FAB-500 este o bombă de 500 de kilograme proiectată în mod sovietic, cu un focos puternic exploziv. Bomba nu este ghidată, are o singură siguranță și este compatibilă cu majoritatea modelelor de aeronave sovietice.
Bomba FAB-500 cântărește 500 de kilograme
"Armele pe care rușii le folosesc în mod deliberat împotriva civililor din Ucraina.
Este o bombă FAB-500, care cântărește 500 de kilograme", este mesajul transmis pe Twitter de Illia Ponomarenko, reporter de război la The Kyiv Independent.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spune că Rusia folosește bombe cu dispersie în Ucraina, arme care sunt interzise de legislația internațională. Bombele cu dispersie nu explodează doar o singură dată, ci conțin mai multe bombe mici.
Folosirea lor este condamnată de comunitatea internațională din cauza riscului major de vătămare a civililor atunci când sunt aruncate în zone populate.
"Am văzut utilizarea bombelor cu fragmentare şi am văzut rapoarte despre utilizarea altor tipuri de arme care încalcă legislaţia internaţională", a afirmat Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.
Bombele cu fragmentare (BASM) sunt compuse dintr-un container, asemănător unui obuz, care grupează proiectile explozive, de talie mai redusă, aşa-numite "submuniţii". Foarte imprecise, ele lovesc o mare parte dintre civili.
Utilizarea lor este interzisă prin convenţia de la Oslo din 2008, dar Moscova nu a semnat-o.
Război în Ucraina | Trupele ruse, la 25 km de centrul Kievului şi 10 km de centrul Harkovului
Este ziua a noua a războiului din Ucraina şi deja e clar că nu se va termina curând. În ciuda restricţiilor impuse Rusiei de majoritatea ţărilor democratice, Vladimir Putin nu dă înapoi. 90% din armata sa e plasată la graniţa Ucrainei, potrivit Pentagonului.
Între timp, peste localităţile ucrainene cad bombe şi mor oameni nevinovaţi.