Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina | Kievul respinge acuzaţiile de atac pe teritoriul rus | Se aşteaptă ofensiva rusă în Donbas, în timp ce Mariupolul încă rezistă

Război în Ucraina | Kievul respinge acuzaţiile de atac pe teritoriul rus | Se aşteaptă ofensiva rusă în Donbas, în timp ce Mariupolul încă rezistă

Redacția Antena 3 CNN
11 minute de citit Publicat la 19:05 14 Apr 2022 Modificat la 23:59 14 Apr 2022

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Directorul CIA avertizează că Putin e suficient de disperat pentru a folosi arma nucleară
  • Ucraina cere arme pentru a sparge asediul de la Mariupol
  • ONU: Milioane de persoane cu dizabilități sunt în pericol în Ucraina
  • Ucraina respinge acuzaţiile că ar fi atacat pe teritoriul rus
  • Rusia acuză Ucraina că a bombardat regiunile Breansk şi Belgorod din Rusia
  • Kievul anunţă eliberarea a 30 de ucraineni în cadrul unui schimb de prizonieri cu armata rusă
  • Un oficial ucrainean anunță că forțele Kievului au lovit cu rachete crucișătorul rus Moskva
  •  Rusia avertizează că va desfăşura arme nucleare în regiunea baltică dacă Suedia şi Finlanda vor adera la NATO
  • Rusia amenință că va ataca centre decizionale din Ucraina pentru a opri planuri de "sabotaj"
  • Departamentul de Stat al SUA: Putin transformă Ucraina în moloz și Rusia în închisoare

Update 14 aprilie 2022, ora 22:30. Statele Unite nu consideră „neserioasă” posibilitatea ca Rusia să încerce să folosească o armă nucleară tactică în Ucraina, deoarece Moscova continuă să se confrunte cu dificultăți pe câmpul de luptă, a declarat joi directorul CIA, Bill Burns.

„Având în vedere potențiala disperare a președintelui Putin și a conducerii ruse, având în vedere eșecurile cu care s-au confruntat până acum din punct de vedere militar, niciunul dintre noi nu poate lua ca neserioasă amenințarea reprezentată de o potențială recurgere la arme nucleare tactice sau la arme nucleare cu randament redus”, a spus acesta la Institutul de Tehnologie din Georgia.

Update 14 aprilie 2022, ora 21:45. Ucraina are nevoie de mai multe arme pentru a sparge asediul de la Mariupol, afirmă ministrul de externe al țării, Dmytro Kuleba, potrivit BBC.

Rusia încearcă să captureze complet orașul Mariupol din sudul Ucrainei.

Orașul port a suferit atacuri devastatoare de la începutul războiului, iar apărătorii sunt pe cale să rămână fără arme și fără provizii.

„Mariupol se află într-o situație disperată. Facem tot ce putem pentru a sprijini civilii și apărătorii. Dar pentru a rupe asediul Mariupolului și a-i salva avem nevoie de mai multe arme și lucrăm cu partenerii noștri pentru a le obține ", a declarat Kuleba.

Update 14 aprilie 2022, ora 21:00. Milioane de persoane cu dizabilități sunt în pericol în Ucraina, anunță reprezentanții ONU.

Un comitet al ONU s-a declarat „profund îngrijorat" de potențiala soartă a aproximativ 2,7 milioane de persoane cu dizabilități din Ucraina.

„Persoanele cu dizabilități au acces limitat sau nu au acces la informații de urgență, la adăposturi și la adăposturi sigure, iar multe dintre ele au fost separate de rețelele lor de sprijin, ceea ce le face incapabile să reacționeze la situație și să se orienteze în mediul înconjurător", a declarat comisia ONU, potrivit Sky News.

Specialiștii au citat rapoarte potrivit cărora mulți oameni sunt blocați sau abandonați în casele lor, în centrele de îngrijire și în orfelinate, fără provizii de bază sau medicamente.

Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, format din experți independenți, nu a precizat cum anume a obținut rapoartele.

Acesta a anunțat că puține persoane cu dizabilități au ajuns la granițele Ucrainei în calitate de refugiați „ceea ce indică faptul că multe dintre ele nu au reușit să fugă în siguranță".

Update 14 aprilie 2022, ora 20:20. Autoritățile de la Chișinău au acuzat armata rusă joi, 14 aprilie, că încearcă să recruteze cetățeni moldoveni pentru reîntregirea forțelor sale din Transnistria.

”Astfel de acțiuni nu promovează pacea pentru noi toți, pentru concetățenii noștri, pentru familiile noastre. Astfel de lucruri sunt foarte periculoase și trebuie să fie oprite”, a declarat ministrul moldovean de Externe, Nicu Popescu, fără a da mai multe detalii în acest sens.

Update 14 aprilie 2022, ora 19:30. Administraţia de la Kiev a negat, joi seară, că ar fi atacat localităţi de pe teritoriul Rusiei situate în apropierea frontierei cu Ucraina, informează cotidianul Le Parisien.

"Serviciile speciale inamice au început aplicarea unui plan de comitere a unor atacuri teroriste pentru a genera o isterie antiucraineană în Rusia", susţine Consiliul Naţional pentru Securitate şi Apărare de la Kiev.

Anterior, oficiali ruşi citaţi de postul de televiziune Sky News şi de cotidianul Le Figaro au afirmat că două localităţi din regiunile ruse Breansk şi Belgorod, situate în apropierea frontierei cu Ucraina, au fost atacate de armata ucraineană. Alţi oficiali ruşi au semnalat atacuri asupra unui post de frontieră.

Informaţiile nu pot fi confirmate din surse independente.

Update 14 aprilie 2022, ora 19:15. O unitate specială din Ucraina a distrus un pod din regiunea Harkov, chiar în momentul în care un convoi rusesc îl traversa. Între timp, continuă luptele intense în Harkov, oraş aflat în prima linie a confruntării cu ruşii.

Update 14 aprilie 2022, ora 19:00. Oficialii europeni elaborează planuri pentru un embargo asupra produselor petroliere rusești, cea mai contestată măsură până acum, pentru a pedepsi Rusia pentru invadarea Ucrainei. Este și o mișcare care a fost evitată până în prezent din cauza costurilor mari pentru Germania și a potențialului său de a perturba politica în regiune și de a crește prețurile energiei.

Update 14 aprilie 2022, ora 18:10. Cea mai mare reuşită a ucrainenilor este cea mai însemnată pierdere pentru ruşi. Din informaţiile transmise de armata ucraineană, nava amiral a Rusiei, crucişătorul Moskva ar fi fost aproape distrus de rachete. Avem filmul operaţiunii. Ucrainenii ar fi trimis iniţial drone Bayraktar pentru a stabili poziţia exactă a crucişătorului. Mai mult, le-ar fi distras atenţia ruşilor cu aceaste drone, tocmai pentru a trage de pe uscat cu o rachetă anti-navă de tip Neptun. Oficial, aceste rachete produse chiar de către forţele de la Kiev n-au fost folosite niciodată, ele fiind încă în teste.  

Racheta anti-navă Neptun are o lungime de 5 metri, greutatea totală este de 800 de kilograme, doar focosul cântărind 150 de kilograme, este dotată cu un motor turbojet şi are o viteză subsonică de 800 - 900 de kilometri pe oră. Cele mai importante caracteristici sunt altitudinea joasă la care zboară 3 - 10 metri şi faptul că la 48 de kilometri de ţintă îşi activează propriul radar. Aşa ar fi reuşit două rachete de acest tip să lovească una dinre cele mai bine dotate nave de război ale Rusiei, care, paradoxal deţine sisteme anti-rachetă. Haideţi să vedem pe larg ce spun ruşii, în reportajul următor!

Update 14 aprilie 2022, ora 17:15. Ucraina a bombardat regiunile Breansk şi Belgorod din Rusia. Lupte decisive şi la Mariupol. Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, spune că a început bătălia decisivă a războiului!

Două localităţi din regiunile ruse Breansk şi Belgorod, situate în apropierea frontierei cu Ucraina, au fost atacate de armata ucraineană, afirmă oficiali locali citaţi de postul de televiziune Sky News şi de cotidianul Le Figaro.

"Astăzi, satul Klimovo a fost vizat de atacuri lansate de forţele armate ucrainene. Două clădiri rezidenţiale au fost avariate ca rezultat al atacurilor cu obuze şi există victime în rândul localnicilor", a declarat guvernatorul regiunii Breansk, Aleksandr Bogomaz. Localitatea Klimovo se află la zece kilometri distanţă de frontiera Rusiei cu Ucraina. La rândul său, guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, a atribuit armatei ruse un atac asupra satului Spodariuşin, situat în apropierea frontierei cu Ucraina. Alţi oficiali ruşi au semnalat atacuri asupra unui post de frontieră. Informaţiile nu pot fi confirmate din surse independente.

Update 14 aprilie 2022, ora 16:30. Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a confirmat la CNN că a avut loc o explozie pe crucișătorul rus "Moscova"(Moskva).

Declarația sa vine după ce armata ucraineană a transmis că a lovit nava "Moscova" cu rachete iar Ministerul rus al Apărării a susținut că pe vasul militar a izbucnit un incendiu ce a detonat muniția și ale cărui cauze nu au fost precizate.

Kirby (foto) a spus că Statele Unite nu pot evalua în acest moment dacă nava a fost lovită de o rachetă.

Update 14 aprilie 2022, ora 16:00. Treizeci de cetăţeni ucraineni au fost eliberaţi, joi, într-un nou schimb de prizonieri cu armata rusă, anunţă Administraţia Volodimir Zelenski, potrivit cotidianului Le Figaro.

"La ordinul preşedintelui Volodimir Zelenski, a avut loc astăzi al patrulea schimb de prizonieri. Cinci ofiţeri şi 17 soldaţi au fost eliberaţi în cadrul unui schimb, precum şi opt civili, inclusiv o femeie", a declarat joi vicepremierul Ucrainei, Irina Vereşciuk.

În urmă cu cinci zile, într-un alt schimb de prizonieri, au fost eliberaţi 12 militari şi 14 civili ucraineni.

Update 14 aprilie 2022, ora 15:00.  O unitate specială a armatei ucrainene a distrus un pod care era traversat de un convoi militar rusesc ce se îndrepta spre orașul Izium, în regiunea Harkov. Anunțul a fost făcut joi de armata ucraineană și vine după ce oficiali ai Kievului au relatat despre lupte grele purtate la Izium în ultimele zile, în contextul în care forțele ruse încearcă se deplaseze spre Donbas din direcția orașului.

Potrivit anunțului, unitatea specială ucraineană a distrus podul cu o încărcătură explozivă, în timp ce era traversat de blindate Tiger și de camioane militare ruse.

Update 14 aprilie 2022, ora 13:20. Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse şi unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui rus Vladimir Putin, a avertizat Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) că, dacă Suedia și Finlanda vor adera la organizația militară, Rusia va trebui să-și consolideze apărarea în regiune, inclusiv prin desfășurarea de arme nucleare în regiunea baltică, informează joi Reuters.

Update 14 aprilie 2022, ora 13:00Ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu, ar fi suferit un atac de cord "masiv", în urma căruia a ajuns la Terapie Intensivă și riscă să rămână invalid. Informația este publicată de presa ucraineană, care îl citează pe Leonid Nevzlin.

Update 14 aprilie 2022, ora 12:20. Văduvele militarilor ruși nu cred măcelul făcut de soții lor în Ucraina. ”Nu ar face niciodată asta”. Văduvele militarilor ruși, care au murit în timpul invaziei din Ucraina, nu cred în măcelul pe care soții lor l-au făcut.

Un soldat merge cu flori la mormântul camaradului său. ”A fost ac un al doilea tată pentru mine și pentru băieți. Îl iubim, îl respectăm și îl plângem”, spune Dimitri, potrivit BBC.

Rusia este condamnată pentru măcelul făcut în Ucraina, dar Dimitri, și mulți alții ca el, nu cred acuzațiile. 

”Nu cred aceste falsuri. Nu le voi crede niciodată. Știu cum ne-a învățat comandantul meu, Serghei, să acționăm. Am încredere în camarazii mei și în armata mea. Ei nu ar face niciodată așa ceva”, spune Dimitri.

Văduva lui Serghei este de aceeași părere cu Dimitri: nu crede că soțul ei sau armata rusă ar putea produce asemenea atrocități în Ucraina.

Update 14 aprilie 2022, ora 11:00. Volodimir Zelenski a transmis un mesaj pe Instagram cu doar câteva ore înainte ca cea mai mare navă rusească, ce ajunsese pe timbrele poștale, să fie distrusă

„Nu uitați că nava rusă merge întotdeauna într-o singură direcție”, a scris președintele ucrainean pe rețeaua de socializare. 

Update 14 aprilie 2022, ora 10:00. Petro Andriușcenko, consilier al primarului orașului. El spune că generalul trupelor din Mariupol a primit ordin să curețe o parte din cartierul central al orașului de moloz și cadavre pentru a se asigura că o paradă poate fi organizată pe data de 9 Mai.

Parada ar coincide cu cea mai sărbătoare publică din Rusia, ziua Victoriei, care are loc în fiecare an pe data de 9 mai și marchează triumful asupra Germaniei naziste în cel de al doilea război mondial.

Update 14 aprilie 2022, ora 09:00. La o lună şi jumătate de la izbucnirea războiului, Volodimir Zelenski lansează un nou apel către țările occidentale să trimită ajutoare militare Ucrainei.

"Înarmaţi Ucraina acum sau Rusia îşi va găsi noi ţinte pentru agresiune în Polonia, Moldova şi. România", spune Zelenski.

”Rusia nu a știut cât de mult ne prețuim libertatea. Ne-am apărat în fața lor mai mult decât au plănuit ei, invadatorii. Am distrus mai mult armament și echipament rusesc decât au unele armate europene. Dar nu e suficient. Rusia încă are capacitate să atace – și nu doar Ucraina – Polonia, Moldova, România și statele baltice vor deveni următoarele ținte, dacă libertatea Ucrainei cade. Imaginile de la Bucha și Mariupol au demonstrat intențiile reale ale rușilor în fața întregii lumi. Ei nu pot fi opriți decât de forța armelor. Trebuie să se întâmple acum. Ucraina are nevoie de armament și resurse, avem nevoie de artilerie grea, vehicule militare, sisteme de apărare aeriană și avioane de luptă. Orice poate respinge atacul rusesc și opri crimele lor de război”, a spus Volodimir Zelenski. 

Update 14 aprilie 2022, ora 06:30. Maxim Marcenko, administratorul regional din Odesa, a susținut într-o postare pe Telegram că forțele ucrainene au lovit nava cu rachete "Neptun", provocându-i serioase avarii.

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a susținut că nava de război Moskva a fost evacuată, după ce un incendiu la bord a detonat muniție, provocând avarii grave. Agențiile RIA și TASS au transmis că era în curs de stabilire cauza incendiului.

Potrivit Ministerului Apărării, Moskva este un crucișător lansator de rachete care a fost construit și dat în funcțiune în 1982.

Nava a fost implicată în incidentul din februarie, din Insula Șerpilor, când marina militară rusă a bombardat garnizoana ucraineană aflată acolo.

Pe fondul preocupărilor sporite de securitate provocate de invadarea Ucrainei de către Rusia, Finlanda și Suedia se gândesc serios să solicite aderarea la NATO, subliniind modul în care acțiunile președintelui Vladimir Putin au consolidat alianța a cărui expansiune acesta vrea să o limiteze.

Putin a descris expansiunea NATO spre est ca pe o amenințare existențială pentru țara sa și a intenționat să dea înapoi ceasul cu 30 de ani, chiar înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice. Războiul, totuși, nu numai că a încurajat dorința fostelor state sovietice precum Ucraina și Georgia de a se alătura NATO, dar a determinat și țările nealiniate din punct de vedere militar, precum Suedia și Finlanda, să își dorească să facă parte din Alianță.

Aderarea celor două țări ar fi un alt exemplu al modului în care invazia a subminat obiectivele declarate ale lui Putin.

Statele Unite au anunțat o nouă rundă de ajutor militar în valoare de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina, continuând sprijinul acordat guvernului de la Kiev, care se pregătește pentru o altă ofensivă rusă.

Război în Ucraina 13 aprilie 2022 | Uniunea Europeană a aprobat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina

Război în Ucraina 12 aprilie 2022 | Vladimir Putin afirmă că negocierile cu Ucraina sunt "în impas" | Kievul anunță că discuțiile continuă

Război în Ucraina 11 aprilie 2022 | Joe Biden a discutat cu premierul Indiei despre organizarea unui summit Putin - Zelenski

Război în Ucraina 10 aprilie 2022 | Rușii se pregătesc de un nou atac. Convoi militar de 13 kilometri la est de Harkov

Război în Ucraina 9 aprilie 2022 | Premierul britanic Boris Johnson, vizită surpriză la Kiev | Al treilea schimb de prizonieri între ruși şi ucraineni 

 

 

Etichete: Război Ucraina
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole