Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 242. Aflată sub presiune în sudul Ucrainei, Rusia a lansat rachete şi drone asupra oraşului Nikolaev

Război în Ucraina, ziua 242. Aflată sub presiune în sudul Ucrainei, Rusia a lansat rachete şi drone asupra oraşului Nikolaev

Redacția Antena 3 CNN
13 minute de citit Publicat la 19:55 23 Oct 2022 Modificat la 08:51 24 Oct 2022

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Preşedintele Franţei crede că există perspectiva păcii în Ucraina
  • Şoigu: îngrijorare la Moscova cu privire la posibile provocări în Ucraina cu o "bombă murdară"
  • Rusia a lansat duminică rachete şi drone asupra Nikolaev
  • Întreruperi ale furnizării de curent electric în Kiev
  • Rusia încearcă să întrerupă telecomunicațiile în Herson
  • Divizia 101 aeropurtată a armatei Statelor Unite, desfășurată pentru prima oară în ultimii 80 de ani
  • Ucraina a doborât un al doilea elicopter de atac rusesc sâmbătă
  • Olena Zelenska, la Târgul de carte de la Frankfurt: ''Luptăm pentru vieţile noastre''
  • Peste un milion de gospodării ucrainene au rămas fără curent după atacurile rusești
  • Armata ucraineană: jafuri numeroase în Herson, în timp ce rușii fac evacuări și își retrag trupele
  • Belgorod, primul oraş rusesc evacuat din cauza atacurilor ucrainene!

 

Update 21:50 Preşedintele francez Emmanuel Macron crede că există o şansă de pace în Ucraina, chiar dacă Rusia a avertizat că conflictul din această ţară ar putea escalada.

„Există perspectiva păcii, se va ajunge la un moment dat”, a declarat Macron la o conferinţă de la Roma care vizează căutarea unor modalităţi de promovare a păcii mondiale.

„Şi la un moment dat, având în vedere modul în care evoluează lucrurile şi când poporul ucrainean şi liderii săi vor decide asupra termenilor, un acord de pace poate fi construit cu cealaltă parte”, a adăugat Macron.

Franţa a subliniat în repetate rânduri importanţa menţinerii deschise a canalelor diplomatice occidentale către Moscova de când forţele ruseşti au invadat Ucraina la 24 februarie.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a discutat duminică despre situaţia din Ucraina în cadrul unor convorbiri telefonice separate cu ministrul francez al forţelor armate, Sebastien Lecornu, precum şi cu secretarul american al apărării, Lloyd Austin, şi cu miniştrii apărării din Marea Britanie şi Turcia.

Fără a furniza dovezi, Şoigu a declarat că Ucraina ar putea escalada cu o „bombă murdară” - explozibili convenţionali îmbibaţi cu material radioactiv. Ucraina nu deţine arme nucleare, în timp ce Rusia a declarat că ar putea proteja teritoriul rusesc cu arsenalul său nuclear.

Update 20:05 Kievul a exprimat duminică temeri cu privire la un posibil atac "sub steag fals" din partea Rusiei după ce ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat în convorbiri telefonice purtate în aceeaşi zi cu omologii săi din Franţa, Turcia şi Marea Britanie că Ucraina ar pregăti un atac cu "bombă murdară" pe teritoriul propriu pentru a da vina pe Rusia, iar Moscova acuză de regulă partea adversă când intenţionează să întreprindă vreo acţiune reprobabilă, potrivit agenţiei de presă Unian.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, le-a transmis duminică omologilor săi francez, turc şi britanic, Sebastien Lecornu, Hulusi Akar şi, respectiv, Ben Wallace îngrijorarea Moscovei cu privire la posibile provocări în Ucraina cu o "bombă murdară", dispozitiv care include elemente radioactive, relatează EFE.

Într-un scurt comunicat, Ministerul rus al Apărării a indicat că Şoigu a purtat discuţii telefonice separate cu omologii săi duminica aceasta.

"A fost discutată situaţia din Ucraina care are o tendinţă constantă spre o nouă escaladare incontrolabilă", a specificat instituţia militară rusă despre conversaţia cu Lecornu.

De asemenea, Şoigu şi-a exprimat "îngrijorarea cu privire la posibile provocări ucrainene prin utilizarea unei 'bombe murdare'", a insistat ministerul rus, referindu-se la dispozitive explozive capabile să disperseze elemente radioactive.

Rusia nu a dat detalii cu privire la această acuzaţie, notează EFE.

Agenţia de presă RIA Novosti relata la primele ore duminică dimineaţa că, potrivit unor "surse credibile din mai multe ţări, inclusiv din Ucraina", Kievul ar pregăti o provocare cu o "bombă murdară" pe propriul teritoriu pentru a da vina apoi pe Rusia pentru utilizarea armelor de distrugere în masă şi a genera un răspuns dur din partea Occidentului.

Potrivit AFP, sunt schimburi de opinii de o intensitate fără precedent într-o singură zi pentru ministrul rus al apărării de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, la sfârşitul lunii februarie.

Ministerul francez al Apărării a confirmat, la rândul său, într-un comunicat de presă, că a fost evocată teama Rusiei de o "lovitură cu bomba murdară de către ucraineni pe teritoriul lor, pentru a da vina pe Rusia".

Sebastien Lecornu a subliniat că "Franţa respinge orice formă de escaladare, în special escaladarea nucleară", menţionând, de asemenea, hotărârea sa "de a contribui la rezolvarea paşnică a conflictului, alături de aliaţii săi".



La rândul său, ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a "respins" în timpul discuţiei cu Şoigu afirmaţiile Moscovei potrivit cărora ţările occidentale ar facilita o escaladare a războiului în Ucraina.

"Ministrul apărării a avertizat că astfel de alegaţii nu ar trebui să servească drept pretext pentru o escaladare mai mare", a declarat Ministerul britanic al Apărării într-un comunicat, subliniind că această convorbire telefonică a avut loc "la cererea Moscovei", potrivit AFP.

Tot duminică, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a vorbit cu secretarul american al apărării, Lloyd Austin, al doilea apel telefonic în trei zile, a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, citat de Reuters.

Moscova nu a furnizat informaţii suplimentare cu privire la rezultatul convorbirii sau orice alte domenii specifice de discuţie. Şoigu şi Austin au avut o convorbire telefonică şi vineri, prima din luna mai.

Comunicatul rus despre convorbirea dintre Şoigu şi Austin nu menţionează alegaţiile despre utilizarea unei "bombe murdare" de către ucraineni, notează AFP.

Aceste discuţii intervin în timp ce Rusia face faţă unei vaste contraofensive ucrainene şi denunţă o "creştere considerabilă" a tirurilor ucrainene asupra mai multor regiuni ruseşti din apropierea frontierei.

Update 19:30 Aflată sub presiune în sudul Ucrainei, Rusia a lansat duminică rachete şi drone asupra Nikolaev (Mikolaiv), sub control ucrainean, distrugând un imobil de apartamente în acest oraş cu şantiere de construcţii navale, situat în apropierea frontului, şi avertizând că războiul se îndreaptă spre o "escaladare necontrolabilă".

Nikolaev se află la circa 35 km nord-vest de Hersonul ocupat, regiune din sud care este scena unei ofensive majore a forţelor ucrainene pentru recucerirea teritoriul capturat de Rusia la scurt timp după declanşarea invaziei în 24 februarie.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, pe care naţionaliştii ruşi îl consideră responsabil de eşecurile Moscovei în război, a evocat "deteriorarea rapidă a situaţiei" în cursul unor convorbiri telefonice cu omologii săi francez şi turc, a indicat Ministerul rus al Apărării.

Şoigu a declarat că Ucraina ar putea escalada conflictul cu o "bombă murdară", explozibili convenţionali amestecaţi cu materiale radioactive, fără a furniza probe. Ucraina nu deţine arme nucleare, în timp ce Rusia a declarat că ar putea proteja teritoriul rus cu arsenalul său nuclear, notează Reuters, citat de Agerpres.

În cursul unui atac rusesc convenţional duminică, o lovitură de rachetă a distrus ultimul etaj al unui imobil din Nikolaev, propulsând schije şi sfărâmături asupra unei pieţe şi în clădirile învecinate, unde geamurile s-au spart, iar zidurile s-au fisurat. Câteva maşini au fost strivite de dărâmături, dar fără a fi înregistrat vreun deces.

Totodată, Ucraina a doborât 14 drone 'kamikaze' ruseşti deasupra Nikolaev în cursul nopţii, a declarat guvernatorul regional Vitali Kim pe Telegram. Dronele sunt concepute pentru a exploda la impact şi au avariat infrastructura energetică a Ucrainei în această lună.

Trupele ruse s-au retras din unele sectoare ale frontului în ultimele săptămâni, iar autorităţile de ocupaţie evacuează civilii în adâncul teritoriului aflat sub control rusesc pe malul de est al Niprului, înaintea unei aşteptate bătălii pentru Herson, capitală regională situată pe malul de vest al fluviului. Herson este o poartă de intrare spre Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.

Autorităţile instalate de Rusia în Herson au declarat că un bărbat a fost ucis şi alţi trei răniţi după o explozie în oraş, a indicat o agenţie de presă oficială rusă. Servciciile de urgenţă au indicat că un dispozitiv exploziv improvizat explodase în apropierea unei maşini în oraş.

Reuters nu a putut să verifice nici atacul din Herson şi nici raportul lui Kim cu privire la rachetele şi dronele ruseşti.

Avansul Ucrainei în ultimele săptămâni în jurul Hersonului şi în nord-estul ţării a primit drept replică o intensificare a atacurilor cu rachete şi drone ruseşti împotriva infrastructurilor civile, distrugând circa 40% din sistemul energetic ucrainean înainte de venirea iernii.

Rusia şi Ucraina se acuză reciproc că ar avea intenţia să arunce în aer barajul de la Nova Kahovka, ceea ce ar putea inunda o mare parte din sudul Ucrainei, inclusiv Herson.

Niciuna din cele două părţi nu a prezentat probe pentru a-şi susţine afirmaţiile privind barajul, care alimentează cu apă Crimeea şi centrala nucleară din Zaporojie, aflată sub control rusesc.

La Herson, autorităţile de ocupaţie au ordonat evacuarea civililor, ceea ce reprezintă un alt semn al problemelor cu care Rusia se confruntă în ceea ce Moscova numeşte 'operaţiune militară specială" în Ucraina.

Mii de civili au părăsit Hersonul după avertismentele privind o ofensivă ucraineană pentru recucerirea oraşului.

Armata ucraineană a declarat că înaintează în sud, preluând controlul asupra a cel puţin două sate pe care ruşii le abandonaseră.

În timp ce războiul intră în a noua lună şi iarna se apropie, la orizont se profilează o criză energetică şi umanitară în Ucraina.

Update 17:05 Operatorul rețelei energetice din Kiev a anunțat o serie de întreruperi de energie electrică, în urma loviturilor rusești de sâmbătă asupra unor instalații energetice.

Potrivit The Guardian, peste un milion de gospodării au rămas fără electricitate în urma loviturilor asupra unor instalații energetice din Ucraina.

Într-o declarație publicată pe site-ul său, compania energetică a anunțat că operatorul național de energie, Ukrenegro, a introdus întreruperile în capitală pentru a „evita accidentele”.

Penele de curent au început în jurul orei locale 11.00, iar gospodăriile din Kiev au fost împărțite în trei grupuri care vor fi „deconectate pentru o anumită perioadă de timp”, a precizat compania.

Acesta a adăugat că întreruperile de curent ar trebui să dureze „nu mai mult de patru ore”, dar că acestea ar putea fi mai lungi.

Președintele Zelenski a făcut apel la oamenii din întreaga țară să fie atenți la consumul de energie și să limiteze utilizarea aparatelor care necesită multă energie.

Update 15:50  Rusia încearcă să întrerupă telecomunicațiile în Herson pentru a împiedica opoziția din oraș să trimită informații către armata ucraineană, potrivit guvernului de la Kiev.

Acest lucru are loc pe fondul retragerii trupelor rusești din vestul regiunii Herson, înaintea unei contraofensive așteptate din partea Ucrainei pentru recucerirea orașului.

Potrivit unui raport al Centrului pentru Rezistență Națională, administrat de guvern, Rusia a început să demonteze echipamentele de comunicații: „Rușii plănuiesc să lase orașul complet lipsit de comunicații, televiziune și radiodifuziune".

Update 14:20 Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu i-a spus duminică, în cadrul unei convorbiri telefonice, omologului său francez că situaţia din Ucraina se deteriorează rapid şi tinde spre o „escaladare necontrolată”.

Într-o convorbire telefonică cu ministrul francez al Apărării, Sebastien Lecornu, publicată de partea rusă, Şoigu a declarat că Moscova este îngrijorată că Ucraina ar putea folosi o „bombă murdară” în conflict, fără a oferi dovezi care să susţină sugestia că Ucraina ar putea folosi o astfel de armă, notează Reuters.

„Ei au discutat despre situaţia din Ucraina, care se deteriorează rapid”, a anunțat Ministerul Apărării, care a adăugat: „Aceasta tinde spre o nouă escaladare necontrolată”.

O aşa-numită bombă murdară foloseşte explozibili convenţionali îmbibaţi cu material radioactiv.

Ministerul Apărării nu a oferit informaţii suplimentare cu privire la declaraţia sa.

Update 12:20 Numărul total al trupelor ruseşti ucise de la începutul invaziei se ridică la 67.470, potrivit Ucrainei.

Cea mai recentă actualizare a Statului Major al forţelor armate ucrainene a precizat că numărul morţilor a crescut cu aproximativ 400 în ultimele 24 de ore.

* Potrivit adjunctului delegaţiei ruse la reuniunea Adunării Generale a ONU, Konstantin Vorontsov, demilitarizarea centralei ar crea un mediu favorabil pentru un contraatac al Forţelor Armate ale Ucrainei.

Update 10:30 Fostul director al CIA și fost comandant al forțelor SUA și NATO din Afganistan, generalul în rezervă David Petraeus, nu exclude ca un contingent militar multinațional sub conducerea Statelor Unite să poată lua parte la război de partea Ucrainei. Acest lucru se poate întâmpla dacă Federația Rusă trece „linia roșie” în agresiunea armată împotriva Ucrainei, a explicat Petraeus într-un interviu pentru L'Express .

Potrivit acestuia, SUA și alte state pot reacționa într-un fel sau altul dacă agresorul recurge la acțiuni foarte „șocante și teribile” pe teritoriul Ucrainei. Cu toate acestea, țările nu vor reprezenta forțele Alianței Nord-Atlantice.

Generalul consideră că „linia roșie” pentru NATO este direct legată de apărarea colectivă, în conformitate cu articolul al cincilea din Tratatul Atlanticului de Nord, adică de un atac asupra unui membru al blocului.

Update 09:00 Divizia 101 aeropurtată a armatei Statelor Unite a fost desfășurată pentru prima oară în ultimii 80 de ani, în actualele condiții de tensiuni ridicate dintre Rusia și alianța NATO.

Celebra unitate poreclită "Screaming Eagles" a diviziei 101 aeropurtată a ajuns în România și este antrenată să acționeze rapid pe orice câmp de luptă. Potrivit CBS News, militarii americani sunt gata să treacă oricând granița în Ucraina. 

CBS News a obținut un interviu cu comandantul adjunct al diviziei, generalul de brigadă John Lubas. Jurnaliștii CBS News au călătorit alături de acesta cu un elicopter Black Hawk timp de o oră până la marginea teritoriului NATO, la aproximativ cinci kilometri de granița României cu Ucraina. 

 „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru de teritoriu NATO. Venim cu capacități speciale, de la capacitatea noastră de asalt aerian... Suntem o forță de infanterie ușoară dar, din nou, aducem mobilitate cu noi, pentru aeronavele noastre și pentru asalturile noastre aeriene”, a declarat Lubas.

Update 08:00 Ucraina a doborât un al doilea elicopter de atac rusesc sâmbătă, notează Kyiv Independent.

Forțele aeriene ucrainene au raportat că unitățile de rachete antiaeriene au doborât un alt elicopter Ka-52 în sudul Ucrainei sâmbătă. Anterior, sâmbătă, ucrainenii anunțaseră că au doborât un Ka-52 Alligator în districtul Beryslav din Herson.
*
Peste un milion de gospodării ucrainene au rămas fără curent după atacurile rusești, a anunțat Kirilo Timoșenko, șeful-adunct al administrației presidențiale de la Kiev, după ce ce forțele ruse au continuat să bombardeze infrastructura energetică a Ucrainei.

Instalațiile energetice din toată Ucraina au fost lovite de un nou val de atacuri rusești pe 22 octombrie, în timp ce apărarea antiaeriană de la Kiev a doborât mai multe rachete inamice deasupra capitalei ucrainene.

Autoritățile locale au spus că mai multe centrale electrice au fost lovite la Odesa, Kriovohrad și Luțk, în timp ce din alte regiuni au fost raportat probleme cu electricitatea.

„Un alt atac cu rachete din partea teroriștilor care luptă contra infrastructurii civile și a oamenilor“, a scris pe rețeaua Telegram, șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Andrii Iermak

[GAL layout="3"]

Soţia preşedintelui ucrainean Olena Zelenska a comunicat sâmbătă, prin legătură video, publicului de la Târgul de carte de la Frankfurt că rolul pe care îl are o obligă să spună adevărul despre ororile cu care se confruntă zilnic ucrainenii, transmite dpa.

"Luptăm pentru vieţile noastre", a spus ea audienţei la un eveniment organizat de revista germană pentru femei Brigitte.

Sâmbătă au avut loc din nou atacuri aeriene ruseşti la Kiev, a remarcat ea, spunând că nu poate să nu fie îngrijorată pentru cei doi copii ai săi.

"Orizontul nostru de planificare este poate de o zi sau două. Nu ştim ce va fi mâine sau poimâine", a spus ea.

Pe de altă parte, a adăugat Prima Doamnă a Ucrainei, s-a instalat o anumită rutină:"Inima nu bate aşa de tare când sună sirenele. Mergem la adăpost".

Olena Zelenska a menţionat printre eforturile de căutare a normalităţii, în pofida efectelor războiului, exemplul fiicei sale, care şi-a început studiile.

"Suntem constant în alte locuri. Copiii şi-au văzut rar tatăl, dar vorbesc la telefon în fiecare zi".

Participarea sa virtuală la Târgul de carte de la Frankfurt (19-23 octombrie) a venit şi în sprijinul lansării unei cărţi care pledează pentru o mai bună incluziune a persoanelor cu dizabilităţi şi leziuni. Ea a spus că acest subiect devine mai important cu fiecare lună de război care trece."Trebuie să ne gândim la reconstrucţie chiar acum", a spus ea. Şi-a exprimat, de asemenea, speranţa că şcolile vor fi reconstruite astfel încât să aibă rampe pentru scaunele cu rotile.

*

 Reprezentanții armatei ucrainene susțin că numărul jafurilor a crescut în Herson, în timp ce Rusia ordonă evacuări și își retrage trupele.

Armata ucraineană a primit informații despre tot mai multe despre jafuri în orașul Herson, controlat de Rusia, au anunțat sâmbătă reprezentanții armatei.

„Numărul de cazuri de jafuri și acțiuni ilegale în Herson a crescut. Ocupanții confiscă mașini de la populația locală și încearcă să părăsească orașul folosind trecerea cu feribotul de lângă podul Antonivskyi", a afirmat Statul Major General al Forțelor Armate ucrainene.

Anterior, administrația susținută de Rusia le-a spus civililor să plece pe malul estic al râului Dnipro. Armata ucraineană susține că forțele rusești sunt în retragere. Ofițeri și personal medical au fost evacuați și din Beryslav, la est de orașul Herson, a precizat armata ucraineană.

Război în Ucraina, 22 octombrie | Primul oraş rusesc evacuat din cauza atacurilor ucrainene!

Război în Ucraina, 21 octombrie | Confruntat cu pierderea puterii, Putin ar putea decide distugerea lumii, susține un fost consilier al președintelui rus

Război în Ucraina, 20 octombrie | Putin și-a pus o plasă de camuflaj în cap și a tras cu arma în poligonul unde sunt instruiți recruții mobilizați pentru Ucraina

Război în Ucraina, 19 octombrie | Vladimir Putin decretează legea marțială în teritoriile din Ucraina anexate ilegal

Război în Ucraina, 18 octombrie | Marea Britanie și Franța continuă colaborarea cu aliații pentru a sprijini Ucraina

Etichete: Război Ucraina
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole