Antena 3 CNN Economic Rapița, semănată în Ilfov la început de august. Agricultorii trebuie să știe că au la îndemână o garanție comercială

Rapița, semănată în Ilfov la început de august. Agricultorii trebuie să știe că au la îndemână o garanție comercială

1 minut de citit Publicat la 17:10 13 Iul 2020 Modificat la 17:10 13 Iul 2020

Una peste alta, rapița este în top la profitabilitate iar ca fermierii să se asigure că își scot banii au nevoie de cel puțin trei componente: ploi, genetică bună a semințelor și o garanție în caz de calamitate așa cum este cea de la LG. În caz de secetă extremă, de nerăsărire sau imposibilitate de însămânțare, compania dă banii înapoi fermierului direct în cont.

Cultura de rapiță e una profitabilă

Daniel Radu, un fermier din Ilfov, a mizat pe rapiță anul acesta cu 250 de hectare în câmp la Gruiu. Fermierul spune că tot secretul pe care l-a descoperit în ultimii ani este să cultive mai devreme, în august, și să prindă ploile de vară.

”Soiul ASPECT s-a descurcat excelent în condițiile climatice. Combina ne arată 3.000 de kg la hectar”, a spus fermierul.

LG ASPECT - hibrid de rapiță semi-timpuriu, cu vigoare bună la pornirea în vegetație

Ploile și genetica bună, recoltă profitabilă

Mihai Vicol, reprezentat tehnic Agrii România, spune că în cadrul Agrii România se organizează loturi de testare pentru a identifica cele mai bune soiuri și hibrizi ce asigură fermierului o productivitate ridicată, indiferent de condițiile climatice date.

În cadrul acestor loturi de testare au fost identificate și soiuri și hibrizi dezvoltate de Limagrain. Agricultorii trebuie să știe că au la îndemână o garanție comercială în caz de calamitate sau nerăsărire.

Compania Limagrain deţine în România cel mai mare centru de cercetare în câmp din Europa Centrală şi de Sud-Est.

Garanția comercială, importantă în caz de secetă

Florin Iancu, reprezentant LG Ialomița Vest &Ilfov Nord, spune că sunt în plină monitorizare a parcelelor. 1 iulie - 15 septembrie are loc această monitorizare prin satelit, prin care se urmărește condițiile meteorologice.

Cum pot fi fermierii despăgubiți pentru semințele nerăsărite

Garanția comercială LG are avantajul de a returna banii în contul fermierilor până de Crăciun.

Etichete: Limagrain rapita seceta
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole