Antena 3 CNN Actualitate Fraţii lui Emi Pian şi un văr al interlopului, arestaţi pentru 30 de zile. Ce acuzaţii li se aduc celor trei

Fraţii lui Emi Pian şi un văr al interlopului, arestaţi pentru 30 de zile. Ce acuzaţii li se aduc celor trei

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 14:15 13 Aug 2020 Modificat la 14:15 13 Aug 2020

UPDAE 13.40 - Este vorba despre fraţii Grațian și Ciprian Pian, ai interlopului Emi Pian, ucis în 4 august, care au fost arestați preventiv, joi, pentru 30 de zile. Cei trei sunt acuzați că au încercat să îl omoare pe cel care l-ar fi ucis pe liderul clanului Duduianu, Emi Pian.

Alături de frații lui Emi Pian a fost arestată și o rudă a acestora, care ar fi participat la scandalul din 4 august.

"La data de 4 august, în jurul orei 02.00, în contextul agresiunii care a condus la decesul victimei F.M. (Florin Mototolea - n.red.) cei trei inculpați l-au agresat pe numitul G.E.R. (Gheorghe Emanuel Richard – n.red), cu intenția de suprimare a vieții acestuia, lovindu-l în mod repetat cu picioarele și cu obiecte contondente și tăietor-înțepătoare, acesta suferind leziuni traumatice la nivelul capului, feței și brațelor, care au impus internarea sa", se arată în comunicatul transmis de Parchetul Capitalei.

Și Richard Emanuel Gheorghe, cunoscut ca Napy, tânărul de 26 de ani, suspectat că l-a ucis pe Emi Pian, a fost arestat preventiv, vineri, potrivit deciziei magistraților Tribunalului București.

Emi Pian, liderul clanului Duduianu, în vârstă de 39 de ani, a fost ucis, în noaptea de luni spre marți, după ce a fost înjunghiat într-un conflict între mai multe persoane, în sectorul 6 al Capitalei.

Florin Mototolea, zis "Emi Pian", a fost eliberat din Penitenciarul Rahova în septembrie. 

-----------------

Ştirea iniţială 09.30

Fraţii interlopului Emi Pian, Ciprian şi Graţian Pian, dar şi un văr de a-l lor, află astăzi dacă vor fi arestaţi preventiv. Cei trei au fost reţinuţi, pentru că ar fi încercat să-l ucidă pe presupusul criminal al interlopului Emi Pian, Gheorghe Emanuel Richard, zis şi Napy.

Joi, în jurul prânzului, cei trei indivizi reţinuţi miercuri seara de procurori urmează să ajungă la instanţă cu propunerere de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru presupuse infracţiuni de tentativă de omor asupra tânărului de 27 de ani, principalul suspect în cazul uciderii interlopului Emi Pian, cunoscut ca Napy.

Procurorii au spus miercuri, într-un comunicat, că cei trei mebri ai clanului Duduianu, fraţii Ciprian şi Graţian Pian, şi vărul lor Oneaţă, l-ar fi lovit pe tânărul de 27 de ani cu obiecte contondente şi i-ar fi provocat acestuia numeroase răni la cap, braţe şi la spate.

În următoarele ore vom vedea dacă cei trei membri al clanului Duduianu vor rămâne în arest preventiv sau vor merge acasă, sub măsura arestului la domiciliu, sau vor rămâne cu control judiciar pentru următoarele 60 de zile.

Emi Pian, pe numele său adevărat Florin Mototolea, avea 39 de ani şi a fost înmormântat duminică.

De la ce a pornit scandalul în care a fost ucis Emi Pian

Potrivit primelor informaţii, Emi Pian a fost ucis de un membru al unui clan rival, în urma unei partide de barbut. Conform unor surse citate de Antena 3, Emi Pian, liderul clanului Duduianu din Capitală, a fost înjunghiat în zona femurului, lovitură care i-ar fi fost fatală. 

Răsturnare de situație în dosarul morții lui Pian

Scandalul între cei doi a pornit de la un joc de barbut, spun surse din anchetă. Bărbatul cunoscut ca Emi Pian a ajuns la spital, la scurt timp după confruntare, însă nu a mai putut fi salvat.

Cine era Emi Pian

Florin Mototolea, cunoscut ca și Emi Pian, este lider al clanului Duduianu din București, unul dintre cele mai cunoscute și influente clanuri din lumea interlopă din România.

Interlopul era cunoscut pentru petrecerile la care cântau Florin Salam sau Adrian Minune.

EXCLUSIV. Ultimele imagini cu Emi Pian în viață. Momentul în care liderul Duduienilor a ajuns la spital

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole