Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 173. Putin, invitație adresată aliaților Moscovei | Noi bombardamente în apropierea centralei nucleare de la Zaporojie

Război în Ucraina, ziua 173. Putin, invitație adresată aliaților Moscovei | Noi bombardamente în apropierea centralei nucleare de la Zaporojie

Redacția Antena 3 CNN
12 minute de citit Publicat la 22:30 15 Aug 2022 Modificat la 22:46 15 Aug 2022

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Zelenski a creat un Consiliu pentru eliberarea Crimeei
  • Trei civili ucraineni au fost ucişi, iar 20 au fost răniţi în cele mai recente atacuri ruse
  • Noi bombardamente în apropierea centralei nucleare de la Zaporojie
  • Un propagandist al Moscovei i-a condamnat la moarte pe mercenarii Wagner printr-un gest aparent neînsemnat
  • Putin, invitație adresată aliaților Moscovei
  • Moscova susține că va face "tot posibilul" pentru a permite inspecțiile ONU la centrala nucleară Zaporojie
  • Kievul a bombardat un obiectiv militar pe teritoriul Rusiei

Update 15 august, ora 22:30 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret privind crearea unui Consiliu consultativ pentru eliberarea și reintegrarea teritoriului ocupat temporar al Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol, potrivit cotidianului ucrainean Pravda.

Consiliul consultativ va avea ca obiectiv "Promovarea coordonării măsurilor privind eliberarea, reintegrarea și restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, protecția drepturilor și intereselor cetățenilor Ucrainei; depășirea consecințelor și compensarea prejudiciilor cauzate statului ucrainean, cetățenilor și persoanelor juridice ale acestuia din cauza agresiunii armate și a ocupării temporare a unei părți a teritoriului Ucrainei de către Federația Rusă, precum și a proiectelor și activităților din cadrul activităților Platformei Crimeea".

Potrivit decretului, Andrii Iermak, șeful de cabinet al președintelui Ucrainei, trebuie să prezinte propuneri privind componența acestui Consiliu consultativ în termen de o lună.

Principalele sarcini ale Consiliului consultativ sunt:

  • elaborarea de propuneri privind prioritățile activităților Consiliului;
  • activități în cadrul platformei Crimeea;
  • pregătirea de propuneri de îmbunătățire a legislației privind aspectele legate de eliberarea și reintegrarea Crimeii.

Președintele Consiliului consultativ este șeful statului.

Update 15 august, ora 21:15 Cel puţin trei civili ucraineni au fost ucişi, iar alţi 20 au fost răniţi, astăzi, în bombardamente efectuate de armata rusă în regiunea separatistă ucraineană Doneţk şi în oraşul Harkov, anunţă autorităţile de la Kiev, conform agenţiei The Associated Press.

Armata rusă a atacat, luni, mai multe localităţi din regiunea Doneţk, bilanţul preliminar fiind de cel puţin trei civili morţi şi 13 răniţi, conform autorităţilor locale. Zeci de clădiri rezidenţiale au fost avariate de bombardamentele efectuate în ultimele 24 de ore.

Alţi şapte civili au fost răniţi într-un atac rus asupra oraşului Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, conform bilanţului guvernatorului regional, Oleh Siniehubov.

Generalul Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, a anunţat luni că avioane militare ruse au bombardat poziţii din regiunile Herson şi Doneţk. Conform oficialului rus, în regiunea Harkov a fost atacată o unitate militară în care erau staţionaţi mercenari din Polonia şi Germania, 100 fiind ucişi, iar 50 răniţi. Informaţiile nu pot fi confirmate din surse independente.

Update 15 august, ora 20:15 Mai multe bombardamente au fost auzite în apropierea centralei nucleare de la Zaporojie, potrivit Sky News.

La fel ca în precedentele incidente, Ucraina și Rusia se acuză reciproc pentru bombardamentele din apropierea centralei nucleare Zaporojia din sudul țării. Asta în timp ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică a avertizat asupra unui dezastru dacă luptele nu încetează. 

Centrala se află în prezent sub controlul Rusiei, deși în interior lucrează ingineri ucraineni. 

Ucraina a acuzat Rusia că organizează atacuri sub steag fals și a anunțat că soldații ruși care atacă centrala sau o folosesc ca bază de unde să tragă vor deveni o „țintă specială". Rușii susțin că în ultimul bombardament au fost folosite obuziere M777 de fabricație americană.

Update 15 august, ora 19:30 Propagandistul rus Serghei Sreda a făcut o vizită la o bază din Ucraina a mercenarilor Wagner, ocazie cu care le-a adus moartea în casă, relatează presa internațională.

Sreda a fost la Popasna, un oraș ucrainean ocupat de ruși în regiunea Lugansk.

El s-a pozat zâmbind alături de mercenari iar în cadru a intrat - probabil fără intenție - un indicator stradal care conținea adresa unui adăpost anti-bombă din apropiere: strada Mironovskaia nr. 12.

Fotografia urcată pe internet a fost tot ce au avut nevoie experții ucraineni pentru a localiza baza, pe care forțele Kievului au distrus-o cu o lovitură HIMARS.

Confirmarea loviturii a venit duminică, atunci când canalele Telegram având legături cu grupul Wagner au început să posteze alte fotografii, cu consecințele tirului ucrainean, inclusiv combatanți transportați pe tărgi.

Update 15 august 2022, ora 18:02 Rusia este pregătită să asigure echipament și instruire militară țărilor aliate din America Latină, Asia și Africa.

O declarație în acest sens a fost făcută, luni, de președintele rus Vladimir Putin în cadrul ceremoniei de deschidere a evenimentului "Armata 2022".

"Rusia prețuiește sincer legăturile istorice puternice, prietenești și de încredere cu țările din America Latină, Asia și Africa. Suntem gata să oferim aliaților noștri cele mai moderne tipuri de arme, de la cele de calibru mic până la vehicule blindate și artilerie, avioane de luptă și vehicule aeriene fără pilot", a spus Putin în cuvântul de deschidere.

"Apreciem foarte mult faptul că țara noastră are mulți aliați, parteneri, oameni cu idei similare pe diferite continente", a continuat el.

Președintele rus a subliniat, de asemenea, avantajele antrenării soldaților străini în Rusia și a adăugat că își invită aliații să facă exerciții militare comune.

Declarațiile sale vin în contextul în care forțele ruse se confruntă cu perspectiva unei contraofensive ucrainene în sud, unde artileria Kievului a tăiat rutele de aprovizionare a forțelor de invazie din Herson.

De asemenea, efortul militar al Moscovei pare să fi încetinit, după preluarea controlului în cea mai mare parte a regiunii Lugansk.

Între timp, artileria ucraineană cu bătaie lungă a reușit să distrugă mai multe avioane militare ruse în Crimeea iar, mai recent, un turn de observație din Belgorod a fost distrus de forțele Kievului într-un atac cu dronă kamikaze.

Update 15 august 2022, ora 17:20 Moscova a comunicat, astăzi, că va face "tot posibilul" pentru a permite inspecții ale experților Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară ucraineană Zaporojie.

Centrala se află din martie sub ocupația trupelor ruse de invazie.

"În strânsă cooperare cu Agenția și cu membrii conducerii acesteia, vom face tot ce este necesar pentru venirea specialiștilor AIEA la centrală în scopul evaluării în mod real a acțiunilor distructive ale părții ucrainene", a declarat luni Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

Mai multe atacuri militare au vizat în ultimele săptămâni instalații ale centralei nucleare ucrainene Zaporojie.

Moscova atribuie Kievului bombardamentele, dar Kievul susține că sunt comise de armata rusă.

Update 15 august 2022, ora 16:20 Kievul a bombardat un turn de observație în Belgorod

Forțele armate ucrainene lansat un atac cu dronă asupra teritoriului rusesc și au distrus un turn de observație din regiunea Belgorod.

O înregistrare video cu atacul a fost redistribuită pe Twitter de oficialul ucrainean Anton Gherașcenko, consilier în cadrul Ministerului de Interne.

Acesta a comentat că turnul distrus era, probabil, folosit pentru a monitoriza acțiunile forțelor armate ucrainene.

Gherașcenko susține că atacul a fost realizat cu o dronă kamikaze, fără a preciza dacă este una de fabricație autohtonă sau de un aparat primit din Occident.

Update 15 august 2022, ora 15:20 Au apărut primele imagini cu cel costisitor distrugător de rachete construit vreodată de SUA.

USS Zumwalt este, totodată, cel mai mare distrugator construit vreodata de Marina SUA.

Are o lungime de aproape 190 de metri, o greutate de aproximativ 16.000 de tone si un cost estimat la 4,4 miliarde de dolari.

Poate menține o viteză de 30 de noduri și are un echipaj de 158 de marinari și ofițeri.

Integrarea pe nava americană a primelor arme hipersonice cu rază lungă de acțiune va începe anul viitor.

Update 15 august 2022, ora 14:20 Rușii sugerează o încetare a focului în jurul centralei nucleare Zaporojie, situată în sudul Ucrainei.

"Conducerea Națiunilor Unite și diplomatul șef al UE nu ar trebui să vorbească despre demilitarizare, ci despre introducerea unui încetări a focului", a declarat pentru RIA Novosti Vladimir Rogov, reprezentant al autorităților de ocupație ruse,  Novosti.

Zile în şir, Rusia a făcut responsabilă partea ucraineană pentru atacurile asupra centralei nucleare din orașul Energodar, în timp ce ucrainenii au dat vina pe ruși.

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a avertizat săptămâna trecută asupra unui potențial dezastru nuclear și a cerut ca zona să fie demilitarizată.

Duminică, 42 de țări, inclusiv România, au cerut ca Rusia, care în prezent ocupă centrala nucleară, să o predea Ucrainei.

Update 15 august 2022, ora 14:05 Mai multe nave rusești au încercat să blocheze intrarea în Marea Adriatică, poziționându-se în largul coastelor din regiunile Apulia și Abruzzo, relatează publicația italiană La Republica

Scopul aparent al manevrei ar fi blocarea portavionului american Harry S. Truman, care efectuează manevre în Marea Adriatică. 

Potrivit presei italiene, distrugătorul rus Amiral Tribuț a depășit canalul Otranto și s-a poziționat în dreptul coastelor regiunii Abruzzo.

Crucișătorul rus Variag a ocupat, la rândul său, o poziție menită să blocheze intrarea în Marea Adriatică iar în zonă a fost semnalat, de asemena, un vas-spion al rușilor, cu rolul de a intercepta comunicațiile.

Manevrele rușilor au atras replica NATO. Crucișătorul american Forrest Sherman a fost trimis la mai puțin de 100 de kilometri de crucișătorul rus, în contextul în care, la sud, se afla portavionul american Harry S. Truman.

Forrest Sherman și Variag au ocupat poziții de o parte și de alta a localității Santa Maria di Leuca, din sudul Italiei.

Presa italiană semnalează, în acest context, un document al Kremlinului, care subliniază importanța traseelor din Marea Mediterană pentru Rusia.

Update 15 august 2022, ora 13:32 Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat într-un interviu acordat publicației "Babel" că va divorța de soția sa, Natalia, după 25 de ani de căsnicie. 

"Nu este un secret faptul că noi locuim de mai mulți ani nu doar în diferite orașe, dar și în țări distincte. Timp de numeroși ani am avut căutări distincte, vieți distincte. Și am luat decizia de a oficializa despărțirea", a precizat Kliciko.

Primarul Kievului a menționat că încheierea divorțului a fost de comun acord și a că a păstrat relații foarte bune cu Natalia.

"Este dorința ambelor părți. Încă avem relații bune, ne respectăm reciproc, copiii sunt deja adulți, iar viața merge mai departe", a mai spus el.

Vitali și Natalia Kliciko s-au căsătorit pe 26 aprilie 1997. Ei au trei copii: fiii Egor-Daniel și Maxim și fiica Elizabeth-Victoria.

Natalia Kliciko locuiește de mai mulți ani în Germania.

Update 15 august 2022, ora 12:40 Moscova a confirmat distrugerea bazei grupării de mercenari Wagner din Lugansk în urma unui tir de artilerie efectuat de armata ucraineană.

Se pare că un număr important de luptători recrutați din închisorile rusești se aflau acolo în momentul atacului.

Baza a fost lovită cu ajutorul sistemelor de rachete americane HIMARS.

Coordonatorul grupării "Wagner" s-ar fi aflat, și el, în locație însă Moscova susține că acesta a supraviețuit.

Update 15 august 2022, ora 11:40 Pilotul ucrainean Anton Listopad, considerat drept unul dintre cei mai buni piloţi ai Forţelor Armate ale Ucrainei, a murit în războiul cu Rusia - transmite RBC-Ucraina.

Anunţul decesului a fost făcut de conducerea liceului din Ivano-Frankivsk unde a studiat pilotul.

Potrivit informaţiilor transmise de instituţia de învăţământ, în 2019, Listopad a fost recunoscut drept cel mai bun pilot din cadrul Forţelor Aeriene ale Ucrainei şi a participat la ostilităţile din estul Ucrainei.

Cu câteva zile înainte de moartea sa, Listopad a fost decorat de preşedintele Volodimir Zelenski, primind Ordinul "Pentru Curaj". Pe 17 septembrie, pilotul ar fi împlinit 31 de ani, scrie Rador.

Update 15 august 2022, ora 10:40  Trupele ruse au lansat peste 20.000 de atacuri asupra unor obiective civile şi aproximativ 300 de atacuri asupra unor obiective militare în Ucraina, anunţă ministrul adjunct de Interne ucrainean Evgheni Ienin.

“Vedem situaţia: peste 22.000 de obiective civile atacate şi doar aproximativ 300 de obiective militare lovite. Vedem rachete de croazieră trecând peste facilităţi nucleare, vedem rachete alae inamicilor lovind elemente critice de infrastructură, facilităţi de producţie din industria chimică”, a afirmat Ienin.  

Printre obiectivele civile atacate de ruşi în Ucraina se numără biserici, centre comerciale şi şcoli.

Update 15 august 2022, ora 09:30  Două persoane au murit și una a fost rănită în urma detonării unui dispozitiv exploziv pe plaja din satul Zatoka din regiunea Odesa, potrivit Ukrainska Pravoda.

Serhii Bratchuk, purtătorul de cuvânt al Administrației militare din regiunea Odesa, a confirmat, pe Telegram incidentul. Bratchuk a raportat că, potrivit informațiilor preliminare, oamenii au suferit aceste răni în urma exploziei unei mine de rzăboi pe plaja din Zatoka. Ulterior, el a raportat că, în urma incidentului, două persoane au murit și o persoană a fost rănită. O echipă de investigație lucrează la fața locului.

Purtătorul de cuvânt al armatei din regiunea Odesa le-a reamintit localnicilor despre interdicția de a merge pe plajele din zonă, pe coastă și să înoate în mare și în lacuri de acumulare.

Ulterior, Consiliul municipal din Odesa a raportat detaliile incidentului: „Potrivit informațiilor preliminare, un grup de bărbați erau la odihnă, care a inclus înotul în apropierea uneia dintre plaje, ignorând restricțiile anunțate privind vizitarea coastei și înotul în apele de coastă, precum și ignorarea semnelor de avertizarea timpului liber. În timp ce înotau, două persoane au fost ucise pe loc, iar o alta a fost rănită în momentul în care un dispozitiv exploziv necunoscut a fost detonat”.

Update 15 august 2022, ora 07:40 Regiunea Doneţk din Ucraina este supusă bombardamentelor masive, armata rusă încearcă să spargă liniile de apărare ucrainene şi să avanseze. Trupele trimise de Putin într-o misiune specială stagnează de câteva săptămâni

Armata rusă încearcă se se regrupeze într-un nou asalt furibund în Ucraina. După ce au stagnat vreme de câteva săptămâni, ruşii vor să mute linia frontului şi să cucerească noi aşezări.

Statul Major al forţelor armate din Ucraina a raportat bombardamente masive întreprinse asupra mai multor oraşe aflate pe frontul din sud. În regiunea Herson, controlată în principiu de armata rusă, trupele ucrainene recuceresc în mod constant din teritoriu.

Comandamentul militar al Ucrainei a declarat că soldaţii ruşi au continuat să atace fără succes poziţiile ucrainene de lângă Avdiivka, care, din 2014, a devenit unul dintre avanposturile trupelor ucrainene de lângă Doneţk.

Expertul militar ucrainean Oleg Zhdanov susţine că situaţia este deosebit de dificilă în Avdiivka şi în oraşele din apropiere, precum Pisky.

42 de țări cer Rusiei să își retragă trupele de la centrala nucleară din Zaporojie. La declarație s-au alăturat toți membrii UE, Norvegia, Marea Britanie, SUA, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Georgia, Moldova, Macedonia de Nord și Turcia, potrivit EEAS.

Țările au susținut că controlul Rusiei asupra Centralei Nucleare Zaporojie din Enerhodar, ocupată de Rusia, reprezintă un risc pentru siguranța nucleară. Rusia, care a bombardat constant pozițiile ucrainene de pe teritoriul centralei, a fost acuzată că o folosește ca scut și instrument de șantaj.

*
Presa rusă afirmă că militarii ucraineni au distrus baza Grupului Wagner din Popasna.

Iuri Kotenok, un propagandist rus, a scris pe Telegramul său că forțele ucrainene au folosit rachete HIMARS pentru a lovi baza Wagner din Popasna, regiunea Luhansk.

Război în Ucraina, 14 august | Ramzan Kadîrov anunţă trimiterea unui nou contingent de luptători ceceni în Ucraina

Război în Ucraina, 13 august | Preşedintele Ucrainei cere UE să interzică vizele pentru cetăţenii ruşi

Război în Ucraina, 12 august | Război în Ucraina, ziua 170. Colaboraționist pro-rus, "prăjit" de partizani la Melitopol | Kievul cere ONU și Crucii Roșii să meargă în locurile unde Rusia deține prizonieri ucraineni

Război în Ucraina, 11 august | Rusia, acuzată că a bombardat din nou centrala nucleară Zaporojie, înainte de reuniunea de urgență de la ONU

Război în Ucraina, 10 august | Armata Ucrainei i-a lăsat pe ruși fără cale ferată între Crimeea și Herson

Etichete: Război Ucraina
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole