Raluca Turcan, ministrul Culturii, a participat, marți, la un eveniment dedicat industriei cinematografice din România, acolo unde s-a întâlnit cu ambasadori și diplomați și a discutat despre viitorul filmului românesc. „Cinematografia este atât o formă de exprimare artistică, cât și un mijloc esențial de promovare a culturii, patrimoniului și peisajelor unice ale României pe plan global”, a transmis aceasta.
„Am participat alături de ambasadori, miniștri și diplomați la un eveniment dedicat industriei cinematografice din România, unde am discutat despre rolul crucial al programului Cash Rebate și impactul său pozitiv.
Mulțumesc celor 12 reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, excelențele sale:
- Kathleen Kavalec, Ambasadoarea SUA,
- Dr. Peer Gebauer, Ambasadorul Germaniei,
- Giles Matthew Portman, Ambasadorul Regatului Unit,
- Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadoarea Austriei,
- Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasadorul Italiei,
- Leena Liukkonen, Ambasadoarea Finlandei,
- Alberto Antonio Rodríguez Goñi, Ambasadorul Uruguayului, Ricardo Guerra de Araujo, Ambasadorul Braziliei, Willemijn van Haaften,
- Ambasadoarea Olandei, Anna Hällerman, Ambasadoarea Suediei,
María Micaela Ossola Revilla, Însărcinată cu Afaceri a Spaniei, Kitagawa Tatsuo, Consilier al Ambasadei Japoniei.
Tema centrală a fost crearea unui climat de încredere pentru atragerea producătorilor internaționali, programul nostru continuând să aducă proiecte semnificative.
Evenimentul, organizat de Oficiul de Film și Investiții Culturale, a evidențiat oportunitățile oferite producătorilor străini de a filma în România, promovând țara ca destinație de top pentru producțiile internaționale.
Cinematografia este atât o formă de exprimare artistică, cât și un mijloc esențial de promovare a culturii, patrimoniului și peisajelor unice ale României pe plan global. Ne-am angajat să creăm un mediu favorabil cineaștilor prin programul Cash Rebate, un proiect asumat prin mandat.
Suntem aproape de finalizarea dosarelor din sesiunile trecute, un pas crucial în consolidarea credibilității noastre. Cu aceste progrese, avem motive să privim cu optimism spre viitorul cinematografiei românești: noi filme, noi locuri de muncă, o creștere a industriei de film și colaborări internaționale.
Mulțumesc tuturor pentru susținere și implicare”, a scris Raluca Turcan, pe pagina de Facebook.