Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 220. Ruşii s-au retras din oraşul Lyman, după ce au fost înconjuraţi de ucraineni | Ramzan Kadîrov a anunţat că susţine folosirea armei nucleare în Ucraina

Război în Ucraina, ziua 220. Ruşii s-au retras din oraşul Lyman, după ce au fost înconjuraţi de ucraineni | Ramzan Kadîrov a anunţat că susţine folosirea armei nucleare în Ucraina

Redacția Antena 3 CNN
9 minute de citit Publicat la 16:28 01 Oct 2022 Modificat la 22:11 01 Oct 2022

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Ruşii s-au retras din oraşul Lyman, după ce au fost înconjuraţi
  • Liderul cecen Ramzan Kadîrov susţine folosire armei nucleare în Ucraina
  • Turcia nu recunoaşte anexarea teritoriilor din Ucraina
  • Şeful centralei nucleare Zaporojie a fost răpit de ruşi
  • Rusia se opune prin veto unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU care condamna anexarea
  • În atacul asupra convoiului din Zaporojie au murit 30 de oameni
  • Biden anunţă noi sancţiuni împotriva Rusiei ca ripostă la anexările teritoriale
  • Kuleba: Putin acaparează teritorii pe care nu le controlează în teren. Continuăm să ne eliberăm țara
  • Ucraina cere din nou integrarea în Alianţa Nord-Atlantică prin procedură rapidă
  • Vladimir Putin şi liderii regiunilor anexate au semnat documentele
  • Acuzații grave în Ucraina: o rachetă a lovit un convoi umanitar omorând 23 de persoane

Update 22.11. Pompierii ruși au intervenit, astăzi, pentru stingerea unui incendiu puternic la baza aeriană militară Belbek din Crimeea, unde oficialii spun că un avion a ieșit de pe pistă și a luat foc, relatează BBC.

Canalul local Vesti Krim a prezentat un clip pe Telegram cu o coloană de fum negru care se ridică în apropierea coastei.

Guvernatorul Sevastopolului, Mihail Razvozhaev, a declarat că "potrivit salvatorilor, un avion la aterizare a ieșit de pe pistă și a luat foc".

Baza militară se află în Sevastopol, în Crimeea, peninsulă anexată de Rusia în 2014.

Update 21.06. Mai multe clipuri video postate pe Twitter arată convoaiele ruseşti cu care forţele liderului de la Kremlin s-au retras din oraşul Lyman, după ce au fost înconjurate de armata ucraineană.

Lyman este un oraş în regiunea Donețk din estul Ucrainei, la aproape 160 de kilometri sud-est de Harkov, al doilea cel mai mare oraș ucrainean, potrivit Sky News. Înainte de război, populația era de aproape 20.000, dintre care 85% ucraineni.

Update 18.48. Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat astăzi că Moscova ar trebui să ia în considerare utilizarea unei arme nucleare cu randament scăzut în Ucraina după o nouă înfrângere majoră pe câmpul de luptă, informează Reuters.

După ce Rusia a confirmat pierderea bastionului său de la Lyman, în estul Ucrainei, Kadîrov i-a criticat pe comandanți pentru eșecurile lor și a scris pe Telegram: "După părerea mea personală, ar trebui luate măsuri mai drastice, până la declararea legii marțiale în zonele de frontieră și utilizarea armelor nucleare cu randament scăzut".

Conducătorul Ceceniei este un susținător al războiului din Ucraina, forțele cecene făcând parte din avangarda armatei ruse de acolo. Se crede că Kadîrov este un apropiat al lui Putin, care l-a numit la conducerea Ceceniei în 2007.

Update 17.27. Ministerul rus al Apărării afirmă că a retras trupele rusești din orașul strategic Lyman din estul Ucrainei, informează BBC.

"Din cauza amenințării de încercuire, trupele aliate au fost retrase din Krasnyi Lyman pe poziții mai bune", a afirmat ministerul, citat de agențiile de presă rusești.

Krasnyi Lyman era vechiul nume sovietic pentru Lyman, în care forțele ucrainene spun că au intrat. Rusia își numește trupele „aliate”, fiind vorba și de luptătorii locali susținuți de Moscova.

Ofensiva de la Lyman a fost un „succes considerabil”, a afirmat un consilier al ministrului ucrainean al apărării. Încercarea în curs de recucerire a orașului face parte dintr-o contraofensivă mai amplă a ucrainenilor de-a lungul liniei de front din est. O grupare rusă de aproximativ 5.000 de soldați a primit șansa de a se preda.

Update 17.15. Vladimir Putin este dispus să reia negocierile cu Ucraina. Informaţia a fost transmisă de serviciul de presă al Kremlinului, care a prezentat discuţia purtată de Putin cu regele din Bahrain, discuţie în care preşedintele rus şi-a prezentat intenţia de a începe negocierile, dacă autorităţile de la Kiev sunt interesate de acest lucru.

Update 17.07. Rusia l-a acuzat astăzi pe șeful Comitetului Internațional Olimpic (CIO) că a încălcat principiile Jocurilor Olimpice sugerând că sportivilor ruși li s-ar putea permite să revină în competiții cu condiția să nu susțină invazia Ucrainei, informează Reuters.

"Principala sarcină a mișcării olimpice internaționale este de a oferi sportivilor acces egal la participarea la Jocurile Olimpice, indiferent de opiniile și religiile, tradițiile și cetățenia lor", a declarat ministrul rus al sportului Oleg Matytsin, citat de agențiile din Rusia.

Acesta a mai spus că Rusia va continua să discute cu CIO și speră că acesta își va schimba poziția. În februarie, CIO a emis îndrumări pentru a elimina din competiții sportivii din Rusia și Belarus.

Update 16.28. Ministrul de interne al Ucrainei, Denis Monastirski, a informat astăzi că atacul rus împotriva unui convoi umanitar din oraşul Zaporojie, soldat cu cel puţin 30 de morţi şi aproape 90 de răniţi, a fost comis cu rachete S-300 modernizate, cu o rază mult mai mare de acţiune decât modelele mai vechi, transmite EFE.

Monastirski, care a citat experţi în explozibili, a menţionat că o rachetă a explodat imediat ce a atins solul, în timp ce versiunile anterioare ale acestei arme explodau abia după ce penetrau mai mulţi metri solul, astfel că formau cratere profunde, dar afectau mai puţine persoane aflate la locul impactului.

Update 15.10. Există cel puţin două consecinţe imediate după decizia lui Vladimir Putin de anexare a regiunilor din estul Ucrainei. În primul rând, nu se va pune problema unor negocieri de pace.

În al doilea rând, Rusia poate să ameninţe cu atacuri nucleare prin invocarea încălcării suveranităţii a ceea ce consideră de acum pământul său.

Update 14.33. Un convoi de mașini în care se aflau civili care încercau să părăsească zona de conflict din districtul Kupian, regiunea Harkov, a fost atacat, a anunțat șeful administrației din Harkov, Oleg Sinegubov, conform publicaţiei Pravda.

Potrivit publicaţiei, cel puțin 20 de oameni au murit în atac, dintre care 10 erau copii. Serviciul de informații ucrainean SBU a publicat pe Twitter imagini greu de privit cu mașini ciuruite de gloanțe și incendiate, cu pasageri prinși înăuntru, carbonizați, sau împușcați pe marginea drumului, despre care a anunţat că sunt făcute la locul atacului.

Anchetatorii fac cercetări la fața locului și încearcă să determine numărul exact al victimelor și identitatea lor.

Update 13.20. Unul dintre cei doi veterani americani eliberaţi de ruşi după ce au fost capturaţi în Ucraina s-a rugat să moară cât timp a fost închis. Timp de trei luni, cei doi au fost torturaţi, ameninţaţi că vor fi executaţi şi lăsaţi flămânzi.

Update 12.14. Turcia nu recunoaşte anexarea celor patru regiuni ucrainene ocupate de forţele armate ruse. Într-o informare a ministerului de externe, Turcia "respinge decizia Rusiei de a anexa regiunile".

"Turcia nu a recunoscut anexarea de către Rusia a Crimeei în urma unui referendum nelegitim în 2014 și a subliniat cu fiecare ocazie sprijinul puternic pentru integritatea teritorială, independența și suveranitatea Ucrainei. În acord cu această poziție adoptată în 2014, respingem decizia Rusiei de a anexa regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie din Ucraina. Această decizie, care constituie o încălcare gravă a principiilor consacrate ale legii internaționale, nu poate fi acceptată", a spus Ministerul turc de Externe.

Update 11.30. Guvernul Germaniei consideră că nu există şanse ca Ucraina să adere la NATO în procedură rapidă, afirmă ministrul de Externe de la Berlin, Annalena Baerbock, explicând că Alianţa Nord-Atlantică nu vrea să se implice direct în războiul cu Rusia.

Annalena Baerbock a afirmat, într-un interviu acordat postului de televiziune ARD, că înţelege dorinţa Administraţiei de la Kiev de integrare a Ucrainei în NATO, dar a subliniat că nu există şanse ca acest lucru să se întâmple în curând.

"Ucraina a fost susţinută de la început pentru a-şi asigura autoapărarea, dar noi am transmis clar din prima zi a războiului că avem responsabilitatea ca războiul să nu se extindă în alte ţări şi ca NATO să nu devină parte în conflict", a argumentat ministrul german de Externe, conform publicaţiei Süddeutsche Zeitung.

Update 09.40. În ziua în care Vladimir Putin a anunţat anexarea teritoriilor unde au fost organizate referendumuri ilegale, armata ucraineană a reuşit să elibereze noi teritorii în estul ţării. Cu toate acestea, bombardamentele ruseşti nu s-au oprit.

Cel puţin 25 de oameni au murit, iar alţi 50 au fost răniţi, după ce o rachetă rusească a lovit un convoi de ucraineni care pleca din Zaporojie.

Update 09.30. Familiile ruşilor din Siberia trimişi la război primesc o oaie şi doi saci de cartofi.

Liderii unei regiuni din Siberia au oferit o oaie şi doi saci de cartofi familiilor ruşilor trimişi pe frontul din Ucraina. De asemenea, familiile mai sărace vor primi şi 50 de kilograme de varză.

Update 09.20. Șeful centralei nucleare Zaporojie, Igor Murașov, a fost răpit de ruși, a anunțat directorul agenției ucrainene Energoatom, scriu mai multe publicaţii din Ucraina.

Acesta spune că invadatorii au oprit mașina în care era Murașov, după care l-au legat cu forţa şi l-au dus într-o direcţie necunoscută.

Rusia a respins vineri prin veto o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care ar fi condamnat pretinsa anexare de către Rusia a patru regiuni ucrainene după așa-zisele referendumuri privind aderarea la Federația Rusă, scrie CNN.

Rezoluția ar fi denunțat "organizarea de către Rusia a unor așa-zise referendumuri ilegale în regiuni din cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei" și ar fi declarat că referendumurile "nu au nicio valabilitate".

Rezoluția ar fi cerut, de asemenea, Rusiei "să își retragă imediat, complet și necondiționat toate forțele militare de pe teritoriul Ucrainei din cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional".

Rusia a fost singura țară care s-a opus rezoluției.

Zece țări au votat în favoarea ei: Albania, Franța, Ghana, Irlanda, Kenya, Mexic, Norvegia, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit și Statele Unite.

Patru țări s-au abținut: Brazilia, China, Gabon și India.

Înaintea votului, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield - care a prezentat rezoluția împreună cu colegul său albanez - a declarat că aceasta este aliniată la obiectivele Consiliului de Securitate de apărare a suveranității, de protecție a integrității teritoriale și de asigurare a păcii și securității.

"Vorbim despre un stat membru al ONU, un membru al Consiliului de Securitate, care încearcă să anexeze o parte a altui stat prin forță", a declarat Thomas-Greenfield. "Rezultatele acestor referendumuri false au fost predeterminate la Moscova și toată lumea știe acest lucru".

Vasily Nebenzya, ambasadorul Rusiei la ONU, a declarat că rezultatele au vorbit de la sine. "Majoritatea covârșitoare a celor care au votat au susținut integrarea acestor regiuni în Rusia", a spus el.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că armata țării sale a obținut "rezultate semnificative" în est și a menționat Lyman, un bastion ocupat de ruși, pe care forțele pro-Moscova se luptă să îl păstreze, scrie Reuters.

Ministerul ucrainean al Apărării a declarat anterior că trupele au capturat satul Drobysheve, la aproximativ 10 km la nord-vest de Lyman, în estul regiunii Donețk.

Lyman a fost în centrul unor lupte reînnoite de când Ucraina a înfrânt forțele rusești din regiunea Harkov, aflată în apropiere, într-o contraofensivă fulgerătoare luna aceasta.

"Avem rezultate semnificative în estul țării noastre ... toată lumea a auzit ce se întâmplă în Lyman", a declarat Zelenskiy într-un mesaj video.

"Aceștia sunt pași care înseamnă mult pentru noi", a adăugat el, dar nu a dat detalii.

Șeful administrației susținute de Rusia în regiunea Donețk a declarat mai devreme vineri că Lyman era "semi-încercuit" de armata ucraineană și că veștile de pe front erau "alarmante".

Într-un mesaj postat pe Telegram, Denis Pușilin a recunoscut că forțele sale nu mai controlează în totalitate nici Drobysheve, nici Yampil, la sud-est de Lyman.

Război în Ucraina, 30 septembrie | Zelenski anunţă că Ucraina a cerut din nou aderarea la NATO prin procedură rapidă

Război în Ucraina, 29 septembrie | Kremlin: Rusia va anexa mâine cele 4 regiuni ucrainene în care s-au organizat referendumuri

Război în Ucraina, 28 septembrie | SUA anunță un nou ajutor militar de 1,1 miliarde de dolari pentru Ucraina

Război în Ucraina, 27 septembrie | NATO, avertisment pentru Rusia în privința utilizării armelor nucleare: ”Va avea consecinţe severe"

Război în Ucraina, 26 septembrie | Kremlinul admite "erori" în aplicarea decretului de mobilizare a rezerviştilor

Etichete: Război Ucraina
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole