Antena 3 CNN Actualitate Social Răsturnare de situație în cazul cireșelor din Turcia. Ce s-a descoperit că ar conține de fapt

Răsturnare de situație în cazul cireșelor din Turcia. Ce s-a descoperit că ar conține de fapt

Cireşele provenite din Turcia şi etichetate greşit, prezentat pe Facebook de un cumpărător, au fost retrase definitiv de la vânzare întrucât conţineau peste limita admisă un alt pesticid decât cele înscrise pe etichetă, respectiv dimetoat, care este considerat nociv.

Deşi s-a dovedit că era vorba despre o etichetare greşită, iar documentele de proveninenţă ale fructelor menţionau că acestea nu au fost supuse unui tratament chimic, produsele fiind retrase temporar de la vânzare, analize realizate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti au stabilit că a fost depăşită limita maximă admisă pentru pesticidul dimetoat. De asemenea, au fost făcute teste şi pentru substanţele înscrise pe eticheta greşită, respectiv imazalil şi thiabendazole, stabilindu-se că valorile sunt "nedectabile".

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile