Antena 3 CNN Politică Rareș Bogdan, despre parlamentarii PNL care îl doresc pe Orban premier: "Lucrurile stau ușor diferit, dar nu vreau să intru în polemică"

Rareș Bogdan, despre parlamentarii PNL care îl doresc pe Orban premier: "Lucrurile stau ușor diferit, dar nu vreau să intru în polemică"

Gabriel Dano
3 minute de citit Publicat la 17:48 05 Oct 2021 Modificat la 17:49 05 Oct 2021

"Am vorbit cu zece dintre cei de pe lista respectivă, pentru că aseară a mai avut loc o întâlnre în care au fost 28 dintre ei și zece dintre cei de pe listă îmi spun că nu li s-a cerut în niciun fel acordul, ci erau cei care au semnat înainte.

Deci, dacă le cereți, veți vedea că lucrurile stau ușor diferit, dar nu vreau să intru în polemică. Oricum, pentru noi contează un singur lucru - președintele Partidului Național Liberal este propunerea noastră de premier, nu avem altă propunere.

Decizia CCR este una extrem de clară și spune extrem de clar că dacă te prezinți cu o majoritate sau cu susținere în Parlament nu este absolut nicio problemă, deci ca să nu existe dubii cu privire la interpretarea că ar exista o decizie CCR care ne blochează decizia de a ne prezenta tot cu Florin Cîțu ca propunere de premier", a explicat Rareș Bogdan.

41 de parlamentari PNL cer ca Ludovic Orban să fie numit premier

O scrisoare parlamentară, semnată de 41 de parlamentari PNL, a apărut în spațiul public. În aceasta se cere ca Ludovic Orban să fie numit în funcția de premier al României.

Scrisoarea integrală semnată de 41 de parlamentari PNL:

”Dragi români,

România se află într-o criză politică și guvernamentală de mai bine de o lună de zile, declanșată în mod iresponsabil și unilateral de prim-ministru și soldată astăzi cu demiterea Guvernului de către Parlament.

Nu există o explicație rațională asupra motivului pentru care România a ajuns în această situație critică și nici în privința planului de soluționare a crizei politice. Ne delimităm public față de cei care se fac răspunzători pentru actualul context politic și social, care nu poate continua, ținând cont de așteptările societății românești.
”România este în fața unui dezastru umanitar”

România este în fața unui dezastru umanitar determinat de impactul fără precedent al pandemiei COVID-19 și de incapacitatea Guvernului astăzi demis de a lua din timp măsurile necesare pentru a diminua răspândirea virusului. Este previzibil faptul că situația sanitară se va agrava semnificativ în perioada imediat următoare, cu prețul pierderii vieții tot mai multor persoane. Totodată, crizei sanitare i se suprapune o evoluție economică extrem de dificilă, determinată de creșterea prețurilor la energie în perioada sezonului rece și de erodarea puterii de cumpărare.

Prioritatea absolută a acestui moment este una clară și lipsită de echivoc: soluționarea în cel mai scurt timp posibil a crizei politice și învestirea unui nou Guvern cu puteri depline, capabil să intre în funcțiune imediat și să facă față conjuncturii extreme în care se află România!

Imperativul social actual se află în contradicție flagrantă cu orice tentativă de tergiversare în identificarea unor noi soluții de guvernare. Orice actor politic sau instituțional care acționează pentru perpetuarea incertitudinii politice și a provizoratului demonstrează o iresponsabilitate criminală față de toți cetățenii României.
”Susținem refacerea coaliției de guvernare în jurul PNL”

Susținem refacerea coaliției de guvernare în jurul PNL, alături de USR-PLUS, UDMR și grupul minorităților naționale, ca fiind singura formulă politică în acord cu votul exprimat de cetățeni în urmă cu un an de zile. Respingem orice fel de înțelegere sau colaborare de natură a învesti un nou Guvern cu sprijinul PSD.

Considerăm că cea mai potrivită persoană, capabilă să negocieze refacerea coaliției de guvernare și să conducă Guvernul în calitate de prim-ministru este Ludovic Orban. El are calitățile necesare pentru a fi desemnat ca prim-ministru, susținut de Partidul Național Liberal, pentru a îndeplini această responsabilitate cu eficiență, coerență și echilibru imediat ce va primi votul de încredere al Parlamentului.

Ludovic Orban este reprezentantul PNL care se bucură de cea mai mare autoritate publică, de cea mai vastă experiență politică și guvernamentală, dovedite în calitate de prim-ministru în cea mai grea perioadă cu care s-a confruntat România chiar de la debutul pandemiei. Situația de criză în care se găsește România nu lasă loc de experimente politice.
”Facem apel la maturitate politică, prin susținerea lui Ludovic Orban ca prim-ministru”

Facem apel la maturitate politică și înțelepciune din partea tuturor actorilor politici și parlamentarilor Partidului Național Liberal, precum și din partea celorlalte formațiuni politice parlamentare care și-au exprimat dorința de a continua guvernarea alături de PNL, prin susținerea lui Ludovic Orban ca prim-ministru”, se arată în scrisoare.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole