Antena 3 CNN Politică Răspunsul PSD pentru Ghinea: "Uite cu ce fâsâit jalnic se dezumflă gogoașa pretinsă de dreapta. Numai patimile românilor continuă"

Răspunsul PSD pentru Ghinea: "Uite cu ce fâsâit jalnic se dezumflă gogoașa pretinsă de dreapta. Numai patimile românilor continuă"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 20:46 26 Apr 2021 Modificat la 20:48 26 Apr 2021

"Azi a fost rândul lui Ludovic Orban să admită eșecul liberalo-pluserist, de data asta în obținerea finanțării europene pentru programul de racordare a localităților românești la rețeaua de gaze naturale. Contabilizăm la pierderi și acest proiect de 600 de milioane, respins de Comisia Europeană.", a transmis PSD, prin vicepreședintele Mihai Tudose.

"Un mizilic față de cele 2,5 miliarde de euro refuzate pentru sistemele de irigații, după cum a anunțat Dan Barna săptămâna trecută, și față de cele 4,5 miliarde de euro dedicate infrastructurii rutiere, pentru care C. Ghinea a recunoscut că a fost criticat la Bruxelles. 

În toate cazurile astea, motivul e același: documentația catastrofală depusă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, păstorit de Ghinea. 

Deci autostrăzi nu, irigații nu, gaze nu. 

Îmi amintesc ce promisiuni halucinante făcea astă-vară Ludovic Orban, încă premier, pornind de la comparația între gradul de conectare a românilor la rețeaua de gaz (35%) și cel din Ungaria (90%). 

Uite că se face curând anul și suntem tot pe-acolo, uite că ratăm excesiv lăudatul corn al abundenței de la Bruxelles, pentru că nu s-au învrednicit să aibă meseriași la Guvern ca să întocmească proiectele necesare - pe scurt, uite cu ce fâsâit jalnic se dezumflă gogoașa pretinsă de dreapta...Numai patimile românilor continuă...", a mai scris acesta.

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, despre PNRR: Sunt unele probleme tehnice, sunt alte probleme politice

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a venit, luni seară, cu precizări privind Planul Național de Redresare și reziliență. Acesta a făcut un apel la liderii PSD, menționându-l în mod special pe Marcel Ciolacu, să nu mai submineze negocierile cu Comisia Europeană.

„Eu sunt foarte mulțumit că avem componența de educație, componenta de sănătate, componența de infrastructură, componenta de creșe, componenta de păduri, care sunt apreciate de Comisie și am bătut palma, dar sunt și alte componente pentru care să mai muncim foarte mult. Sunt unele probleme tehnice, sunt alte probleme politice. De pildă, alocarea de 4 milioane de euro pentru autostrăzi o consider o problemă politică.

Comisia nu ar trebui să aibă o opinie de mărimea alocării, iar apelul meu este către domnul Ciolacu, către liderii PSD, să nu mai submineze negocierile dure pe care le avem cu Comisia Europeană, l fel cum se întreabă pe diverse declarații politicianiste pe acest subiect. Atunci când negociezi, ești subminat de oameni care se află în treabă și fac declarații“, a precizat Cristian Ghinea.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole