Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 809. Rusia revendică ocuparea altor 4 sate în Harkov. Tupele ruse desfăşoară "operaţiuni ofensive limitate", potrivit ISW

Război în Ucraina, ziua 809. Rusia revendică ocuparea altor 4 sate în Harkov. Tupele ruse desfăşoară "operaţiuni ofensive limitate", potrivit ISW

Redacția Antena 3 CNN
10 minute de citit Publicat la 22:10 12 Mai 2024 Modificat la 22:17 12 Mai 2024

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Putin l-a exclus pe Serghei Şoigu din noul guvern
  • Rusia revendică ocuparea altor 4 sate în Harkov. Tupele ruse desfăşoară "operaţiuni ofensive limitate", potrivit ISW
  • Olena Zelenska şi Dmitro Kuleba, în vizită în Serbia
  • Cel puţin 7 morţi, după ce fragmente dintr-o rachetă ucraineană doborâtă au lovit un bloc în oraşul Belgorod
  • Şeful armatei recunoaşte că forţele ucrainene sunt în dificultate în regiunea Harkov
  • Peste 4.000 de ucraineni au fugit din regiunea Harkov
  • România furnizează curent Ucrainei. Kievul a solicitat ajutor, în urma avariilor provocate de bombardamentele Rusiei
  • Preşedintele ceh, Petr Pavel: "Trebuie să stabilim graniţe clare pentru Rusia"
  • Peste 300 de persoane au fost evacuate din zonele de frontieră ale regiunii Harkov
  • Orașul Belgorod și regiunea Belgorod au fost supuse unor bombardamente masive
  • Volodimir Zelenski: Situația din Donețk rămâne deosebit de tensionată, în special direcția Pokrovsky
  • Emmanuel Macron, despre invazia rusă din Ucraina: „Sper că nu va trebui să mergem la război“
  • Mircea Geoană, despre Macron şi trupe în Ucraina: Trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua sprijinul
  • Restaurant din Doneţk, bombardat de ucraineni. Mai multe persoane au murit în atac
  • Lupte grele în regiunea ucraineană Harkov, după ce rușii au intensificat atacurile

Update 22:10 Actualul ministru rus al apărării Serghei Şoigu nu va mai face parte din noul guvern al premierului Mihail Mişustin care va fi numit după ce preşedintele Vladimir Putin a fost reînvestit în funcţie pentru un nou mandat prezidenţial, a anunţat Kremlinul duminică seară, transmit agenţiile ruse de presă, citate de Reuters.

Putin l-a propus pentru postul de ministru al apărării pe Andrei Belusov, fost vicepremier, un economist civil. Preşedintele rus doreşte ca ministrul apărării să fie absolut deschis inovării şi ideilor noi, motiv pentru care l-a ales pe Belusov, a menţionat Kremlinul.

Şoigu urmează să devină secretar al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, post ocupat în prezent de Nikolai Patruşev, care la rândul său va fi numit într-o nouă funcţie, în cadrul complexului militar-industrial.

În schimb, şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, rămâne în acest post.

Ministrul de externe Serghei Lavrov de asemenea îşi păstrează postul.

Update 20:50 Ministerul rus al Apărării a anunţat duminică ocuparea a încă patru sate în provincia Harkov în partea de nord-est a Ucrainei, după alte cinci sate ocupate cu o zi în urmă în aceeaşi provincie, relatează agenţiile internaţionale de presă.

"Unităţile grupării de trupe "Nord" au avansat profund în liniile inamice şi au eliberat localităţile Gatişce, Krasnoie, Morokhoveţ şi Oleinikovo în regiunea Harkov", situate aproape de frontiera cu Rusia, a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de AFP.

Potrivit raportului public matinal al armatei ucrainene, trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore 12 operaţiuni de asalt în nordul provinciei Harkov ca parte a unei noi ofensive, despre care unii comentatori afirmă că ar avea ca obiectiv să oblige armata ucraineană să redirecţioneze resurse din alte sectoare ale frontului lung de circa o mie de kilometri.

O unitate a forţelor speciale din Garda Naţională ucraineană a anunţat sâmbătă seară că trupele ucrainene au fost nevoite să abandoneze unele poziţii, în timp ce trupele ruse au reuşit să ocupe mai multe sate.

Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia trupelor sale în Harkov este "dificilă", adăugând însă că inamicul nu a reuşit să străpungă frontul în ceea ce Kievul descrie drept o mare ofensivă rusească.

Ideea lansării unei astfel de ofensive majore în Harkov este contrazisă de Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW), conform căruia trupele ruse desfăşoară doar "operaţiuni ofensive limitate" de-a lungul graniţei Rusiei cu această provincie ucraineană şi "continuă să obţină câştiguri tactice semnificative în zone probabil mai puţin apărate".

Nici Rusia nu a confirmat lansarea unei mari ofensive pe frontul din Harkov, menţionând doar desfăşurarea unor "acţiuni ofensive" în acea direcţie, în timp ce bloggerii militari ruşi analizează pe reţelele de socializare intensificarea atacurilor armatei ruse şi posibilele obiective ale operaţiunilor acesteia.

Update 19:30 Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a sosit duminică într-o vizită în capitala Serbiei, Belgrad, împreună cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, aceasta fiind prima dată când o delegaţie ucraineană la nivel înalt vizitează Serbia de când Rusia a lansat campania militară împotriva Ucrainei.

Alături de prima doamnă a Serbiei, Tamara Vucic, şi de ministrul Kuleba, Olena Zelenska a făcut un tur al Belgradului şi a vizitat fortăreaţa medievală Kalemegdan, relatează agenţia Tanjug, citată de Reuters.

De asemenea, soţia preşedintelui Volodimir Zelenski a asistat la semnarea unui acord de cooperare între universităţile din Belgrad şi Kiev.

Serbia, care aspiră să adere la UE, a condamnat încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei în urma agresiunii militare ruse lansate în februarie 2022, dar a refuzat până în prezent cererile statelor occidentale de a se ralia sancţiunilor contra Rusiei, ţară cu care menţine legături tradiţionale de prietenie.

În schimb, Serbia a preluat mii de refugiaţi ucraineni, a oferit Kievului ajutoare umanitare şi a promis asistenţă pentru operaţiunile de deminare a teritoriului ucrainean în cadrul viitoarelor eforturi de reconstrucţie post-război.

Potrivit unui raport al Pentagonului declasificat anul trecut, Serbia ar fi furnizat de asemenea arme şi muniţii Ucrainei, în pofida relaţiilor sale apropiate cu Rusia.

În perioada scursă din 2022, preşedintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski de trei ori în cadrul unor reuniuni internaţionale, ultima lor întâlnire având loc la Tirana (Albania) în februarie.

Update 17:30 Cel puţin 7 persoane au fost ucise şi 17 rănite în oraşul rus Belgorod după ce fragmente dintr-o rachetă balistică Tochka-U lansată duminică dimineaţă de armata ucraineană şi doborâtă de antiaeriana rusă au căzut peste un bloc de locuinţe, au declarat oficiali ruşi citaţi de Reuters.

Imaginile de la faţa locului arată cel puţin zece etaje ale blocului de locuinţe prăbuşite. Mai târziu, în timp ce echipele serviciilor de urgenţă căutau supravieţuitori printre dărâmături, o nouă secţiune a blocului s-a prăbuşit. Există în continuare persoane prinse sub dărâmături, aşadar bilanţul victimelor ar putea să crească.

Conform oficialilor ruşi, racheta a fost doborâtă în timpul unui atac masiv în care armata ucraineană a lansat rachete Tochka de concepţie sovietică şi de asemenea alte proiectile trase de lansatoare multiple de rachete.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, care a acuzat Ucraina de "atac terorist asupra zonelor rezidenţiale", armata ucraineană a folosit în această operaţiune cel puţin 12 rachete.

Update 15:50 Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrski a declarat că forţele ucrainene sunt într-o situaţie dificilă în regiunea Harkov, dar ele fac tot posibilul pentru a rezista în faţa ofensivei ruse, transmite duminică Reuters.

Rusia a lansat vineri un nou asalt de pe teritoriul său asupra regiunii ucrainene Harkov, ameninţând cu deschiderea unui nou front în războiul început în februarie 2022.

Moscova a anunţat sâmbătă că a capturat cinci sate din regiunea Harkov, în timp ce armata ucraineană susţine că a respins atacurile şi că luptă pentru controlul asupra localităţilor.

''Unităţile forţelor de apărare duc bătălii defensive intense, încercările invadatorilor ruşi de a ne sparge apărarea au fost stopate'', a scris Sîrski pe aplicaţia Telegram.

Pe de altă parte, Ministerul Apărării rus a anunţat că fragmente dintr-o rachetă Toşka-U lansată de Ucraina şi doborâtă de sistemele de apărare ruse au avariat un bloc de apartamente în oraşul rus Belgorod.

În atacul ucrainean au mai fost utilizate rachete Vampire şi Olha. 

Update 13:50 Peste 4.000 de locuitori au fost evacuați din părți ale regiunii Harkov, unde au loc lupte, transmite SkyNews.

Informația a fost furnizată de guvernatorul regiunii, Oleh Syniehubovan, pe Telegram.

Syniehubovan a spus că serviciile de urgență i-au ajutat pe rezidenți să plece.

Deși el nu a precizat de unde au plecat cele 4.000 de persoane, cel puțin 1.000 dintre ele au fost din orașul Vovchansk, la doar trei mile de granița cu Rusia, zonă de război de când Rusia și-a lansat atacul surpriză vineri dimineață.

Update 12:40 La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Sâmbătă, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia proprie, importuri comerciale şi asistenţă de urgenţă din partea reţelelor electrice din Polonia, România şi Slovacia, a transmis Ministerul Energiei de la Kiev, scrie Ukrainskaia Pravda. Volumul total al livrărilor de urgenţă a fost mai mic de 3% din consumul zilnic de energie electrică, se arată într-un comunicat.

La cererea Ucrainei, duminică, 12 mai, a fost deja furnizată energie electrică de urgenţă din Polonia, România şi Slovacia.

Tot duminică, la cererea Poloniei, Ucraina va furniza asistenţă de urgenţă pentru a primi surplusul de electricitate din reţeaua electrică a acestei ţări.

Având în vedere pagubele semnificative suferite de reţeaua electrică ucraineană în urma bombardamentelor ruseşti, Ministerul Energiei din Ucraina îi îndeamnă pe consumatori să reducă folosirea aparatelor cu consum mare de energie în orele de vârf (în special seara, între orele 17:00 şi 22:00).

De asemenea, industria este îndemnată să îşi revizuiască procesele de producţie pentru a reduce sarcina asupra reţelei electrice şi să utilizeze importurile cât mai mult posibil pentru a se asigura că sunt evitate întreruperile şi că reţeaua este mai rezistentă.

Update 10:40 Rusia va face rău Europei şi nu se va mulţumi să ia doar o parte din Ucraina, a avertizat preşedintele ceh Petr Pavel într-un interviu acordat ziarului austriac Die Presse.

El crede, de asemenea, că Europa se află la începutul unei confruntări mai lungi cu Rusia, dar aceasta nu trebuie să fie neapărat militară. Fostul militar consideră că există încă o posibilitate ca Moscova să fie adusă la masa discuţiilor, însă Ucraina nu va putea să-şi recâştige tot teritoriul în viitorul apropiat, relatează agenţia CTK.

"Atunci când Rusia acţionează împotriva intereselor noastre, trebuie să îi ţinem piept. Pentru că, în caz contrar, modul nostru de viaţă şi valorile noastre vor fi ameninţate", a avertizat şeful statului ceh, precizând că confruntarea cu Rusia va deveni parte din viaţa de zi cu zi.

Pavel şi-a exprimat, de asemenea, convingerea că Rusia nu caută cooperarea cu Europa şi se consideră o superputere care are dreptul să dicteze regulile jocului. "Ei vor să restabilească măreţia imperială a Uniunii Sovietice, inclusiv sfera sa de influenţă, şi o spun foarte deschis. Prin urmare, ar trebui să o luăm în serios. Trebuie să ne pregătim pentru faptul că Rusia nu va fi un partener paşnic", spune fostul comandant NATO, acum în vârstă de 66 de ani.

Moscova, a punctat Petr Pavel, s-a dovedit deja a fi o "forţă distructivă" în multe ţări europene, încercând să răspândească propagandă şi adesea minciuni flagrante.

Sprijinind Ucraina, a argumentat Petr Pavel în interviu, ne sprijinim şi propria securitate. "Dacă vrem să menţinem securitatea şi prosperitatea în această parte a Europei, trebuie să stabilim graniţe clare pentru Rusia. Dacă nu reuşim să facem acest lucru, acest lucru ar putea duce la complicaţii semnificative în viitor", a avertizat el.

Cu toate acestea, preşedintele ceh consideră că există încă o posibilitate ca Rusia să constate că nu poate obţine succese militare în Ucraina, ceea ce ar putea duce la negocieri diplomatice în loc de o "risipă inutilă de resurse şi de vieţi omeneşti". În acelaşi timp, el consideră că este puţin probabil ca Ucraina să îşi recâştige întregul teritoriu în viitorul apropiat.

Pavel consideră că locul Ucrainei este în Alianţa Nord-Atlantică, dar Moscova trebuie făcută să înţeleagă că aceasta nu va reprezenta o ameninţare directă pentru ea.

Update 09:15 Peste 300 de civili au fost evacuați din comunitățile de graniță din regiunea Harkov, a declarat ministrul de interne Ihor Klymenko, relatează www.kyivindependent.com.

Mai multe unități ale Ministerului de Interne și-au accelerat eforturile de a proteja populația civilă din regiunea Harkov, pe fondul reînnoirii atacurilor rusești asupra regiunii.

Președintele Zelenski a confirmat pe 10 mai rapoartele anterioare conform cărora Rusia desfășoară noi operațiuni ofensive în Oblastul Harkov , lupte fiind raportate la granița dintre Ucraina și Rusia, la 30 de kilometri nord de orașul Harkiv.

Update 08:30 Guvernatorul regiunii ruse Belgorod de la granița cu Ucraina a declarat că o femeie a fost ucisă, 29 de persoane au fost rănite și câteva sute de apartamente au fost avariate de atacurile continue ale Ucrainei din weekend, informează Reuters.

"Orașul Belgorod și regiunea Belgorod au fost supuse unor bombardamente masive din partea forțelor armate ucrainene", a declarat guvernatorul.

Update 00:00 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în discursul său video zilnic că luptele au avut loc sâmbătă în șapte sate de graniță din regiunea Harkovului și a numit situația din regiunea Donețk „deosebit de tensionată”.

„Operațiunile noastre defensive continuă în regiunea Harkov, în zona satelor Strilecha, Krasne, Morokhovets, Oliynykovo, Lukiantsi, Hatyshche și Pletenivka”, a spus el.

„De asemenea, situația din Donețk rămâne deosebit de tensionată, în special direcția Pokrovsky”, a adăugat el.

Război în Ucraina, 11 mai 2024 | Rezultatele noului front deschis de Rusia: avans de aproximativ 5 kilometri în teritoriul ucrainean

Război în Ucraina, 10 mai 2024 |Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski confirmă că Rusia a lansat o ofensivă în regiunea Harkov: "Eram pregătiți!"

Război în Ucraina, 9 mai 2024 | Un ucrainean a încercat să scape de război în România, după ce și-a pus perucă și sâni falși

Război în Ucraina, 8 mai 2024 | Ucraina susține că a ajuns să producă la fel de multe drone cu rază lungă de acțiune ca Rusia

Război în Ucraina, 7 mai 2024 | Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat prezidențial: "Vom deveni și mai puternici"

Etichete: Război Ucraina
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole