Antena 3 CNN Politică Rareș Bogdan, anunț devastator pentru PSD. Planul liberalilor pentru alegerile locale

Rareș Bogdan, anunț devastator pentru PSD. Planul liberalilor pentru alegerile locale

Dan Gabor
1 minut de citit Publicat la 20:30 18 Aug 2020 Modificat la 20:30 18 Aug 2020

”PNL va câștiga alegerile locale la nivel național cu un scor devastator. PNL va lua la alegerile locale din acest an un scor care se va duce spre 40%. Estimarea mea este de 37-38% pe țară, eu nu vorbesc de orașe, localități, comune, sectoare. Pe țară, PNL va fi primul partid cu un scor care se va duce spre 40%”, a spus Rareș Bogdan, la B1 TV.

În ultima perioadă PNL a făcut racolări masive a primarilor aflați în funcție și a anunțat transferul mai multor primari PSD. Asta deși chiar liberalii anunțaseră că nu vor încuraja migrația politică. De partea cealaltă, PSD susține că PNL a recurs la amenințări și la șantaj pentru a-i convinge pe primari să schimbe partidul și vor depune plângeri penale.

"Traseismul politic este o boală gravă a politicii românești"

Nici Klaus Iohannis nu s-a declarat încântat de racolările făcute recent de PNL. Șeful statului a afirmat că nu vede cu ochi buni racolările făcute de Partidul Național Liberal din rândul celor de la PSD. Iohannis a subliniat că traseismul politic este o boală gravă a politicii românești și că a fost și este în continuare împotriva acestuia.

"Pot să vă spun franc: nu văd cu ochi buni aceste racolări. Simplu! Eu am fost dintotdeauna și sunt și acum împotriva traseismului politic. Traseismul politic este o boală gravă a politicii românești și ori de câte ori am avut ocazia m-am exprimat public împotriva traseismului politic.

Eu nu mi-am schimbat opinia. În ce privește coaliții post-moțiune, haideți mai întâi să vedem moțiunea, pe urmă să vedem votul pe moțiune și pe urmă să facem consultări și, cu certitudine, nu vom avea Guvern PSD", a spus Klaus Iohannis.

 

 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole