Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:
- Proiectul legii privind mobilizarea în armată, dezbătut în Parlamentul ucrainean
- Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a vizitat centrala nucleară Zaporojia
- Rusia a lansat mai multe atacuri cu rachete în Kiev şi alte oraşe ucrainene
- Jurnaliștii și organizațiile publice cer ca Parlamentul Ucrainei să-și deschidă porțile pentru mass-media
- Josep Borrell a vizitat un centru de antrenament finanțat de UE lângă Kiev
- Apărarea antiaeriană a doborât o rachetă rusească deasupra regiunii Dnipropetrovsk
- Ucraina naționalizează activele de petrol și gaze ale unui oligarh rus
- Ministerul Apărării: Forțele speciale ucrainene au capturat echipamente rusești de pe platforma de foraj din Marea Neagră
Update 21:40 Miercuri, Parlamentul ucrainean a adoptat amendamente legislative care permit utilizarea spermei și ovocitelor congelate ale militarilor după decesul acestora, o problemă sensibilă în societatea ucraineană. La sfârșitul anului trecut, legislativul de la Kiev a aprobat o lege care oferă militarilor bărbați și femei posibilitatea de a-și congela gratuit celulele reproductive înainte de a pleca pe front în conflictul cu Rusia, conform informațiilor furnizate de Agerpres.
Inițial, una dintre prevederile legii prevedea distrugerea spermei și a ovocitelor congelate ale militarilor în cazul decesului acestora, prevedere care urma să intre în vigoare la sfârșitul lunii martie. Cu toate acestea, deputații ucraineni au aprobat miercuri un amendament care permite conservarea gratuită a acestor mostre timp de trei ani după deces, iar după această perioadă, partenera sau partenerul soldatului sau femeii soldat va putea prelungi durata stocării contra cost.
Această chestiune a devenit deosebit de sensibilă în Ucraina, țară profund afectată de conflictul armat care a început acum aproape doi ani. Autoritățile de la Kiev continuă să țină secretă amploarea pierderilor umane suferite de armata ucraineană.
Decizia inițială de a distruge ovocitele și sperma militarilor căzuți pe front a fost criticată drept injustă de mulți ucraineni, inclusiv de avocata Olena Babici. Ea a făcut cunoscut pe rețelele de socializare cazul unei cliente a sale, ale cărei soț a murit în conflictul armat, deși își congelase sperma. Această situație a stârnit un val de critici împotriva prevederilor legale adoptate inițial, ceea ce a determinat promisiunea de reformulare a legislației în forma adoptată miercuri.
Însă există și alte prevederi legale pe acest subiect care au fost criticate. Conform Codului Civil ucrainean actual, procurile prin care o persoană își autorizează partenerul să folosească sperma sau ovocitele sale devin nule odată cu decesul acelei persoane, iar copilul născut prin acest procedeu nu poate fi moștenitor legal al părintelui decedat.
Prin urmare, amendamentele adoptate miercuri cer revizuirea Codului Civil și a Codului Familiei într-un termen de trei luni pentru a elimina aceste restricții.
Update 17:15 Proiectul legii privind mobilizarea în armată, dezbătut în Parlamentul ucrainean. Acesta va fi analizat încă o dată înainte de a fi supus aprobării. Autoritățile ucrainene vor să înăsprească legea privind mobilizarea în armată.
Proiectul de lege de mobilizare a stârnit controverse în Ucraina. Un alt proces asemănător a fost respins anul trecut de parlamentari. Noul document a fost analizat și va avea unele modificări.
„Aceasta nu este decizia finală. Va avea loc o a doua lectură și se vor face modificări”, a spus politicianul ucrainean Oleksiy Honcharenko, potrivit Sky News.
Autoritățile ucrainene vor să înăsprească legea privind mobilizarea în armată prin intermediul unui proiect de lege trimis în Parlament. Dacă legea va fi adoptată, baza de recrutare se va mări, iar pedepsele pentru cei care nu se prezintă la armată vor fi majorate.
Concret, noul proiect de lege stabilește pedepse mai grele pentru cei care încalcă legea privind mobilizarea. Astfel, instanțele ar putea confisca bunuri și impune restricții de călătorie și de conducere a unei mașini. Totodată, cetăţenii ar putea fi obligaţi să poarte cu ei actele de înregistrare militară, astfel încât polițiștii să le poată verifica în orice moment.
Proiectul de lege propune și scăderea până la 25 de ani (de la 27 de ani) a vârstei de la care oamenii pot fi mobilizați. De asemenea, cetățenii ar putea fi obligați să aibă un cont online pentru corespondența ci birourile de recrutare. Proiectul de lege mai înlătură dreptul unor categorii de funcționari publici de a-și amâna recrutarea și permite persoanelor care au fost condamnate cu suspendare să meargă în armată.
Update 16:15 Rafael Grossi, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, a vizitat centrala nucleară Zaporojia. Grossi a fost escortat de o echipă de militari ruși. Unitatea este ocupată de ruși de aproape doi ani.
Șeful agenției ONU a mers la unitatea din Zaporojia, cea mai mare centrală nucleară din Europa, potrivit Sky News. Rafael Grossi urmărește să vadă dacă unitatea poate funcționa cu un număr redus de angajați și cu rezerve vechi de combustibil.
Rusia a preluat controlul asupra celei mai mari centrale nucleare din Europa după invazia Ucrainei în urmă cu aproape doi ani. Ulterior, au fost numeroase discuții cu privire la siguranța centralei, din cauza luptelor din zonă. În prezent, cele șase reactoare nucleare sunt inactive.
Zaporojia a fost unul dintre unitățile cheie ale Ucrainei, garantând atât nevoile interne de energie ale țării, cât și exporturi substanțiale de energie electrică.
Luna trecută, Ucraina a anunțat că intenționează să construiască noi instalații de energie nucleară la sfârșitul acestui an pentru a compensa pierderea centralei.
Update 13.10. Atacurile cu rachete rusești asupra orașelor ucrainene au ucis trei persoane. Apărarea aeriană ucraineană a doborât 44 de rachete și drone din cele 64 lansate de Rusia în mai multe valuri de atac, a declarat Valeri Zalujnîi, comandantul forțelor armate ucrainene.
Șeful politicii externe europene, Josep Borrell, care se află la Kiev într-o vizită de două zile pentru a sublinia sprijinul UE pentru Ucraina, a postat pe platforma de socializare X o fotografie de la un adăpost, relatează Reuters.
"Îmi încep dimineața în adăpost în timp ce alarmele de aer sună în Kiev", a spus el.
Oficialii orașului Kiev au declarat că cel puțin 14 persoane au fost rănite în diferite părți ale capitalei. Pompierii stingeau mai multe incendii mari. Lucrătorii de urgență lucrau pentru a salva oameni dintr-o clădire de apartamente cu mai multe etaje din districtul Golosiivskyi, în sud-vestul capitalei.
De asemenea, resturi de la o rachetă rusă au avariat mai multe linii electrice, ceea ce a dus la întreruperea curentului electric în unele părți ale Kievului. Aproximativ 40 de mașini particulare și un atelier de reparații auto au fost avariate.
Update 12.30. Un soldat rus a fost filmat o dronă ucraineană când imploră să nu fie ucis, după ce a fost prins în "flagrant", în tranşee, într-o zonă de luptă din regiunea Doneţk. În imagini se poate observa cum drona ucraineană survolează o zonă de tranşee şi surprinde un soldat rus care nu a reuşit să se ascundă. Astfel, după ce şi-a dat seama că este o ţintă sigură şi şi-ar putea pierde viaţa, soldatul a început să se roage pentru a nu fi ucis.
Update 10.40. Rusia a lansat mai multe atacuri de rachete asupra Kievului și a altor orașe ucrainene, în această dimineață, au declarat oficialii ucraineni, scrie Reuters.
Mai multe explozii au zguduit Kievul în timpul atacului, primul din februarie, sistemele de apărare aeriană fiind angajate în distrugerea rachetelor, a declarat primarul Kievului, Vitali Klitschko, pe Telegram. Cel puțin două persoane au fost rănite în districtul Dniprovskyi, care se află de-a lungul râului Dnipro, a adăugat el.
Cea mai mare companie privată de energie din Ucraina, DTEK, a anunțat că districtul Dniprovskyi a rămas parțial fără electricitate. Klitschko a declarat că resturile căzute de la o rachetă rusă doborâtă au deteriorat unele linii electrice.
Întreaga Ucraină a fost sub alertă de raid aerian în această dimineața, Forțele Aeriene ucrainene avertizând pe Telegram asupra riscului unor atacuri cu rachete rusești în întreaga țară. Amploarea atacului, care a durat câteva ore, nu este încă cunoscută și nu a existat un răspuns imediat din partea Ministerului rus al Apărării la solicitarea Reuters de a comenta.
Update 08.10. Oraşul Kiev a fost atacat, noaptea trecută, cu mai multe rachete. O postare pe X arată că un bloc a fost lovit de una dintre rachetele ruseşti, fiind grav avariat.
De asemenea, oamenii spun că alimentarea cu energie electrică şi căldură a fost întreruptă în oraş în urma atacului.
Potrivit lui Bayraktar, fabrica pentru producerea de drone turcești în Ucraina este deja în construcție, cu un termen de finalizare de "aproximativ 12 luni", după care compania intenționează să înceapă instalarea echipamentelor și a instalațiilor.
"Fabrica din Ucraina este una mare, plănuim să angajăm aproximativ 500 de persoane", a spus el.
Directorul executiv al Baykar a declarat că uzina va produce aproximativ 120 de drone pe an, dar modelul specific, TB2 sau TB3, nu a fost încă stabilit.
Baykar, o companie turcă, a primit licențe pentru a produce Bayraktar TB2 și Akıncı în Ucraina începând cu iunie 2023, iar în iulie a început construcția fabricii, notează Ukrainska Pravda.
Oleksii Reznikov, fostul ministru ucrainean al apărării, a declarat anterior că dronele produse la uzina ucraineană vor fi propulsate de motoare ucrainene. De asemenea, ucrainenii urmează să înființeze un centru de pregătire pentru a instrui specialiști în managementul Bayraktar în diverse categorii.
Baykar a înființat Avia Ventures LLC în Ucraina în 2019, cu scopul de a deschide două fabrici în această țară.
Război în Ucraina, 6 februarie 2024 | Ucraina așteaptă rachete cu rază de acţiune de 300-500 km de la aliaţi
Război în Ucraina, 5 februarie 2024 | UE pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei, la doi ani de la începutul războiului
Război în Ucraina, 4 februarie 2024 | Zelenski a vizitat trupele de pe linia frontului din sud
Război în Ucraina, 3 februarie 2024 | Ucraina a atacat cu drone cea mai mare rafinărie din sudul Rusiei
Război în Ucraina, 2 februarie 2024 | Scufundarea navei de război "Ivanoveț" de către Ucraina, confirmată de bloggerii militari ruși