Antena 3 CNN Politică Rareș Bogdan, ironic la adresa lui Orban: ”E bine, înseamnă că este un fel de sfânt”

Rareș Bogdan, ironic la adresa lui Orban: ”E bine, înseamnă că este un fel de sfânt”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:24 14 Iun 2021 Modificat la 11:51 14 Iun 2021

„E bine, înseamnă că este un fel de sfânt. Oricine greșește pe lumea asta. Numai Dumnezeu nu greșește. Dacă Ludovic consideră că nu a greșit și că nu are ce să spună despre el este foarte bine. Primul pas este să ai o părere bună despre tine, după aceea să mai aibă și alții”, spune Rareș Bogdan.

Acesta a spus că Florin Cîțu „poate să ducă partidul înainte”.

„Eu consider că partidul trebuie să rămână unit. Fiecare om va avea un rol important în cadrul partidului. Din punctul meu de vedere, cel care poate să ducă PNL spre câștigarea anului electoral 2024 și spre o reformare din temelia sa, păstrând toți oamenii foarte valoroși, cu multă experiență, este Florin Cîțu”, adaugă Bogdan, potrivit Mediafax

Rareș Bogdan spune despre sine că este „ca un centurion romantic”.

„E bine să mă lași să vorbesc despre drumuri, poduri, atragere de bani europeni când mă întorc. Eu am fost în două campanii grele cu niște oameni care, la un moment dat, păreau că îngenunchează România și nu m-am temut și am reacționat imediat, cu Victor Ponta și Liviu Dragnea. Trebuia (Ludovic Orban - n.r) să se gândească, că mă cunoaște - chiar dacă am reacționat mult mai târziu și mult mai calm ca de obicei, eu în războaie mă simt perfect. Dar cred că trei ani nu trebuie să avem niciun război, ci să construim. Deci mai bine mă lasă să-mi cultiv grânele, adică să aduc investiții, decât să mă bage în război, că pierde războiul”, adaugă Rareș Bogdan.

Potrivit lui Rareș Bogdan, chiar dacă acesta va pierde alegerile interne, nu trebuie schimbat de la președinția Camerei Deputaților.

”Trebuie, în schimb, să colaboreze cu Florin Cîțu, să îl sprijine, să sprijine Guvernul și să facem ceea ce trebuie pentru români, pentru că românii așteaptă. Așteptările sunt uriașe”. 

Ludovic Orban susține că nu are „niciun secret” şi nimeni nu are despre el informații care ar putea să-i facă rău în cariera politică. Replica președintelui PNL a venit după ce a fost avertizat de către Rareș Bogdan „să înceteze campania murdară”, pentru că altfel va începe să orbească, iar pe Orban „îl va durea stomacul rău de tot”.

 

Etichete: Rareș Bogdan
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole