Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:
- Noul ministru francez de externe merge în Ucraina
- Ucraina și Marea Britanie au semnat un acord de securitate "fără precedent"
- Un urs rănit într-o explozie la o grădină zoologică din Ucraina a fost salvat și trimis în Scoția
- Moscova numește "piraterie de secolul XXI-lea” planul SUA de a confisca active suverane ruse și promite ripostă
- Rusia ar putea inaugura în 2024 o bază navală în regiunea separatistă Abhazia a Georgiei
- Ajutorul american pentru Ucraina a "încetat complet”, declară Casa Albă
- Premierul britanic Rishi Sunak anunță creșterea ajutorului Marii Britanii pentru Ucraina la 2,5 miliarde de lire sterline
- Letonia anunță un nou pachet de sprijin militar pentru Kiev
- Banca Mondială mobilizează 1 miliard de dolari pentru reconstrucția Ucrainei
- Ucraina va organiza duminică, la Davos, a patra rundă de discuții despre „formula de pace” a lui Zelenski
- Colonel britanic: „Putin ar putea fi pe cale să lanseze un atac apocaliptic”
Update 20:50 - Noul ministru francez de externe, Stephane Sejourne, este în drum spre Ucraina, în prima sa călătorie oficială, au declarat vineri trei surse diplomatice, citate de Reuters. Parisul încearcă să asigure Kievul de sprijinul său.
Călătoria are loc într-un moment în care luptele politice interne din Statele Unite și Uniunea Europeană au blocat două pachete majore de asistență pentru Ucraina.
"Este un semnal pozitiv faptul că a făcut din Kiev prioritatea sa atât de repede după ce și-a preluat funcția", a declarat un diplomat.
Update 19:30 - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul britanic Rishi Sunak au semnat vineri la Kiev un acord de securitate între cele două ţări, relatează Reuters.
Este un "acord de securitate fără precedent", care va rămâne în vigoare până când Ucraina va adera la NATO, a declarat preşedintele ucrainean.
Acesta s-a declarat totodată "bucuros de încheierea primului acord cu Regatul Unit" ce constituie "baza pentru lucrul cu alţi parteneri".
Kievul şi Londra vor putea încheia ulterior acorduri suplimentare, pentru anumite sectoare, dacă va fi necesar, a mai spus Zelenski.
Update 18:05 - Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că este mai optimist acum decât era luna trecută că Ucraina va obține ajutor financiar din partea Statelor Unite.
"Privesc acest lucru cu mai multă pozitivitate decât în decembrie, cred că da, (îl vom obține)", a declarat el într-o conferință de presă la Kiev.
Update 17:30 - Un urs negru asiatic care a fost găsit într-o grădină zoologică abandonată din estul Ucrainei la cinci luni după invazia Rusiei din 2022 a ajuns vineri la noul său cămin, o grădină zoologică din Scoția, notează Reuters.
Yampil, numit după localitatea din regiunea Donețk în care a fost găsit, a fost unul dintre puținele din cele 200 de animale de la zoo care au supraviețuit.
După ce a fost salvat, a fost îngrijit de o organizație caritabilă belgiană înainte de călătoria de peste 12 ore până la Five Sisters Zoo, la aproximativ 32 km de Edinburgh.
Update 15:00 Moscova numește "piraterie de secolul XXI-lea” planul SUA de a confisca active suverane ruse și promite ripostă
Ministerul de Externe rus a calificat vineri planul Statelor Unite de a confisca până la 300 miliarde de dolari în active suverane ruse îngheţate, pentru a contribui la reconstrucţia Ucrainei, drept "piraterie de secolul al XXI-lea", şi a afirmat că, într-un astfel de caz, Moscova va riposta dur, transmite Reuters.
Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a acuzat Statele Unite că încearcă să creeze o 'acoperire legală' pentru a fura active suverane ale Rusiei, o măsură în legătură cu care Moscova a avertizat în mod repetat că încalcă dreptul internaţional şi subminează sistemul financiar mondial.
'Furtul de proprietate de stat, privată şi publică a devenit o marcă a anglo-saxonilor', a spus Zaharova într-un briefing de presă.
'Washingtonul (şi) Londra fac acest lucru de decenii. Înainte se chema piraterie, dar apoi a fost legalizată. Acum este pirateria secolului al XXI-lea, în opinia mea', a adăugat ea.
Potrivit unei ştiri publicate miercuri de agenţia Bloomberg, administraţia preşedintelui american Joe Biden susţine un proiect legislativ care ar permite confiscarea de active suverane ruse îngheţate, pentru a ajuta la reconstrucţia Ucrainei, aflată parţial în ruine în urma ofensivei militare declanşate de Rusia în februarie 2022.
Maria Zaharova, care a acuzat Washingtonul că încearcă să forţeze Uniunea Europeană să participe la acelaşi plan de confiscare de active, a spus că Moscova va răspunde dur dacă îi vor fi confiscate activele.
'Vor fi luate contramăsuri şi ele vor fi de aşa natură încât vor fi văzute şi simţite. Vor fi dureroase', a spus Zaharova.
După ce preşedintele rus Vladimir Putin a lansat ceea ce a numit o 'operaţiune militară specială' în Ucraina, SUA şi aliaţii lor au interzis tranzacţiile cu Banca Centrală şi Ministerul de Finanţe ale Rusiei, blocând în jur de 300 de miliarde de dolari de active suverane ruse în Occident, o mare parte din ele în Europa.
Zaharova a mai spus că Occidentul se străduieşte acum să găsească noi căi de a finanţa Ucraina având în vedere dificultăţile tot mai mari în a asigura sprijin financiar pentru Kiev.
Casa Albă a afirmat joi că asistenţa americană pentru Ucraina 'a încetat', în timp ce negocierile continuă la Washington cu privire la un pachet de ajutor pentru Kiev ce ar putea fi condiţionat de o revizuire a măsurilor de securitate la frontierele SUA.
Kremlinul a declarat anterior că Moscova are o listă de active americane, europene şi altele pe care Rusia le va confisca dacă ţări occidentale vor confisca active ruse.
Liderii ţărilor din G7 sunt aşteptaţi să discute luna viitoare o nouă teorie juridică ce ar permite confiscarea activelor Rusiei, au indicat două surse la curent cu acest plan şi un oficial britanic, la sfârşitul anului trecut.
Update 13:00 Rusia ar putea inaugura în 2024 o bază navală în regiunea separatistă Abhazia a Georgiei
O bază navală rusă în Abhazia, teritoriu separatist recunoscut la nivel internaţional ca parte a Georgiei, ar putea deveni operaţională în 2024, a transmis vineri agenţia oficială rusă de presă RIA Novosti, citând un responsabil al consiliului de securitate al Abhaziei, potrivit Reuters.
Moscova şi autorităţile de la Suhumi - capitala Abhaziei - au convenit în octombrie că Rusia să poată să deschidă o bază navală permanentă în oraşul-port Oceamcir (pe coasta georgiană a Mării Negre).
Agenţia RIA Novosti îl citează pe secretarul consiliului de securitate al Abhaziei, Serghei Şamba, afirmând că, deşi construcţia bazei nu a început încă, "funcţionarea sa ar putea începe în acest an".
Baza din Oceamcir, un oraş cu 5.000 de locuitori în apropiere de graniţa închisă a Abhaziei cu Georgia, ar oferi un port nou şi mai sigur pentru Flota rusă din Marea Neagră, după ce baza acesteia din Crimeea (peninsulă ucraineană anexată de Moscova în 2014) a fost vizată de atacuri repetate, soldate cu numeroase pagube, din partea Ucrainei de la invadarea acestei ţări de către Rusia.
Abhazia a beneficiat de un sprijin extins din partea Rusiei într-o serie de războaie pe care le-a purtat pentru a se separa de Georgia în anii 1990 şi din nou în 2008, iar forţele ruse staţionează de mult timp pe teritoriul caucazian.
Georgia, care consideră Abhazia parte a teritoriului său, a condamnat planurile Moscovei, calificându-le drept o încălcare a suveranităţii sale.
Update 10:40 Asistența americană pentru Ucraina a "încetat complet”, declară Casa Albă.
Casa Albă a anunţat joi că asistenţa acordată Ucrainei de către SUA pentru a contracara invazia rusă a "încetat complet" din cauza lipsei unui acord în Congres pentru a continua sprijinirea autorităţilor de la Kiev, relatează EFE şi Reuters.
La Washington continuă totuşi negocierile cu privire la un pachet de ajutor pentru Ucraina care ar putea fi condiţionat de o revizuire a măsurilor de securitate la frontierele SUA.
"Asistenţa pe care le-o ofeream a încetat acum", a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al Casei Albe, John Kirby.
Viitorul ajutorului american pentru Ucraina se decide în prezent în Congres, unde democraţii controlează Senatul (camera superioară), iar republicanii Camera Reprezentanţilor (camera inferioară).
Preşedintele american Joe Biden, din partea Partidului Democrat, a cerut Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, însă opoziţia republicană a declarat că va aproba noul pachet de ajutor doar dacă democraţii sunt de acord să implementeze o serie de măsuri la frontiera între SUA şi Mexic.
În faţa acestei situaţii, Kirby a folosit conferinţa sa de presă de joi pentru a-i îndemna încă o dată pe republicani să aprobe ajutorul pentru Ucraina, în special după ce serviciile de informaţii americane au concluzionat că Rusia a folosit rachete balistice nord-coreene în unele dintre ultimele sale atacuri împotriva Ucrainei.
"Atacurile pe care le desfăşoară ruşii sunt în creştere. Iar acum folosesc rachete balistice nord-coreene pentru a efectua aceste atacuri", a afirmat Kirby.
Potrivit lui Kirby, Rusia a lansat cel puţin o astfel de rachetă balistică asupra Ucrainei la 30 decembrie 2023 şi de asemenea "mai multe" rachete balistice nord-coreene la 2 ianuarie a.c., ca parte a unui alt atac asupra infrastructurii ucrainene.
Aceste rachete au fost parte integrantă a atacurilor cu rachete şi drone al Rusiei asupra Ucrainei la sfârşitul anului 2023 şi începutul acestui an în ceea ce a fost cel mai mare atac de la începutul războiului, în februarie 2022.
SUA, cel mai important furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, au acordat Kievului 44,2 miliarde de dolari de la începutul războiului, potrivit datelor Departamentului de Stat.
Update 09:40 Premierul britanic Rishi Sunak anunță creșterea ajutorului Marii Britanii pentru Ucraina la 2,5 miliarde de lire sterline.
Anunțul vine în timp ce UE și SUA nu au reușit să stabilească cum vor ajuta Ucraina în continuare.
Totodată, anunțul a fost făcut în timpul unei vizite surpriză la Kiev.
Premierul britanic a făcut anunțul vineri, în timpul unei vizite la Kiev, unde va semna noul acord privind sprijinirea Ucrainei, potrivit BBC.
Marea Britanie va acorda Ucrainei 2,5 miliarde de lire sterline sprijin militar anul viitor, a declarat Rishi Sunak.
Este vorba despre cel mai mare ajutor anual al Marii Britanii de la începutul războiului. Oficialii au spus că pachetul va cuprinde rachete cu rază lungă de acțiune, apărare aeriană și obuze de artilerie.
Aproximativ 200 de milioane de lire sterline vor fi cheltuite pe drone, majoritatea urmând să fie produsă în Marea Britanie.
Suma conține 200 de milioane de lire sterline în plus față de ajutoarele precedente. De asemenea, ucrainenii vor primi ajutor pentru apărarea infrastructurii energetice.
Acordul Regatul Unit-Ucraina, care este semnat vineri, cuprinde o serie de asigurări bilaterale de sprijin militar și economic, menite să descurajeze agresiunea Rusiei înainte ca Ucraina să se alăture NATO.
Marea Britanie este prima țară din G7 care a semnat un astfel de pact, deși toate națiunile importante au promis acțiuni asemănătoare.
Update 08:20 Letonia anunță un nou pachet de sprijin militar pentru Kiev, inclusiv artilerie, muniții și elicoptere.
Președintele leton Edgars Rinkevics a anunțat joi un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, care include obuziere, drone, muniții și altele.
El a făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, scrie The Kyiv Independent.
Șeful statului ucrainean a sosit în Letonia la începutul zilei, ca ultimă etapă a turneului său în țările baltice.
"Astăzi l-am informat și pe președintele Ucrainei despre următorul pachet de ajutor, care include obuziere, muniție de 155 mm, arme antitanc, rachete, grenade, elicoptere, drone, dispozitive de comunicare, generatoare, precum și alte echipamente”, a declarat Rinkevics.
Susținătoare constantă a Ucrainei împotriva agresiunii rusești, Letonia a alocat peste 1% din produsul său intern brut pentru asistența militară acordată Kievului, una dintre cele mai mari cote dintre toți aliații internaționali.
"Sunt recunoscător Letoniei pentru cel mai recent pachet de ajutor militar pentru Ucraina și pentru înțelegerea clară a faptului că puterea luptătorilor, a pozițiilor și a viitorului Ucrainei este puterea care asigură și independența Letoniei”, a afirmat Zelenski, într-un mesaj publicat pe platforma de socializare X
Riga s-a angajat, de asemenea, să conducă o coaliție de țări care să livreze Ucrainei drone, a precizat Rinkevics.
Președintele leton a mai spus că prim-miniștrii Letoniei și Ucrainei vor semna un memorandum privind cooperarea militară și un acord interguvernamental de asistență ulterior în cursul zilei de joi.
Ca parte a asistenței non-militare, parlamentul leton a votat ca țara baltică să ofere peste 500 de milioane de euro (547 de milioane de dolari) pentru reconstrucția Ucrainei în următorii trei ani, fondurile fiind destinate în principal pentru regiunea Cernihiv, potrivit lui Rinkevics.
În cadrul turneului său baltic, Zelenski a mers miercuri în vizită în Lituania, iar apoi în Estonia, primind noi promisiuni de asistență pe termen lung din partea ambelor țări. În timp ce Vilnius a promis aproape 220 de milioane de dolari în următorii trei ani, Estonia a anunțat un sprijin financiar de 1,3 miliarde de dolari până în 2027.
Update 00:00 Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat joi că orice atacuri din partea Ucrainei asupra locurilor din Rusia de lansare a rachetelor, folosind arme livrate de SUA şi de aliaţii lor, riscă să atragă un răspuns nuclear din partea Moscovei, scrie Reuters.
Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a afirmat că unii comandanţi militari ucraineni iau în considerare bombardarea, cu rachete cu rază lungă furnizate de Occident, a unor situri din Rusia de unde sunt lansate rachete.
Război în Ucraina, 11 ianuarie 2024 | Ruşii au lovit cu rachete un hotel din Harkov. 13 răniţi, printre care şi un jurnalist turc
Război în Ucraina, 10 ianuarie 2024 | NATO anunță că va continua să ajute Ucraina
Război în Ucraina, 9 ianuarie 2024 | Rușii lovesc Hersonul, au loc explozii în diferite districte | O unitate medicală a fost avariată
Război în Ucraina, 8 ianuarie 2024 | Atac cu rachete în mai multe orașe ucrainene. Cel puțin patru morți și peste 30 de răniți, anunță Kievul
Război în Ucraina, 7 ianuarie 2024 | Şefa diplomaţiei japoneze face o vizită în Ucraina