Antena 3 CNN Actualitate Religie Răspunsul unui preot la întrebarea ”Ce este mai rău: să înjuri sau să mănânci o friptură în Post?”

Răspunsul unui preot la întrebarea ”Ce este mai rău: să înjuri sau să mănânci o friptură în Post?”

1 minut de citit Publicat la 16:56 21 Feb 2017 Modificat la 16:56 21 Feb 2017

Părintele Constantin Necula îi îndeamnă pe români să aibă nădejde și să privească spre Înviere, pentru că astfel s-ar scuti de "ura socială" în care se zbat, cu atât mai mult că luni a fost prima zi în care credincioșii au renunțat la carne pentru Postul Sfintelor Paști.

"Să avem nădejde și să privim spre Înviere. Poate că am regenera mai ușor iubirea noastră și ne-am scuti de ura socială în care ne zbatem dacă am reuși să privim corect la Hristos", a declarat preotul Constantin Necula, citat de Agerpres.

Întrebat cum vede diferența dintre a ține post și a urma o cură de slăbire, Constantin Necula apreciază că "în ultima vreme s-a diminuat foarte mult" numărul celor care cred că a posti este același lucru cu a ține o cură de slăbire.

"Am văzut că oamenii au conștientizat că spiritualizarea Postului e mai de preț decât nutrizarea lui. Oricum slăbim de la grijile zilei, însă cu tristețe am constatat că unii tratează de sus Postul. Adică cu superficialitate. (...) Nu trebuie să jignești pe nimeni dacă tu nu vrei să postești. Cum nimeni din cei care postesc nu au voie să-i jignească pe ceilalți", a comentat părintele Constantin Necula.

Această primă săptămână numită și a "brânzei", în care credincioșii renunță la consumul produselor din carne, este privită de Constantin Necula, ca " un fel de aterizare într-o altă lume". "E ca urcușul avionului, de pe pistă. El nu pleacă direct la 10.000 de metri. E o luare de altitudine, e o obișnuință cu 'asta da'", spune el.

Părintele Necula îi sfătuiește pe cei care cred că "contează ce scoți din gură, nu ce bagi în gură", să nu mai compare păcatele și să se abțină de la orice fel de păcat, măcar în Postul Paștelui. Întrebat dacă e mai rău să înjuri decât să mănânci o friptură în Post, părintele a răspuns că "sunt rele amândouă". "Sunt păcate pe care le facem cu trupul, altele cu sufletul, eu nu le-aș compara. Păcatu-i păcat. A mânca nu e lipsit de sens, cu a crește ca om, ca valoare umană", a spus el.

 

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole