Antena 3 CNN Actualitate IPJ Sibiu a amendat-o pe Raluca Turcan pentru nepurtarea măștii

IPJ Sibiu a amendat-o pe Raluca Turcan pentru nepurtarea măștii

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 16:14 01 Apr 2021 Modificat la 16:14 01 Apr 2021

Purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Luciana Lazăr, a transmis, joi, că în urma apariției în mediul online a imaginilor în care sunt înfățișate mai multe persoane care nu poartă masca de protecție în timp ce se află în bena unui autovehicul, polițiștii sibieni s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor au fost identificate șase persoane care au fost sancționate conform Legii nr. 55/2020, transmite Mediafax.

"Polițiștii au reținut că la data de 27 martie 2021, aflându-se în bena unui autoturism, respectivele persoane nu au purtat masca de protecție individuală, nerespectând astfel măsurile de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor în contextul stării de alertă instituită la nivel național pe linia prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2”, a declarat Luciana Lazăr.

500 de lei amendă de persoană

Au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 lei.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a participat la un eveniment de plantare de copaci în zona montană din Tălmaciu, județul Sibiu, unde a fost fotografiată fără mască. După eveniment, un participant a aflat că are COVID-19.

Ministrul a anunțat ulterior că cei care au participat la acțiunea de împădurirea de sâmbătă au făcut teste antigen, dar și-a însușit criticele și a cerut ea însăși să fie amendată

Etichete: Raluca Turcan Sibiu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole