Antena 3 CNN Actualitate Răsturnare de situație în cazul vatmanului implicat în accidentul mortal de pe strada Progresului. Ce arată rezultatele INML

Răsturnare de situație în cazul vatmanului implicat în accidentul mortal de pe strada Progresului. Ce arată rezultatele INML

R.M.
1 minut de citit Publicat la 17:41 23 Sep 2024 Modificat la 17:41 23 Sep 2024

Vatmanul care a fost implicat în accidentul de pe Strada Progresului din Capitală, în data de 19 septembrie, nu consumase substanţe interzise, deşi rezultatele aparatului DrugTest, prezentate în spaţiul public de către Brigada de Poliţie Rutieră, indicau acest lucru, a anunţat, luni, Societatea de Transport Bucureşti (STB).

„Societatea de Transport Bucureşti STB SA salută promptitudinea autorităţilor medicale în elucidarea uneia dintre cauzele susceptibile pentru producerea tragicului accident din data de 19 septembrie 2024, respectiv nevinovăţia conducătorului de tramvai în privinţa consumului de droguri. Rezultatele probelor biologice efectuate de INML arată că vatmanul care a fost implicat în tragicul accident de pe Strada Progresului nr 43 nu consumase substanţe interzise, în opoziţie cu rezultatele aparatului DrugTest, prezentate în spaţiul public de către Brigada de Poliţie Rutieră. 

STB SA tratează cu maximă responsabilitate siguranţa rutieră, instruieşte periodic conducătorii de vehicule şi impune o conduită preventivă în trafic. Colaborăm deschis şi permanent cu Brigada de Poliţie Rutieră atât pentru instruirea conducătorilor auto ai STB, dar mai ales pentru verificări în teren în privinţa respectării regulilor de circulaţie de către salariaţii noştri”, informează STB într-un comunicat, potrivit Agerpres.

De asemenea, STB transmite Brigăzii de Poliţie Rutieră ca, în cel mai scurt timp, să solicite Comisiei Tehnice de Circulaţie a Municipiului Bucureşti - autoritate care reglementează sistematizarea circulaţiei din Capitală - o analiză mai atentă a acestor "puncte negre" şi o re-sistematizare a circulaţiei în aceste zone de conflict.

„STB SA înţelege şi susţine măsurile de prevenţie luate de autorităţi pentru descurajarea consumului de droguri, mai ales în cazul celor care conduc vehicule, dar trage un semnal de alarmă public cu privire la calitatea echipamentelor de depistare a substanţelor interzise”, au precizat reprezentanţii STB.

În dimineaţa zilei de 19 septembrie, în jurul orei 07:20, pe Şoseaua Progresului din Capitală, în zona staţiei STB Inox, conducătorul unui autoturism ar fi efectuat virajul la stânga peste calea de rulare a tramvaiului, moment în care a intrat în coliziune cu un tramvai al liniei 47. În urma accidentului de circulaţie conducătorul autovehicului a decedat.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole