Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 616. Rusia crește bugetul pentru apărare în 2024

Război în Ucraina, ziua 616. Rusia crește bugetul pentru apărare în 2024

Redacția Antena 3 CNN
8 minute de citit Publicat la 21:20 01 Noi 2023 Modificat la 21:20 01 Noi 2023

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Ministrul Apărării din Rusia susține că Ucraina pierde războiul
  • Ucraina acuză Rusia că ar fi bombardat o grădiniță din Berîslav
  •  Rusia crește bugetul pentru apărare în 2024
  • Problema corupției pe locul al doilea, după război, în preocupările ucrainenilor
  • Rusia ar fi aruncat de trei ori obiecte explozive în ultimele 24 de ore, susține Ucraina
  • Zelenski: Bătălia pentru Marea Neagră va intra în istorie
  • Coreea de Nord a trimis peste un milion de proiectile de artilerie în Rusia
  • Șoigu a calculat de câte zile ar avea nevoie Rusia să doboare avioanele F-16 promise Ucrainei
  • Soldații ucraineni spun că implozia Wagner le-a permis să facă în sfârșit progrese: „Aveau o abordare diabolică”
  • Președintele francez Emmanuel Macron a aterizat, miercuri, în Kazahstan, prima sa oprire a unui turneu în Asia Centrală, o regiune îndelung considerată „curtea din spate” a Rusiei, dar care a atras atenția Occidentului după începerea războiului din Ucraina
  • Șeful Statului Major al forțelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a avertizat că persoane necunoscute transmit mesaje de „natură provocatoare” în numele său
  • Guvernul elvețian a decis să păstreze statutul de protecție pentru ucrainenii care fug de război până pe 4 martie 2025
  • Statul Major General: Rusia nu reușește să recupereze terenul pierdut la Klișciivka, Andriivka, Robotîne
  • Rușii au atacat cu drone vestul și centrul Ucrainei
  • Putin încearcă să profite de războiul Israel-Hamas pentru a reduce sprijinul Occidentului pentru Ucraina, atenţionează SUA
  • ONU: racheta care a distrus o cafenea din Ucraina a fost lansată de ruși
  • Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a discutat cu ministrul saudit de externe, prințul Faisal bin Farhan, despre o soluţionare a conflictului din Orientul Mijlociu
  • Moscova a făcut din Marea Neagră „un câmp de luptă”, spune Zelenski
  • Rușii raportează atacuri ucrainene cu drone în regiunile Belgorod și Briansk
  • Doi morți și 16 răniți, după ce rușii au tras „36 de obuze” în orașul Herson, anunță ucrainenii

Update 21.19 Ministrul Apărării din Rusia susține că Ucraina pierde războiul

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că Ucraina pierde războiul, în ciuda proviziilor de noi arme de la NATO, relatează BBC News.

El a spus că Ucraina a suferit pierderi grave în timpul luptelor din Zaporizhzhia, Herson și Donețk. Afirmațiile sale nu au putut fi verificate.

Update 20.19 Ucraina acuză Rusia că ar fi bombardat o grădiniță din Berîslav

Oleksandr Prokudin, șeful administrației militare ucrainene din regiunea Herson, a acuzat astăzi forțele ruse de bombardarea unei grădiniție din Berîslav, un oraș de pe malul râului Nipru.

"Din contul armatei ruse - încă o instituție de învățământ distrusă în regiunea Herson”, a transmis el, afirmând că asupra grădiniței au căzut două bombe aeriene. Din fericire copiii nu erau la ore, astfel că atacul nu s-a soldat cu victime.

Update 18.54 Rusia crește bugetul pentru apărare în 2024

Vladimir Putin nu pare să se gândească la posibilitatea încheierii războiului în Ucraina şi măreşte pentru 2024 bugetul pentru apărare la suma de 115 miliarde de dolari. 6% din PIB ul Rusiei va merge către arme, muniţie şi plăți către familiile soldaților uciși în luptă.

Creşterea este uriaşă, de 70% faţă de anul trecut, a scris azi The Economist. Oricum, pentru liderul de la Kremlin, războiul este cel mai important şi nu bunăstarea populaţiei. Bugetul său militar va fi de trei ori mai mare decât cel pentru educație, sănătate și mediu la un loc.

Analiştii economici spun însă că planurile lui Putin sunt construite pe perspective financiare destul de şubrede. Liderul de la Kremlin speră ca veniturile din petrol și gaze să crească cu peste un sfert în 2024, şi să ajungă la 11,5 mld. ruble.

Dacă prețul petrolului însă va scădea, veniturile vor fi sub țintă. De asemenea, Putin mizează pe creșterea PIB-ului cu 2,3%, mai mult decât dublu față de prognoza FMI.

Update 18.06 Problema corupției pe locul al doilea, după război, în preocupările ucrainenilor

Un sondaj publicat astăzi de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev arată că, în afară de război, cei mai mulți ucraineni sunt preocupați de problema corupției.

"Războiul este cu siguranță cea mai mare problemă a Ucrainei și a ucrainenilor. Totuși, dacă sunt întrebați care probleme în afară de război sunt cele mai preocupante, atunci din lista menționată, 63% vorbesc despre corupție”, se arată în raportul publicat odată cu sondajul, potrivit ukrinform.ua.

Conform rezultatelor cercetării, în topul preocupărilor urmează salariile și pensiile mici (46%), facturile mari la utilități (24%), riscurile demografice (22%) și șomajul (20%).

Update 16.36 Rusia ar fi aruncat de trei ori obiecte explozive în ultimele 24 de ore, susține Ucraina

Ucraina a declarat astăzi că avioanele de război ruseşti au aruncat de trei ori în ultimele 24 de ore "obiecte explozive" pe traseele probabile ale navelor civile din Marea Neagră, dar a dat asigurări că noul său coridor de navigaţie este încă funcţional.

Ucraina încearcă să construiască un nou culoar de transport maritim, fără aprobarea Rusiei, pentru a-şi relansa exporturile maritime vitale. Rusia a declarat că va considera orice navă o potenţială ţintă militară după ce a renunţat în iulie la un acord negociat de ONU care a permis ca unele exporturi de alimente să circule, în ciuda războiului.

Update 15:55. Zelenski: Bătălia pentru Marea Neagră va intra în istorie

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că forţele Kievului vor reuşi în luptele lor în viitor, în special în regiunea Mării Negre, chiar dacă situaţia de pe front este dificilă în prezent, informează agenția germană de presă DPA, potrivit Agerpres.

Update 15:25. Coreea de Nord a trimis peste un milion de proiectile de artilerie în Rusia

Serviciile secrete sud-coreene consideră că peste un milion de proiectile de de artilerie au fost trimise Rusiei de către Coreea de Nord. 

Update 15:00. Șoigu a calculat de câte zile ar avea nevoie Rusia să doboare avioanele F-16 promise Ucrainei

Ministrul rus al apărării Serghei Șoigu a afirmat că se așteaptă ca avioanele militare F-16 promise Ucrainei de către partenerii săi occidentali vor fi doborâte de Rusia în aproximativ 20 de zile, „dacă sistemele rusești de apărare aeriană funcționează așa cum sunt acum”.

”În același timp, aș dori să remarc că cele 37 de avioane (n.r. atâtea susține Rusia că a doborât în ultima lună) sunt aproape dublul numărului care a fost promis Ucrainei în ceea ce privește aeronavele F-16. Asta înseamnă că, cu o astfel de operare a sistemului nostru de apărare aeriană, [aeronavele F-16 vor fi doborâte] în aproximativ 20 de zile de lucru”, a calculat el la o ședință cu conducerea forțelor armate ruse.

Update 14:30. Soldații ucraineni spun că implozia Wagner le-a permis să facă în sfârșit progrese: „Aveau o abordare diabolică”

Soldații spun că recruții care i-au înlocuit pe luptătorii Wagner în sectorul Bahmut sunt mai puțin pregătiți, slab echipați și mai predispuși la fugă.

Update 13:45 Președintele francez Emmanuel Macron a aterizat, miercuri, în Kazahstan, prima sa oprire a unui turneu în Asia Centrală, o regiune îndelung considerată „curtea din spate” a Rusiei, dar care a atras atenția Occidentului după începerea războiului din Ucraina, scrie Reuters.

Update 12:30. Șeful Statului Major al forțelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a avertizat că persoane necunoscute transmit mesaje de „natură provocatoare” în numele său.

”Trebuie să vă atrag atenția asupra igienei informaționale. Am primit informații că cineva, folosind numele meu, trimite mesaje personale anumitor persoane celebre cu cereri și oferte de natură provocatoare și care să discrediteze”, a spus el.

„Subliniez: contul @Zaluzhniy_ua din Telegram nu îmi aparține, precum și orice alte conturi sub numele 'Valeri Zalujnîi', etc. Toate sunt false”, a spus el, amintind că singurul canal prin care informează societatea despre activitatea sa sunt cele de pe Facebook și X care folosesc denumirea funcției sale, nu numele său personal.

Update ora 12:00 Guvernul elvețian a decis să păstreze statutul de protecție pentru ucrainenii care fug de război până pe 4 martie 2025, a anunțat miercuri într-un comunicat, citat de Reuters.

”Nu se așteaptă ca situația din Ucraina să se schimbe în viitorul apropiat”, se arată în mesajul Consiliului Federal.

Update 09:45. Trupele ucrainene continuă operațiunile ofensive pe frontul de la Melitopol, în regiunea Zaporojie, și în apropiere de orașul Bahmut din estul țării, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).

Forțele rusești au desfășurat operațiuni ofensive de-a lungul axei Kupiansk-Svatove-Kreminna, dar nu au avut câștiguri teritoriale confirmate în ultimele 24 de ore.

Oficialii ucraineni, inclusiv Statul Major General, au raportat că forțele ruse au efectuat atacuri nereușite în apropiere de Synkivka (la 8 km nord-est de Kupiansk), Ivanivka (la 20 km sud-est de Kupiansk) și Nadiia (la 16 km vest de Svatove), dar nu au efectuat operațiuni ofensive pe frontul Lyman.

Update 08:25. Rușii au atacat cu drone vestul și centrul Ucrainei

Rusia a lansat un nou tir de drone care au vizat mai multe regiuni din vestul și centrul Ucrainei la începutul zilei de 1 noiembrie, potrivit presei locale, notează The Kyiv Independent.

Sirenele de apărare antiaeriană au sunat timp de ore întregi în regiunile Liov, Ternopil și Hmelnîțkîi, în timp ce oficialii locali au instruit locuitorii să se adăpostească.

Serhii Tyurin, șeful administrației militare regionale din Hmelnîțkîi, i-a asigurat pe rezidenți că apărarea aeriană era în funcțiune.

Preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să profite de războiul dintre Israel şi Hamas pentru a reduce sprijinul Occidentului pentru Ucraina, unde forţele ruse vor câştiga dacă SUA vor înceta să sprijine Kievul, au atenţionat doi miniştri americani, informează AFP.

"Putin caută cu adevărat să profite de atacul (mişcării islamiste palestiniene) Hamas împotriva Israelului, în speranţa că acesta ne va distrage (...) şi că va determina SUA să îşi retragă resursele" pentru Ucraina, a afirmat şeful diplomaţiei americane Antony Blinken în faţa unei comisii din Senatul SUA.

În timpul aceleiaşi audieri, consacrată ajutorului pentru Ucraina şi Israel, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a avertizat la rândul său că Vladimir Putin va reuşi în tentativa sa de a ocupa teritoriul ucrainean cu forţa dacă SUA vor înceta să susţină Kievul.

"Pot să vă garantez că fără susţinerea noastră Putin va fi victorios", a spus Lloyd Austin în cadrul audierii. 

Război în Ucraina, 31 octombrie 2023 | SUA avertizează că Putin încearcă să profite de războiul dintre Israel și Hamas

Război în Ucraina, 30 octombrie 2023 | Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, spune că Rusia este pregătită să discute despre pace

Război în Ucraina, 29 octombrie 2023 | Planul de pace în zece puncte propus de Volodimir Zelenski 

Război în Ucraina, 28 octombrie 2023 | Germania a furnizat Ucrainei un al treilea sistem puternic de apărare aeriană IRIS-T

Război în Ucraina, 27 octombrie 2023 | Soţiile soldaţilor ucraineni cer demobilizarea acestora după 18 luni de război

Etichete: Război Ucraina
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole