Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan a anunțat când se lansează noul soft pentru evaluarea dosarelor de pensii

Raluca Turcan a anunțat când se lansează noul soft pentru evaluarea dosarelor de pensii

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 21:13 18 Feb 2021 Modificat la 21:43 18 Feb 2021

Aceasta a precizat că noul soft va fi prezentat agențiilor din teritoriu săptămâna viitoare.

"De săptămâna viitoare, vom prezenta acest soft tuturor caselor teritoriale de pensii, care vor evalua astfel:
- 250 000 de dosare ale agricultorilor, care sunt în format letric (dosar cu șină);
- 1 300 000 de dosare într-un format mai ușor de accesat;
- 3 400 000 de dosare într-un format intermediar care va fi modernizat.

La AJPIS Tulcea, am discutat cu inspectorii sociali și cu reprezentanții AJOFM despre situația persoanelor vulnerabile identificate în cadrul campaniei pe care o avem în derulare, dar și despre modul în care se realizează consilierea celor care pot intra pe piața muncii.

Astfel, persoanele cu o educație sub nivelul a opt clase sunt îndreptate către programe de tipul ”a doua șansă”, iar cele care pot avea acces la calificare sunt îndrumate să acceseze cursuri în acord cu cererea de pe piața locală a muncii. 

Până în momentul de față, la nivel național au primit repartiții de angajare 10% dintre persoanele consiliate, adică 3000 din totalul de aproximativ 30 000. 

Sperăm ca la finalul acestei campanii, în cadrul căreia vom evalua 170 000 de titulari de ajutor social și 413 000 beneficiari reali, să creștem rata de ocupare și integrarea acestor persoane pe piața muncii."

Legea pensiilor se va modifica iar. Raluca Turcan, anunţul care va schimba viaţa tuturor pensionarilor

Legea pensiilor se va schimba, deşi cea aflată în vigoare încă nu a fost complet implementată. Anunţul care va schimba viaţa tuturor pensionarilor din ţară a fost făcut chiar de ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Antena 3. 

"Cu tot acest efort pe care îl facem, inclusiv cu atragerea de fonduri europene prin Programul naţional de recuperare şi rezilienţă, în maxim doi ani, între un an şi jumătate şi doi ani, sperăm să avem o nouă lege a pensiilor, cu dosarele recalculate", a spus ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Întrebată dacă este bătut în cuie că în în anul 2022 nu mai cresc pensiile, ministrul a vorbit de o majorare cu 14%.

Legea pensiilor are două etape: are partea legislativă, prin care pregătim întrega formulă în baza căreia se vor recalcula pensiile, şi etapa tehnică, de evaluare.

În momentul acesta avem 250.000 de dosare în format letric, adică cu șine. Cum îşi propunea cineva să le recalculeze, dacă nici macar nu sunt introduse într-un calculator? 

Avem 1,3 milioane dosare într-un sistem informatic adaptat şi nu prea, şi mai avem alte 3,6 în alt sistem informatic. (...) Noi speram ca în maxim doi ani să avem o nouă alege a pensiilor cu dosarele recalculate", a precizat Turcan.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole