Europarlamentarul Rareş Bogdan a spus că printre cei care ar putea conduce PNL din toamnă încolo se numără Emil Boc, Ilie Bolojan, dar nu l-a exclus nici pe Ludovic Orban.
De fapt, întrebat dacă actualul primar al Clujului ar putea candida la preşedinţia PNL, Rareş Bogdan a răspuns că oricine ar putea fi un posibil şef al partidului.
Rareş Bogdan: Poate fi și Ludovic Orban candidat, şi Emil Boc, Bolojan
"Poate fi și Ludovic Orban candidat. Poate fi şi Emil Boc, şi oricine, Ilie Bolojan... Pentru a demonstra democrația într-un partid este absolut normal să existe doi sau trei candidați.
Dacă există un singur candidat, nu prea pare democrație, chiar dacă acel candidat își face o echipă care să reprezinte toate curentele de opinie din partid. Dar asta ține de funcționarea democratică a unui partid", a spus prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, marţi seara, la emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3.
Întrebat şi dacă Ludovic Orban poate fi unicul candidat în toamnă, Bogdan nu a exclus nici această variantă.
Orban, candidat unic?
"Nu știu, nu știu. Sincer, nu știu asta. E devreme.
Am vorbit acum două zile cu Orban. Eu și Ludovic Orban nu suntem într-un război, să se înțeleagă lucrul acesta! Suntem oameni rezonabili, oameni raționali, adepţi ai dialogului.
În momentul de față, nu cred că trebuie să vorbim de bătălia din PNL. Ea se va duce în septembrie – octombrie (...) Dar până atunci, trebuie să vorbim despre măsuri de guvernare", a spus Rareș Bogdan, la emisiunea Punctul de întâlnire, moderată de jurnalistul Radu Tudor la Antena 3.
Cât despre el, europarlamentarul susţine că nu ştie pentru ce funcţie va candida la congresul din toamnă al liberalilor.
Rareş Bogdan: Nu trebuie să fiu eu preşedintele PNL, dar vreau să am un cuvânt de spus
"Nu știu pentru ce funcție voi candida la congres. Voi intra într-o echipă, îmi doresc să fiu în conducerea PNL, dar nu înseamnă că trebuie să fiu eu președinte, preşedinte executiv, secretar general.
Pot fi vice-președinte, prim-vicepreședinte sau simplu membru, dar să am un cuvânt de spus. Și să conteze ceea ce eu spun", a replicat Bogdan, la Antena 3.
Întrebat dacă există şi varianta ca el să candideze la şefia partidului, liberalul a răspuns: "Eu voi spune ce am de spus, dar asta nu înseamnă că mă caţăr eu în fruntea unei echipe. Orban e preşedintele nostrul, îl respectăm".