Purtătorul de cuvânt la USR, Ionuț Moșteanu, a declarat vineri, la Antena 3 CNN, despre varianta unui candidat comun al dreptei la alegerile prezidențiale că „vom sta la masă cu toți, în primul rând cu PNL și vom găsi o variantă”. Acesta a precizat, însă, că Elena Lasconi este „varianta corectă prin care putem câștiga lupta cu extremismul”.
„Cu siguranță vor fi întâlniri și discuții. Până acum asta e realitatea cu care lucrăm: doamna Lasconi a fost candidatul pro-european care a obținut cele mai multe voturi după turul 1. Am văzut, declarativ, multă susținere pentru Lasconi din partea partidelor. Credem că este varianta corectă prin care putem câștiga această bătălie, pentu că lupta cu extremismul nu a fost câștigată, a fost doar amânată. Urmează să ne lămurim și sper ca instituțiile statului, care s-au dovedit total depășite, să facă niște schimbări și să aducă niște clarificări, să înțeleagă lumea ce s-a întâmplat”, a afirmat Moșteanu, întrebat dacă Elena Lasconi va rămâne candidatul USR și la alegerile prezidențiale de anul viitor.
„O să fie o discuție cu colegii din structurile de conducere, din BPN, cu echipa de campanie, de comunicare, cu Elena Lasconi. Mereu în viață sunt lucruri pe care le poți face mai bine, am încredere în înțelepciunea colegilor mei, a doamnei Elena Lasconi, vom face lucrurile mai bine. Cum? Nu știu să vă spun exact”, a mai adăugat Moșteanu.
Întrebat dacă USR va renunța la candidatul său pentru a-l susține pe Ilie Bolojan de la PNL, dacă acesta va candida, Moșteanu a răspuns: „Candidatul PNL a luat la jumătate față de Lasconi, acum două săptămâni. De la doamna Lasconi a venit ideea de Bolojan premier și cred că da, ar fi un premier bun. Un tandem Elena Lasconi președinte și Ilie Bolojan premier ar putea asigura o guvernare care să schimbe câteva lucruri în țara asta și va aduce reformă”.
Tot despre varianta unui candidat comun al dreptei, purtătorul de cuvânt al USR a mai adăugat: „Noi am făcut pentru binele democratic al României un pas chiar mai mare, am spus că vrem o alianță de dreapta, săptămâna asta am semnat o rezoluție cu PSD la masă, ceea ce nimeni nu și-ar fi imaginat. Suntem oameni responsabili și am înțeles prin ce trece România. Orice discuție despre viitor trebuie să fie o discuție în paralel despre guvernare și președinție, pentru că acest tandem conduce țara. Da, vom sta la masă cu toți, în primul rând cu PNL și vom găsi o variantă. Nu se poate să susținem noi un candidat de dreapta dar PNL să fie cu PSD la guvernare”.