Antena 3 CNN Actualitate Răsturnare de situație în cazul preoților care l-au șantajat pe episcopul Hușilor. Au fost condamnați la închisoare cu executare

Răsturnare de situație în cazul preoților care l-au șantajat pe episcopul Hușilor. Au fost condamnați la închisoare cu executare

<1 minut de citit Publicat la 15:58 14 Mar 2019 Modificat la 15:58 14 Mar 2019

Preoții Sebastian Jitaru, Gheorghe Damian și Mihail Bumbu au fost condamnați la închisoare. 

Asta a decis Curtea de Apel Iași, care a dat sentință definitivă în dosarul în care cei trei preoți au fost judecați pentru că l-au șantajat pe fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu. Este pentru prima dată când trei prelați din rândul Bisericii Ortodoxe primesc astfel de sentințe.

Condamnarea cu suspendare dată de Tribunalul Vaslui a fost desființată după ce Curtea de Apel Iași a admis apelul formulat de procurorii DNA și fostul episcop, dispunând condamnarea în regim de detenție a celor trei preoți, scrie vremeanoua.ro.

Astfel, fostul arhimadrit al Episcopiei Hușilor, Sebastian Jitaru a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, iar preoții Gheorghe Damian și Mihail Bumbu, la trei ani de încjisoare cu executare.

Pe lângă aceste pedepse, instanța a hotărât ca cei trei să nu mai poată profesa ca preoți timp de cinci ani, după executarea pedepsei. Sentința Curții de Apel Iași este definitivă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole