Antena 3 CNN Economic Auto RAR trage un semnal de alarmă! Aproape 2.000 de maşini sunt un pericol iminent pe șosele

RAR trage un semnal de alarmă! Aproape 2.000 de maşini sunt un pericol iminent pe șosele

<1 minut de citit Publicat la 13:03 20 Aug 2018 Modificat la 13:03 20 Aug 2018

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat, din punct de vedere tehnic, 33.726 de vehicule, la nivelul întregii ţări, în primul semestru al anului, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, transmis luni AGERPRES.

Din totalul vehiculelor verificate, aproape jumătate erau neconforme, iar 1.700 prezentau pericol iminent de accidente.

De asemenea, în urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în primul semestru al lui 2018, au fost aplicate peste 11.000 de amenzi contravenţionale, au fost retrase 8.480 de certificate de înmatriculare şi reţinute 258 de permise de conducere.

Potrivit sursei citate, cele mai multe probleme au fost descoperite la: instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punţi, jante, anvelope şi suspensie, vizibilitate, precum şi la sistemele de frânare şi direcţie.

În plus, la nivel naţional, aproximativ una din 10 maşini trase pe dreapta de Poliţie şi verificate de RAR poluau peste limita legală admisă.

RAR precizează că, în situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele Registrului din ţară.

Sursă: Agerpres
Etichete: RAR masini pericol sosele
Citește mai multe din Auto
» Citește mai multe din Auto
TOP articole