Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Rareş Bogdan: "Bulgaria nu are rol, se lasă batjocorită şi umilită" | "A fost ţinta tuturor ironiilor și bătăilor de joc"

Rareş Bogdan: "Bulgaria nu are rol, se lasă batjocorită şi umilită" | "A fost ţinta tuturor ironiilor și bătăilor de joc"

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 17:21 02 Ian 2023 Modificat la 17:56 02 Ian 2023

Președintele Bulgariei a mers la concertul de la Viena și a fost alături de cancelarul Austriei în fotografii.

De Anul Nou, mai exact la concertul Filarmonicii din Viena, preşedintele Bulgariei a fost alături de cancelarul care a batjocorit România și Bulgaria și nu le-a vrut în Schengen. Președintele României nici măcar nu a fost invitat la acest concert, ci doar cel bulgar. 

"Bulgaria nu are rol, se lasă batjocorită și umilită", a declarat europarlamentarul Rareș Bogdan după gestul președintelui bulgar de a accepta invitația cancelarului austriac și de a merge la acest concert. 

Bulgaria face noi pași către aderarea la spațiul Schengen, în timp ce România bate pasul pe loc

"Bulgaria nu are niciun rol, se lasă folosită, batjocorită și umilită mult mai mult decât s-a lăsat România", a spus Rareş Bogdan pentru Antena 3 CNN.

"Bulgaria a fost ţinta tuturor ironiilor și bătăilor de joc(...). România a acționat extrem de politically correct și foarte cuminte. Cred că trebuie să introducă un pumn într-o mănușă de catifea și să conștientizeze valoarea pe care o are la granița estică a NATO și a Uniunii Europene, faptul că este cea mai sigură și mai predictibilă țară pentru aliații de la Bruxelles și pentru aliații transatlantici și, de asemenea, acest lucru să-l joace în forță", a mai spus Rareş Bogdan.

Vă amintim că Bulgaria a fost blocată în afara Schengen, la fel ca și România, în urma opoziției exprimate de Austria la Consiliul pe Justiție și Afaceri Interne din luna decembrie anul trecut.

Citește mai multe din Decisiv
» Citește mai multe din Decisiv
TOP articole