Antena 3 CNN Politică Rareș Bogdan, la "Sinteza zilei": Cioloș și Barna trebuie să-l susțină pe Iohannis la președinție

Rareș Bogdan, la "Sinteza zilei": Cioloș și Barna trebuie să-l susțină pe Iohannis la președinție

4 minute de citit Publicat la 22:03 17 Iun 2019 Modificat la 22:03 17 Iun 2019

Rareș Bogdan a explicat, luni, la "Sinteza zilei", ce șanse are moțiunea de cenzură și care este planul PNL pentru următoarea perioadă.

Iată principalele declarații ale lui Rareș Bogdan:

De ce vrea PNL la guvernare atât de repede?

- Partidul Național Liberal, pe care îl reprezint, este un partid care a spus clar că vrea să își asume guvernarea. Mâine vor fi prezenți la vot cei 94 de parlamentari la PNL. Nu va lipsi nimeni, nici dacă va fi în perfuzii.

- PNL și partidele dreptei sunt obligate de votul românilor să răstoarne guvernarea. Oamenii nu ne-au votat acum pentru a veni la guvernare peste un an și jumătate.

- UDMR a semnat și vor participa mâine la votul moțiunii, conform promisiunilor, cu 30 de parlamentari.

- Nu ne pierdem speranța, nu ne gândim că vom veni la guvernare doar anul viitor, în luna decembrie.

- Dacă vom aștepta ca PSD și ALDE să se erodeze venind pe un val uriaș în decembrie anul viitor s-ar putea ca ceea ce preluăm atunci să fie pentru a guverna să fie atât de jos și atât de zdrobit din punct de vedere economic încât să ne fie extrem de greu să ridicăm economia în următoarele luni.

- Vrem să ajungem mai devreme la guvernare pentru a veni cu măsuri extrem de clare de relansare economică, de creștere a investițiilor, de atragere a fondurilor europene.

Dacă moțiunea de cenzură nu trece, cine vor fi responsabilii?

- În niciun caz nu vor fi responsabili reprezentanții PNL, care de la început au negociat onest și extrem de angajant în ideea răsturnării guvernului. Nu am să arat cu degetul, nu am să caut vinovați, dar dacă nu vom reuși răsturnarea guvernului se pierde o mare oportunitate.

- Nu aș sta relaxat nici în această noapte și nici mâine și aș încerca prin orice mijloace să stau de vorbă cu deputați și senatori nemulțumiți din PSD și ALDE, pentru că și acolo sunt oameni raționali.

Rareș Bogdan: Militez pentru un candidat unic la președinție: Iohannis!

- Eu am militat și militez pentru alianță și pentru suținerea unui unic candidat. Putem să facem sondaje de opinie, cu orice casă de sondare și cred că ar fi oportun pentru cei din USR-Plus care au primit o șansă în 2015 din partea președintelui României care practic i-a încurajat în această mișcare, i-a întins o mână domnului Cioloș. De asemenea, l-a încuraajat pe domnul Barna, care a fost secretar de stat în guvernul lui Cioloș, ca în momentul acesta să întoarcă un serviciu și joace la mare.

- Trebuie să înțeleagă că susținându-l pe Klaus Iohannis și intrând într-o coaliție care să câștige majoritatea parlamentară vor avea de câștigat și ei, dar mai ales va câștiga România.

- Mă întreb ce câștigă România, ce câștigă USR-Plus în momentul în care va candida domnul Ghinea, domnul Barna, domnul Cioloș sau oricine altcineva la președinția României în momentul în care va obține în fața domnului Klaus Iohannis probabil între 20 și 25%? Cred că acest lucru le va aduce mai multă recunoaștere?

- Nu cred că o candidatură din partea USR-Plus va duce la apropiere a forțelor Opoziției sau o împrietenire sau o amiciție mai puternică între candidatul PNL, Klaus Iohannis și candidatul USR-Plus.

- La acest moment, în toate analizele, în toate sondajele se vede extrem de clar că niciun candidat USR-Plus nu poate să îl învingă pe Klaus Iohannis.

Dacă PNL preia guvernare, dar USR alege să nu mai susțină guvernul, în contextul bătăliei dure pentru prezidențiale?

- Acest scenariu poate fi perfect real, dar ar fi unul pur politicianist din partea celui care l-ar alege. Cred că electoratul USR-Plus ar sancționa acest mod de a face politică.

Cine va fi premier dacă moțiunea trece?

- Consilliul Național al PNL, împreună cu Biroul Executiv Național au decis să dea un vot de încredere și un mandat președintelui partidului, adică lui Ludovic Orban, să formeze un guvern. Ludovic Orban este propunerea noastră, dar asta nu înseamnă că președintele României nu poate să vină cu o propunere care poate fi Ludovic Orban, care poate fi altcineva, care poate constitui o largă majoritate conform Constituției.

- Suntem dispuși la negocieri pentru ca România să aibă un guvern în cel mai scurt timp.

Rareș Bogdan, premier?

- Sunt extrem de tânăr, am de gând să stau mult în zona politică, timpul îmi este înainte, deci cred că președintele României va opta pentru Ludovic Orban sau altă persoană. Eu încă am lucruri de învățat, voi sta în spatele oricărui candidat la această poziție sau al oricărui premier din partea dreptei pentru a-l sprijni.

Rareș Bogdan, despre relația cu Ludovic Orban

- Astăzi să ceri schimbarea lui Ludovic Orban mi se pare hilar după ce victoria istorică a PNL în alegeri.

- Într-adevăr am fost ușor deranjat că nu am fost invitat la Cotroceni alături de liderii Opoziției când s-a semnat acordul politic. Ludovic Orban mi-a explicat că la respectiva întâlnire a fost o chestiune de reprezentare și au constat doar cei patru președinți. Am înțeles că nu a fost nimic voit, nu s-a vrut izolarea mea.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole