind bărbați. 

Update 3 mai 2022, ora 22:15 Morţi suspecte în cercul lui Putin. Cel puţin 7 oligarhi au dispărut

Update 3 mai 2022, ora 20:00 Avionul nuclear al lui Putin, văzut lângă Moscova

Avionul special "Doomsday" al lui Vladimir Putin, care îi permite să continue să conducă Rusia în timpul unui război nuclear, a fost văzut zburând în jurul Moscovei în ultimele zile, scrie presa britanică.

 

Război în Ucraina, 3 mai 2022 | Oficiali ucraineni: Rusia a efectuat bombardamente în oraşul ucrainean Liov

Război în Ucraina, 2 mai 2022 | Rușii au bombardat o biserică în Odesa

Război în Ucraina, 1 mai 2022 | Generali ai Rusiei, atacaţi şi ucişi în Ucraina

Război în Ucraina, 30 aprilie 2022 | Lavrov anunţă condiţiile de pace, atac cu rachete pe aeroportul din Odesa

Război în Ucraina, 29 aprilie 2022 | Statele Unite au început să antreneze militari ucraineni în Germania

 

Etichete: Război Ucraina
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole