Reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi (USLIP) au postat pe pagina lor de Facebook un comunicat al părinţilor elevilor de clasa a II-a în care îi iau apărarea învăţătorului din Iaşi.
Acesta a fost acuzat că ar fi corectat greșit lucrarea unui elev din clasa a II-a de la Colegiul Mihai Eminescu din Iaşi.
Părinţii arată incidentul semnalat de părintele elevului este scos din context.
„Enunţul exerciţiului era "Copiaţi apoi corectaţi textul alcătuit de Maria după ilustraţiile din manual".Prin urmare, copiii aveau de transcris/ copiat un text cu greşeli, pe care apoi să îl scrie din nou corect. Astfel, din fotografiile postate de dl Tarnovescky Ionel, rezultă clar că faptul că exerciţiul scris de copilul dumnealui este greşit copiat, incomplet şi greşit rezolvat”, se arată într-un comunicat al părinţilor, postat pe pagina de Facebook a USLIP.