Antena 3 CNN Politică Surse: Război intern în PNL, pe viitoarele ministere

Surse: Război intern în PNL, pe viitoarele ministere

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 11:00 18 Dec 2020 Modificat la 11:00 18 Dec 2020

La Dezvoltare, Orban l-ar susţine pe Laurenţiu Leoreanu, potrivit surselor Antena 3, doar că acest portofoliu este râvnit şi de la Raluca Turcan sau de Robert Sighiartău.

Neînţelegeri sunt şi pentru Ministerul Economiei, pentru că Virgil Popescu este agreat în continuare de Ludovic Orban, dar sunt şi alţii care şi-ar dori să-i ia locul.

Scandal este şi din cauza Ministerului de Interne. Potrivit surselor Antena 3, Marcel Vela are susţinerea şi chiar prietenia lui Ludovic Orban, astfel că, dacă acest potofoliu va rămâne la PNL, sunt şanse mari ca actualul ministru să rămână în continuare acolo.

Liberalii, nemulţumiţi că Orban a negociat doar pentru el

De asemenea, mai sunt alte discuţii legate în partid, legate de faptul că Ludovic Orban a negociat doar pentru sine până acun, dar nu a negociat şi ministerele din guvern, astfel încât să-i împace şi pe cei din conducerea PNL.

Ludovic Orban ar fi avut joi discuţii cu cei de la USR şi le-ar da şapte ministere. Tot şapte portofolii ar urma să rămână şi la PNL, în contextul în care procentele obţinute la alegerile parlamentare din 6 decembrie sunt diferite: PNL - 25%, USR - 15%.

Revolta a pornit de aici, din faptul că USR ar primi prea multe portofolii.

BEC, date finale: PSD, PNL, USR-PLUS, AUR și UDMR formează viitorul Parlament

PSD, PNL, USR-PLUS, AUR și UDMR au trecut pragul electoral la alegerile parlamentare de duminică și vor forma viitorul Parlament, potrivit datelor finale anunțate de Biroul Electoral Central, miercuri seară.

PSD a obținut la Camera Deputaților 28,9%, iar la Senat 29,32%

PNL a primit 25,19% la Camera Deputaților, în timp ce la Senat a primit 25,58%.

La Camera Deputaților, USR-PLUS a înregistrat 15,37% din voturi și 15,86% la Senat.

AUR a înregistrat un scor de 9,08% la Camera Deputaților și 9,17% la Senat, iar UDMR 5,74% la Camera Deputaților și 5,89% la Senat.

PMP și Pro România nu au trecut pragul electoral. PMP a primit 4,82% din voturi la Camera Deputaților și 4,93% la Senat, iar Pro România - 4,09% la Camera Deputaților, iar la Senat 4,13.

Potrivit reprezentanților BEC, datele sunt obținute din centralizarea rezultatelor înainte de soluționarea contestațiilor depuse la Biroul Electoral Central.

Surse: USR nu mai exclude varianta Orban-premier

Negocierile dintre PNL, USR-PLUS şi UDMR pentru viitorul României s-au reluat vineri dimineaţă, la Vila Lac 1.

Partidele care vor să formeze o coaliţie de guvernare, PNL şi USR-PLUS, se bat şi bat pasul pe loc de mai mult de 10 zile. Cu toţii ţin cu dinţii de funcţia de premier, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi şef al Senatului.

Există, totuşi, o mică schimbarea: varianta Ludovic Orban premier nu mai este categoic respinsă de cei de la USR, ca în urmă cu o săptămână, potrivit unor surse citate de Antena 3.

Presiune tot mai mare pe Ludovic Orban: Ar putea pierde şefia PNL

Sunt tot mai mulţi lideri librali care îi contestă acum deciziile luate în ultima perioadă, iar jocul cu demisia din funcţia de premier şi apoi dorinţa de a fi nominalizat pentru aceeaşi funcţie a reuşit să agite şi mai mult apele.

În cazul în care nu va reuşi să obţină niciuna din cele două funcţii, fie de premier, fie de preşedinte al Camerei Deputaţilor, este clar că Orban va rămâne deputat, pentru că a candidat pe lista de la Bucureşti la Cameră.

Klaus Iohannis: Îl accept pe Ludovic Orban premier

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că l-ar accepta din nou premier pe prim-ministrul demisionar Ludovic Orban, dacă acesta va fi propunerea celor trei partide. Nu l-a exclus nici pe Florin Cîţu.

Întrebat de jurnalişti dacă l-ar desemna din nou şef al guvernului pe Ludovic Orban, după ce aceasta a demisionat în urma rezultatului de la alegerile parlamentare din 6 decembrie, Iohannis a răspuns afirmativ.

În ce priveşte demisia lui Ludovic Orban din funcţia de premier, după rezultatul scrutinului din 6 decembrie 2020, şeful statului a catalogat-o drept "corectă".

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole