Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a criticat „Planul de țară” al lui Marcel Ciolacu, despre care a spus că ignoră „realitatea de zi cu zi şi pregătește programul „Ultima plasă”.
„Statul Gras și umilirea antreprenorilor. După ce i-am citit proiectul electoral, am realizat că Marcel Ciolacu pregătește programul „Ultima plasă”. Acest om continuă să ignore realitatea de zi cu zi a sute de mii de antreprenori români și contribuția crucială a economiei private la bunăstarea țării. În discursul său de astăzi, probabil învățat la meditații, a reușit performanța de a face doar două referiri vagi la antreprenoriat, dar mesajul său rămâne clar: un stat tot mai mare și mai împovărător. Așa zisul program al lui Marcel Ciolacu nu are alură de program prezidențial, fiind construit pentru un premier dornic de putere, deoarece propune extinderea controlului statului, în loc să fie sprijinit sectorul privat, care generează peste 80% din PIB și asigură milioane de locuri de muncă", a scris Rareş Bogdan pe Facebook.
Rareş Bogdan: „România nu se poate dezvolta cu un stat hipertrofiat"
În continuare liderul PNL spune că programul propus de Marcel Ciolacu nu spune nimic despre facilitățile fiscale pentru a susţine mediul de afaceri şi economia ţării.
„Nimic despre susținerea reală a antreprenorilor, nimic despre facilități fiscale pentru cei care creează valoare, doar o tentativă de a controla și mai mult totul, de la afaceri până la viața cetățenilor.
În mod interesant, Ciolacu evită să clarifice poziția sa asupra cotei progresive – poate pentru că știe că PNL va guverna și va menține cota unică, singura care garantează echitate și predictibilitate pentru mediul de afaceri.
România nu se poate dezvolta cu un stat hipertrofiat, ci doar cu o economie privată puternică, iar viitorul nu este cel al etatismului, ci al libertății economice și al antreprenorilor curajoși", a mai scris Rareş Bogdan pe Facebook.