După atacul președintelui Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă se laudă cu performanţele economice ale Guvernului.
Premierul României spune că ţara noastră a înregistrat, în ultimii ani, una dintre cele mai mari creşteri din Uniunea Europeană, iar bugetul de anul acesta alocat investiţiilor este unul istoric.
Citește Și Klaus Iohannis, nou atac la Guvern: Mediul de afaceri a avut parte de accidente de decizie cum a fost OUG 114
"Investiţiile au un rol esenţial în dezvoltarea unei ţări prin beneficiile rezultate pe piaţa muncii, prin efectele de multiplicare şi prin facilităţile pe care le aduc zonelor unde sunt realizate. 2019 este anul în care Guvernul acordă o atenţie sporită proiectelor de dezvoltare a României, atât în plan local, regional şi naţional. Datele oficiale confirmă creşterea investiţiilor nete în economie în primul trimestru al acestui an cu 5,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. (...) România a înregistrat în ultimii ani una dintre cele mai mari creşteri economice din UE. Eurostat şi Institutul Naţional de Statistică ne-au dat recent din nou veşti bune legate de creşterea PIB: avem a doua cea mai mare creştere economică din UE pe primul trimestru al acestui an. Este un avans sustenabil la care au contribuit aproape toate ramurile economiei", a spus premierul la dezbaterea "Upgrade România: marile proiecte de investiţii în 2019".