Cele mai importante evenimente din ultimele ore:
- Mercenarii ruși afirmă că Soledar a fost „eliberat”, iar aproximativ 500 de ucraineni au fost uciși
- Conflictul mocnit între mercenarii Wagner şi armata rusă iese la suprafaţă în Soledar
- Acordul privind zona de siguranță la centrala nucleară Zaporojie, tot mai dificil, anunță AIEA
- Polonia va trimite Ucrainei tancuri germane Leopard
- Oficiali din Ucraina și Rusia s-au întâlnit la Ankara și au cerut medierea președintelui turc pentru crearea unui coridor umanitar
- Lupte intense în Soledar, după ce mercenarii Wagner au anunțat că dețin controlul în oraș
- Ministerul rus al Apărării anunță că a trimis trupe de asalt la Soledar, după ce șeful "Wagner" a anunțat că a capturat orașul
- Militar ucrainean, despre luptele de la Soledar: situația este critică, nimeni nu numără morții
- Rușii întocmesc listele cu copiii care se vor putea alătura războiului
Update 21:30 Luptele continuă în Soledar, un oraș minier de sare din estul Ucrainei, în ciuda afirmațiilor Rusiei că a obținut controlul regiunii. CNN face o analiză în care încearcă să afle de ce își dorește atât de mult Rusia să cucerească Soledarul.
În cazul în care trupele rusești ar captura într-adevăr orașul, aceasta ar marca prima victorie a Moscovei în Donbas după luni de zile. O eventuală victorie i-ar oferi președintelui Vladimir Putin vești bune după o serie de înfrângeri pe câmpul de luptă începând cu vara trecută.
Semnificația lui Soledar din punct de vedere militar este minimă, scrie CNN. Cu toate acestea, capturarea sa ar permite forțelor ruse, și în special grupului de mercenari Wagner, să se concentreze asupra Bakhmut din apropiere, care a fost o țintă încă din vară.
Orașul Soledar din Donețk a fost o țintă pentru forțele rusești încă din luna mai a anului trecut. Cu o populație de aproximativ 10.000 de locuitori înainte de război, acesta are o valoare strategică redusă în sine, dar este un punct de reper în lupta de uzură a rușilor spre vest. Moscova se luptă de luni de zile să atace Bakhmut dinspre est, dar dacă ar captura Soledar, Moscova ar putea, cel puțin, să se apropie de oraș pe o cale diferită.
Forțele armate ruse nu au avut nimic de sărbătorit de la începutul lunii iulie și au fost nevoite să se retragă atât în Harkov, în nord, cât și în Herson, în sudul Ucrainei.
Prin urmare, capturarea orașului Soledar, în ciuda stării sale acum ruinate, ar reprezenta un progres rar. Dar ar fi mai degrabă un prrogres simbolic decât unul substanțial.
Institutul pentru Studiul Războiului a declarat că un control asupra orașului Soledar „nu va permite neapărat forțelor rusești să exercite controlul asupra liniilor de comunicații terestre ucrainene critice spre Bakhmut”.
„Chiar și luând cele mai generoase afirmații rusești la valoarea nominală, capturarea lui Soledar nu ar prevesti o încercuire imediată a Bakhmut”, a adăugat centrul de studii.
Dar Soledar are o importanță ieșită din comun pentru un singur om: oligarhul și liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigozhin. Luptătorii săi Wagner, mulți dintre ei foști deținuți în închisoare, au suferit pierderi grele cu un val după altul de atacuri terestre în ceea ce a devenit un câmp de luptă cu tranșee și noroi care amintește de Primul Război Mondial. După luni în care Ministerul rus al Apărării nu a livrat nimic altceva decât retragere, Prigozhin este dornic să arate că oamenii săi se țin de cuvânt.
Update 21:00 Șeful mercenarilor ruși Wagner a declarat miercuri că forțele sale au „eliberat” complet orașul minier Soledar din estul Ucrainei, ucigând aproximativ 500 de soldați ucraineni, potrivit Reuters.
Cu câteva minute înainte, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, luase în derâdere afirmațiile anterioare ale Rusiei privind controlul unei părți a orașului și a declarat că luptele continuă.
Marți, șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a anunțat că forțele sale au controlat Soledar, dar a spus că luptele continuă în centrul orașului. Miercuri, el nu a făcut nicio mențiune despre continuarea confruntărilor.
„Vreau să confirm eliberarea și curățarea completă a teritoriului Soledar de unitățile armatei ucrainene ... Unitățile ucrainene care nu au vrut să se predea au fost distruse”, a spus el într-o declarație.
Forțele Wagner „au ucis aproximativ 500 de persoane. Întregul oraș este presărat cu cadavrele soldaților ucraineni”.
Update 20:00 Kievul a anunțat, miercuri, lupte crâncene la Soledar, orașul din Doneţk pe care mercenarii grupului Wagner au raportat încă de marți că l-ar fi capturat.
Soledar se află la mică distanță de Bahmut, un alt oraș strategic pe care rușii se chinuie de mai multe luni să-l cucerească, fără rezultat, deocamdată.
Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner, a publicat o fotografie cu el însuși într-unul dintre tunelurile minelor de sare din Soledar.
Însă Kremlinul a luat distanță față de anunțurile de victorie ale lui Prigojin.
"Să nu ne grăbim și să așteptăm declarațiile oficiale", a spus, miercuri, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov.
Tot miercuri, Ministerul rus al Apărării a comunicat că trupele sale de asalt luptă în Soledar și că orașul ar fi fost blocat de forțele Moscovei la nord și la sud.
Ministrul ucrainean adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a scris, la rândul său, pe Telegram că "luptele grele continuă în Soledar".
Anterior reconfirmării, de ambele părți, că în micul oraș minier încă se dau lupte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lăudat "curajul și fermitatea" soldaților implicați în apărarea Soledar.
Într-un discurs din cadrul Galei Globurilor de Aur, liderul de la Kiev a vorbit despre victoria țării sale și despre evitarea unui Al Treilea Război mondial.
"Primul Război Mondial a luat milioane de vieți. Al Doilea Război Mondial a luat zeci de milioane. Nu va exista un Al Treilea Război Mondial. Aceasta nu este o trilogie. Ucraina va opri agresiunea rusă de pe pământurile noastre. O vom face împreuna cu întreaga lume liberă și sper că toți veți fi alături de noi în ziua victorioasă, ziua victoriei noastre", a spus Zelenski.
Update 19:00 Negocierea unui acord privind o zonă sigură în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, controlată de Rusia, devine tot mai dificilă din cauza implicării armatei în discuții, a semnalat, miercuri, Rafael Grossi, șeful organizației de supraveghere nucleară a ONU.
Centrala din epoca sovietică, cea mai mare din Europa, a fost capturată de forțele rusești în martie, la scurt timp după invazia acestora în Ucraina.
În ultimele luni, uzina atomo-electrică a fost bombardată frecvent, amplificând temerile privind un dezastru nuclear.
"Nu cred că (un acord) este imposibil, dar nu este o negociere ușoară. A devenit... o masă (de negociere) 'mai lungă și mai dificilă'", a spus Grossi.
După ce anterior a afirmat că speră să negocieze un acord privind protejarea centralei înainte de sfârșitul anului 2022, Grossi admite în prezent că discuțiile cu Kievul și Moscova au devenit mai complicate, deoarece implică nu doar diplomați, ci și ofițeri militari.
Șeful AIEA a declarat că plănuiește să se întoarcă în Ucraina săptămâna viitoare pentru a se întâlni cu președintele Volodimir Zelenski și cu alți oficiali ucraineni de rang înalt și că speră ca ulterior să se deplaseze și la Moscova.
Update 18:00 Oficiali ruși și ucraineni în domeniul umanitar s-au întâlnit, miercuri, în capitala Turciei, relatează CNN.
Este vorba de responsabili care supervizează, între altele, schimburile de prizonieri. Oficialii s-au întâlnit și cu președintele turc Recep Tayyp Erdogan, precizează sursa citată.
"Partea turcă a făcut propuneri concrete de intesificare a rezolvării problemelor umanitare. Turcia, ca partener al Ucrainei, și-a dovedit în mod repetat participarea activă la rezolvarea multor aspecte legate de agresiunea armată a Rusiei", a scris pe Twitter comisarul parlamentar ucrainean pentru Drepturile Omului, Dmitro Lubineț.
La rândul său, Tatiana Moskalkova, comisarul rus pentru Drepturile Omului, a menționat că a ajuns la un acord cu omologul ucrainean în vederea eliberării a 40 de prizonieri de război, informează cotidianului Le Monde.
Pe de altă parte, reprezentanţii Moscovei şi Kievului au cerut intervenţia preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, pentru crearea unui culoar umanitar care să permită evacuarea femeilor, copiilor şi răniţilor din zonele în care se dau lupte în sud-estul Ucrainei.
"Există răniţi, există femei şi copii rămaşi în mijlocul luptelor dintre cele două părţi. Cei doi mediatori au exprimat o cerere comună: deschiderea unui culoar umanitar sub egida preşedintelui Recep Erdogan, aşa cum s-a procedat în acordul privind cerealele", a declarat mediatorul turc al reuniunii de la Ankara, Seref Malkoc.
Update 17:00 Polonia va trimite Ucrainei tancuri germane Leopard. Anunțul a fost făcut de președintele polonez Andrzej Duda după o întâlnire la Kiev cu omologul ucrainean Volodimir Zelenski.
"O companie de tancuri Leopard va fi predată Ucrainei, ca parte a edificării unei coaliții internaționale. Decizia a fost deja luată în Polonia", a scris Duda pe Twitter.
Zelenski a salutat anunțul făcut de omologul său de la Varșovia.
"Pot să spun astăzi un cuvânt foarte important pentru apărarea noastră, pentru armata noastră și pentru întreaga Europă. Cuvântul este 'mulțumesc'", a declarat liderul de la Kiev, într-o conferință de presă comună cu omologii săi polonez și lituanian.
Update 16:00 Forțele rusești și ucrainene au fost implicate, miercuri, în lupte intense pentru orașul Soledar din estul Ucrainei, trupele Moscovei fiind lăsând impresia că ar fi în avantaj, relatează presa internațională.
Grupul de mercenari Wagner a anunțat încă marți că a preluat controlul în localitatea minieră, informație infirmată de Kiev.
"Lupte grele continuă în Soledar. Rușii și-au înlocuit din nou unitățile, după ce au suferit pierderi grele. Numărul luptătorilor Wagner a crescut. Inamicul încearcă să străpungă apărarea forțelor noastre și să cucerească în totalitate orașul, dar nu are succes", a scris pe Telegram ministrul ucrainean adjunct al Apărării, Hanna Maliar.
Miercuri, Ministerul rus al Apărării a comunicat că unitățile aeropurtate au izolat orașul dinspre nord și sud.
Spre deosebire de grupul Wagner, Kremlinul nu s-a grăbit să revendice victoria și a recunoscut că au existat numeroase victime.
"Să nu ne grăbim, să așteptăm declarațiile oficiale", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Peskov a recunoscut costul uman ridicat operațiunii. "Deși succesele tactice sunt foarte importante, ele au un preț ridicat, al eroismului fantastic al luptătorilor noștri", a spus oficialul rus.
În condițiile în care războiul se află acum în cea de-a 11-a lună, comandanții ruși au vizat Soledar ca platformă pentru a ataca orașul Bahmut din apropiere.
Bahmut a rezistat luni de zile atacurilor rusești și este un nod esențial pentru liniile de aprovizionare din estul Ucrainei.
O victorie în Soledar ar avea o valoare simbolică, militară și comercială pentru Moscova, după eșecurile de pe câmpul de luptă din ultimele luni, notează presa internațională.
Update 14:00 Președinția rusă a manifestat, miercuri, precauție față de informațiile privind căderea orașului Soledar sub controlul trupelor Moscovei și a avertizat împotriva anunțurilor premature de victorie.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, s-a limitat să spună că "tendințe pozitive" în ceea ce privește trupele ruse la Soledar, relatează CNN.
"E un trend pozitiv acolo. Succesul acțiunilor militare va fi atins când vor fi îndeplinite toate obiectivele stabilite de comandantul suprem (Vladimir Putin) în cursul operațiunii militare speciale", a spus Peskov.
Șeful grupului "Wagner" a anunțat că oamenii săi au capturat Soledar
Poziția președinției ruse vine după ce șeful grupului de mercenari "Wagner", Evgheni Prigojin, a anunțat, marți, că oamenii săi au preluat controlul "pe întreg teritoriul orașului Soledar".
Presa internațională a relatat anterior interesul special manifestat de Prigojin pentru această localitate minieră din estul Ucrainei.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comentat, la rândul său, situația de la Soledar în mesajul său nocturn uzual.
Zelenski a spus că forțele ruse s-au concentrat pe preluarea controlului la Soledar și le-a mulțumit apărătorilor ucraineni de acolo pentru bravură și determinare.
Miercuri, armata ucraineană a transmis că situația în Soledar este "sub control" și că orașul "este și va fi mereu" al Ucrainei.
Update 12:00. Forțele ruse, care au suferit pierderi masive în prima linie a frontului, au desfășurat pe câmpul de luptă cel mai puternic mortier din lume, capabil să folosească și încărcătură nucleară. Denumit "Barosul", mortierul autopropulsat 2S4 Tulpan - sau Tyulpan - are un tun de 240 mm - de două ori mai mare decât mortierele NATO, care au doar 120 mm.
Update 11:00. Un militar din Brigada 46-a aeriană mobilă, care conduce lupta Ucrainei pentru a păstra Soledar în fața unui asalt masiv al mercenarilor Wagner, a descris în cuvinte dramatice sittuația din teren.
„Situația este critică. Dificilă. Rezistăm până la ultimul", a declarat militarul care nu a fost identificat din motive de securitate.
El a evocat un câmp de luptă dinamic, în care clădirile își schimbă zilnic 'proprietarul', iar unitățile nu pot ține pasul cu numărul tot mai mare de morți și răniți.
„Nimeni nu vă va spune câți morți și răniți sunt. Pentru că nimeni nu știe cu siguranță. Nici măcar o singură persoană. Nici la cartierul general. Niciunde. Pozițiile sunt ocupate și recâștigate în mod constant. Ceea ce a fost casa noastră astăzi, devine a lui Wagner a doua zi. În Soledar, nimeni nu-i numără pe morți", a adăugat militarul, conform Mediafax.
Soldatul a spus că nu este clar ce parte din oraș era deținută de ruși.
”Nimeni nu poate spune cu siguranță cine s-a mutat unde și cine deține ce, pentru că nimeni nu știe cu siguranță. Există o imensă zonă gri în oraș pe care toată lumea pretinde că o controlează”, a explicat militarul ucrainean.
Update 10:00. Potrivit Centrului Național de Rezistență al armatei ucrainene, copiii născuți în 2005-2006 în teritoriile ocupate temporar (TOT) ale țării trebuie să se prezinte pentru „înregistrarea militară obligatorie”.
De asemenea, reprezentanții Centrului au susținut că așa-numita înregistrare militară are loc atât în regiunea Lugansk, cât și în regiunea Donețk din est.
Într-un comunicat, organizația a spus: „Ocupanții formează liste cu cei care pot fi mobilizați imediat după absolvirea școlii. În primul rând, cei care ajung la majorat în 2023.
Centrul de Rezistență Națională face apel la părinții școlarilor să părăsească TOT și să-și ducă copiii într-o zonă sigură ori de câte ori este posibil”.
Update 09:30. Ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Ucrainei, Emine Dzheppar, a postat imagini care descriu consecințele atacului rusesc cu rachete asupra Hersonului.
Se pare că o persoană a fost ucisă și alta rănită în urma atacului.
”Acestea sunt consecințele loviturii cu rachete rusești de astăzi, din Herson. O gaură uriașă, plină cu apă, probabil din cauza avariei la alimentarea cu apă. Balcoane distruse și geamuri sparte”, scrie ministrul.
Update 08:30. ”Decizia Departamentului de Apărare al SUA de a organiza un curs de pregătire la Fort Sill din Oklahoma este încă o confirmare a participării de facto a Washingtonului la conflictul ucrainean de partea criminalilor naziști de la Kiev”, a spus Anatoli Antonov într-o declarație postată de ambasada sa, potrivit theguardian.com.
Antonov a spus că adevăratul scop al administrației americane este „a provoca cât mai multe daune Rusiei pe câmpul de luptă de către ucraineni”.
Un oficial american, care a vorbit mai devreme sub rezerva anonimatului, a declarat că antrenamentul va avea loc la Fort Sill în săptămânile următoare.
Ministerul britanic al Apărării: Rușii au capturat probabil cea mai mare parte a orașului minier Soledar
Marea Britanie a declarat că Rusia a capturat probabil cea mai mare parte a unui oraș minier Soledar, din estul Ucrainei, unde Kievul a acuzat Moscova că a sacrificat mercenari și soldați într-o bătălie oribilă și fără sens pentru un teren viran.
Ministerul britanic al Apărării a declarat că trupele rusești și luptătorii de la Wagner, o companie de mercenari condusă de un aliat al președintelui Vladimir Putin, au controlat probabil acum o mare parte din orașul minier de sare Soledar, după patru zile de progrese.
Dacă Rusia capturează Soledar, ar fi cel mai substanțial câștig al Moscovei după retragerile umilitoare din a doua jumătate a anului 2022.
Cucerirea orașului Soledar și a imenselor sale mine de sare ar avea o valoare simbolică, militară și comercială pentru Rusia.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că niciun zid nu a mai rămas în picioare în Soledar, iar terenul este acoperit de cadavre rusești.
În ultimele 24 de ore, forțele rusești au organizat opt atacuri cu rachete și 31 de atacuri aeriene, au efectuat 63 de atacuri cu lansatoare de rachete și au lovit orașele Harkov, Herson, Kramatorsk și Ochakiv, au declarat Forțele Armate ale Ucrainei.
Război în Ucraina, 10 ianuarie | Ministrul german de Externe a făcut o vizită-surpriză în Ucraina
Război în Ucraina, 9 ianuarie | NATO și Uniunea Europeană își întăresc cooperarea militară pe fondul războiului din Ucraina
Război în Ucraina, 8 ianuarie | Ucraina acuză Rusia că a lansat nouă atacuri cu rachete în timpul ”încetării focului”
Război în Ucraina, 7 ianuarie | Ucraina susține că Rusia se pregătește să mobilizeze alți 500.000 de recruți
Război în Ucraina, 6 ianuarie | SUA vor furniza Ucrainei un nou ajutor militar