Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan îl somează pe Orban să urgenteze legea consumatorului vulnerabil

Raluca Turcan îl somează pe Orban să urgenteze legea consumatorului vulnerabil

Andreea Ştefan
<1 minut de citit Publicat la 12:46 25 Aug 2021 Modificat la 12:46 25 Aug 2021

”Astăzi i-am scris președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, să urgenteze proiectul de lege, pe care l-am inițiat ca ministru al Muncii, de sprijin pentru consumatorul vulnerabil energetic, astfel încât, cu resursele identificate deja de Ministerul Energiei și de primul ministru, să putem face aplicabilă această lege a consumator vulnerabil, aflat în risc de sărăcie energetică, începând cu 1 ianuarie 2022.

Multă lume a privint superficial proiectul de lege al consumatorului vulnerabil. M-am ambiționat, deși erau suficienți doritori să-i cante porhodul, a fost aprobat în Guvern, transmis Parlamentului, blolcat în Parlament până acum, și, împreună cu colegii mei din Guvern, am găsit resurse astfel încât el să fie aplicabil și devansat din 2022.

Prin proiectul de lege pentru sprijinirea consumatorului vulnerabil, vom crește și numărul de beneficiari și suma alocată pentru a compensa creșterile de prețuri”, a declarat ministrul Muncii, raluca Turcan.

Etichete: Raluca Turcan
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole