Raluca Turcan a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că "din septembrie trebuie să intre în plată noile pensii recalculate, echitabile. Mai mult decât atât, Ministrul Culturii a subliniat că,”prin recalculare, nu scade nicio pensie".
"Normele de aplicare ale noii legi a pensiilor au fost aprobate. Sunt de fapt regulile pe baza cărora se vor recalcula pensiile în baza noii legi. (...)
Este important de reţinut că prin recalculare nu scade nicio pensie, chiar dacă din calcul reiese o valoare mai mică a pensiei.
Dimpotrivă, pensionarii care au avut vechime efectivă în muncă mai mare vor avea creşteri semnificative.
Am avut procese de recalculare care au durat ani. Însă, ca ministru al Muncii, am demarat procesul de digitizare a dosarelor de pensii, deşi nu aveam nici oameni suficienţi şi nici bani în buget.
Anul acesta, recalcularea pensiei se va face pe computer, fără erori, imediat, nu cu pixul şi hârtia sau cu dosarele cu şină prăfuite.
Din septembrie trebuie să intre în plată noile pensii recalculate, echitabile", a precizat Raluca Turcan.
Ministrul a amintit faptul că "în ianuarie 2024 pensiile au fost majorate cu 13,8% iar începând cu septembrie se vor plăti pensiile recalculate".
"PNL a urmărit ca aceste majorări să fie sustenabile şi realitatea ne confirmă că avem asigurate resursele bugetare atât pentru majorarea deja făcută, cât şi pentru majorările care vor rezulta din recalculare", a mai spus Raluca Turcan.
Marcel Ciolacu: ”Creștem pensiile românilor în mod echitabil, și de această dată, pe merit”
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, săptămâna trecută, că Guvernul aprobă normele de aplicare a noii legi a pensiilor.
”Aprobăm normele de aplicare a legii pensiilor, pe baza cărora recalculăm pensiile din sistemul public.
Un element fundamental al acestora norme este că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi. Dimpotrivă, creștem pensiile românilor în mod echitabil, și de această dată, pe merit.
Am majorat cu 13,8% pensiile în ianuarie, iar începând cu septembrie 2024, plătim pensiile recalculate”, a declarat Marcel Ciolacu astăzi.