Antena 3 CNN Actualitate Social Populația României continuă să scadă, în timp ce numărul deceselor continuă să crească

Populația României continuă să scadă, în timp ce numărul deceselor continuă să crească

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 17:29 17 Feb 2024 Modificat la 17:29 17 Feb 2024

Ultima lună a anului 2023 a adus o scădere de 4,5% a nașterilor față de luna noiembrie a aceluiași an, în timp ce numărul deceselor a avut o creștere de până la 11%. 

Mai exact, în decembrie 2023 s-au înregistrat 21.917 decese la adulți, iar în rândul copiilor de sub 1 an, 81 de decese. 

Conform datelor INS, 41,7% dintre decese s-au înregistrat la persoanele de 80 de ani, urmate de persoane cu vârsta cuprinsă între 70 și 79 de ani, cu aproape 25%. 

La polul opus, cele mai puține decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani cu 98 de decese, 5-19 ani cu 64 de decese și 20-29 cu 95 de decese. 

Cele mai multe dintre decese au avut drept cauză bolile aparatului circulator, tumorile și bolile aparatului respirator. 

La capitolul căsătorii și divorțuri, luna decembrie a înregistrat 4.670 de căsătorii și 1.723 de divorțuri. 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole