Autorul articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, în baza căruia s-a făcut cererea de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, cere ca Brexitul să fie oprit imediat, avertizând asupra consecințelor „dezatruoase” pe care le va avea asupra țării și care „devin din ce în ce mai clare” în fiecare zi, scrie The Independent.
Lord Kerr of Kinlochard, diplomat britanic și membru al Camarei Lorzilor, s-a alăturat unei inițiative a 60 de personalități din Scoția, care au semnat o scrisoare în care susțin că Brexitul a distrus reputația Regatului Unit pe plan internațional și că efectele negative încep să se simtă.
Diplomatul a spus că atunci când a scris articolul 50 din Tratatul de la Lisabona s-a gândit că acesta va fi invocat doar în cazul unui regim dictatorial.
Scrisoarea, publicată în The Herald, cere „o dezbatere amplă despre oprirea procesului” și a fost semnată de asemenea de fostul secretar general al NATO Lord Robertson, fostul premier al Scoției Henry McLeish și fostul lider al liberal-democraților Lord Menzies Campbell.