Antena 3 CNN Actualitate Cultură Răsvan Popescu și-a lansat volumul de proză scurtă „Pestele cu aripi”: „Literatura se ascunde în detalii”

Răsvan Popescu și-a lansat volumul de proză scurtă „Pestele cu aripi”: „Literatura se ascunde în detalii”

1 minut de citit Publicat la 09:56 22 Aug 2017 Modificat la 09:56 22 Aug 2017

Volumul de proză scurtă "Pestele cu aripi", scris de Rasvan Popescu a fost lansat la Festivalului ProEtnica, de la Sighișoara.

Volumul este o frescă socială şi conţine întâmplările care l-au marcat pe scriitor în ultimii 20 de ani. De asemenea, este o încercare de a reflecta asupra condiției artistului, a locului său în lume şi o invitație de a descoperi realitatile momentului într-o altă perspectivă.

În plus, trei dintre poveştile cuprinse în volum au fost ecranizate. Una dintre acestea, "Război în bucătărie", a fost inspirată dintr-o experiență dramatică trăită la Târgu Mureș în 1990.

Până acum, Răsvan Popescu a semnat șapte cărți și șapte scenarii de film.

Invitatul lui Adrian Ursu în emisiunea „Previziuni”, Răsvan Popescu a vorbit despre evenimentele care l-au inspirat pentru scrierea noului său volum.

„Evenimente la care am parcipat, care m-au inspirat și care după aceea și-au cerut o rezolvare aduse în regimul de carte sau de film, în ficțiune. Scoase din datele realității și proiectate în altă zonă. De exemplu Război în bucătărie, care a fost și ecranizat de Marius Barna, pleacă de la experiența mea de jurnalist în timpul evenimentelor din martie 1990, din Târgu Mureș, numai că am proiectat mai departe conflictul, l-am dus la scara a trei personaje și l-am înghesuit într-un spațiu care de obicei este al familiei, al armoniei – o bucătărie – unde conflictul continuă doar pentru că protagoniștii sunt diferiți. E o temă de reflecție”, a mărturisit Răsvan Popescu la Antena 3.

Întrebat de ce oamenii de valoare nu se implică prea mult în viața politică și socială, Răsvan Popescu a declarat:

„Eu am încercat să fiu un om cât mai implicat, mai ales că așa cunoști viața altfel și se adună tot felul de povești și detalii care apoi îți sunt de folos în literatură. Literatura se ascunde în detalii, dar se ascunde și în poveștiile care pot să îți dezvăluie ceva ce, inișial, ascunzi vederii comune. Să nu uităm că literații și artiștii au încercat să se implice în viața politică, a fost și un președinte de partid, se pare că suntem în altă etapă acum. Așa cum s-au cernut lucrurile nu au mers în favoarea lor”, a mai spus scriitorul.

Etichete: previziuni
Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole